MIRCEA ELIADE

496

tu nu ai nevoie de asta. Tu spune doar cine e Pantelimon şi scapi. Spune cum îl cheamă, pe numele lui adevărat.

— Pantelimon! exclamă Biriş zâmbind. Numele tău e legiune!... Bursuc îl privi lung, apoi se îndreptă spre uşă.

— Bine, îi mai spuse. Eu mi-am făcut datoria şi acum mă spăl pe mâini. Fiecare cu păcatul lui...

într-una din nopţile următoare avu acest vis: i se părea că se află pe un vapor, într-o noapte de Paşti, şi că ţine în mână o lumânare aprinsă. I se părea că flacăra creşte şi se înalţă tot mai sus, ca un fir subţire de lumină, şi ridică

ochii s-o urmărească; flacăra se înălţa până la cer, şi-l străpungea. îşi dădu capul pe spate ca să poată privi mai bine. Sus de tot, acolo unde lumina atingea cerul, i se păru că zăreşte o figură strălucitoare. „Fără îndoială că e Dumnezeu sau Iisus Christos", îşi spuse — şi se trezi emoţionat, cu o neînţeleasă fericire în suflet. Cineva îi ştergea faţa cu o cârpă udă. în clipa următoare înţelese: am avut hemoragie în somn! Cârpa era roşie şi începu să

simtă gustul de sânge în gură. Dar nu simţea nevoia să scuipe.

— Ce zici, doctore? auzi glasul lui Duma. Cum explici?...

— Depinde ce i-aţi făcut, vorbi cineva din spatele lui, pe care Biriş nu-l putea vedea. Depinde dacă a fost la cald sau la fierbinte...

— N-a fost nici măcar la căldicel, domnu'doctor, auzi o altă voce care parcă venea direct din perete. Doar ce l-am întins, c-a şi început să sângere...

— Exagerezi, spuse doctorul. Probabil că i-ai dat totuşi câteva palme zdravene şi l-ai ameţit...

— Numai la tălpi, domnu'doctor. Pe copiii mei că nu l-am atins decât la tălpi şi a şi început să sângere...

— A strigat? întrebă Duma. A spus ceva?

— N-a zis nici pâs, domnule inspector. După ce l-am atins de două ori, m-am uitat la el să văd ce face. închisese ochii şi parcă zâmbea. Dar era moale...

— Leşinase, vorbi doctorul. Atunci, probabil că n-o mai duce mult... De altfel, i-am văzut radiografiile. Are nişte caverne cât pumnul.

— Asta nu înseamnă nimic, îl întrerupse Duma. Au mai trecut tuberculoşi pe-aici şi nu leşinau. Unii păreau chiar mai rezistenţi decât cei zdraveni, sănătoşi... în cât timp îşi face efectul injecţia? întrebă coborând glasul.

— Ar fi trebuit să-şi facă deja efectul... Dar dacă vreţi să fiţi siguri că nu moare, ar fi bine să-l lăsaţi în noaptea asta. încercaţi din nou, mâine.

— Imposibil. Sunt dispoziţii speciale. Mai fă-i o injecţie, să reziste, şi după aceea încercăm sistemul alternativ...

Biriş îl văzu apropiindu-se cu seringa şi zâmbi.

497

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— Cum te simţi? îl întrebă doctorul începând să-i frece braţul cu o vată îmbibată în alcool.

— Mulţumesc, bine.

Apoi aşteptă să simtă împunsătura acului. Dar doctorul îşi golise deja seringa, smulsese acul printr-o smuci tură

şi acum freca din nou locul cu vata înmuiată în alcool. Biriş îl privea uluit. „Când Dumnezeu mi-a făcut injecţia?

se întrebă. Adineauri era cu seringa în mână..."

— Cum te simţi? îl întrebă Duma apropiindu-se de pat.

— Mulţumesc, mă simt foarte bine. Mi-e puţin frig la picioare...

— Trebuie să-l încalţi, se adresă doctorul cuiva de lângă perete. Aşteptaţi un sfert de ceas şi pe urmă începeţi...

Duma îi puse mâna pe frunte. Biriş simţi o căldură stranie pătrunzându-i în tot corpul, o căldură înmuiată în simpatie, care-l făcu aproape să lăcrimeze.

— N-o să mă bateţi? întrebă el zâmbind.

— Ţi-am spus că ne leagă o veche prietenie...

— Să nu mă bateţi, că spun tot ce ştiu, îl întrerupse Biriş. Am fost prieteni. Nu înţeleg de ce nu vrei să mă

crezi...

Duma îl privi lung, încercând să zâmbească.

— Biriş, vorbi el târziu, am primit dispoziţii speciale. Ar fi mai bine să ne spui conţinutul mesajului. Ştim că ai avut legături cu Pantelimon. Au declarat-o atâţia martori...

Biriş oftă, deznădăjduit.

— Dacă nu mă bateţi, vă spun tot ce vreţi voi. Dar nu-] cunosc pe Pantelimon. Dacă vreţi, vă descriu un om, aşa, la întâmplare, şi voi spune că e Pantelimon, şi semnez declaraţia. Dar îţi jur că nu-l cunosc...

Duma se retrase încet, fără să mai adauge ceva. Biriş încercă să se ridice, dar abia atunci îşi dădu seama că e legat de pat cu curele.

— Să nu mă bateţi! strigă el cu o voce neaşteptat de ascuţită.

Apoi aşteptă. Auzi câţiva paşi, depărtându-se, şi auzi uşa care se închidea. Atunci văzu plecându-se deasupra lui o figură care i se părea cunoscută, un bărbat zdravăn, oacheş, cu o mustaţă groasă, neagră, care aproape îi acoperea buza de sus.

— Spuneţi, domnule profesor, spuneţi ceva!... îl rugă el. Că am ordin să vă aplic alternativa...

— Care alternativă? întrebă Biriş.

— Am copii, stărui celălalt. Spuneţi ceva! Dacă ştiţi, spuneţi ceva. Că v-a rugat şi domnul inspector, are şi el ordin... Vă rog ca pe Dumnezeu! Am cinci copii...

îl privea, şi-şi ştergea la răstimpuri fruntea cu o batistă colorată.

— Care alternativă? întrebă din nou Biriş.

MIRCEA ELIADE

498

Omul zâmbi încurcat, apoi îşi frecă amândouă mâinile de batistă şi o vârî repede în buzunar. Se plecă spre Biriş