— Curios, spuse. Parcă n-aş mai avea poftă să fumez. Cât e ceasul? întrebă el după o pauză.

— Aproape două. Mi-a spus Duma că pot rămâne cât vreau. în noaptea asta n-au să te ia la interogatoriu. Au să

se mulţumească cu ce le-oi spune eu. Am venit să te scap... Eşti un mare naiv, adăugă zâmbind. Ce te-ai apucat să le faci teorii politice despre rezistenţă, şi Occident, şi comunism, şi toate prostiile alea? Pe ei îi interesează un singur lucru: să le spui ce ştii despre Viziru şi Pantelimon. Spune-le, nene! Că dacă nu le spui tu, o să le spună

alţii, şi ei tot au să afle. Au pus mâna pe toată reţeaua de la Arad. Ştiu mai mult decât bănuieşti tu...

— Cât spuneai că e ceasul? îl întrerupse Biriş.

— Două! făcu Bursuc ridicându-se brusc de pe scaun.

— E curios. Parcă nu-mi dau seama de timp; parcă n-ar mai trece timpul...

— Biriş, spuse Bursuc începând să se plimbe prin cameră, eu am venit să te scap. Ăştia ştiu tot despre Viziru şi Pantelimon. Să nu crezi că trădezi pe cineva dacă spui şi tu ce ştii. După asta, îţi dau drumul şi te trimit cu wagons-lits la Paris...

— La existenţialişti, îl întrerupse Biriş învârtindu-şi din nou ţigara şi apropiind-o de nări. Are să fie frumos. îmi povestea Viziru de un hotel în Saint Germain des Preş. O să discutăm filosofie...

— Ăştia vor doar să te pună la încercare, continuă Bursuc, să vadă dacă eşti om de încredere şi de cuvânt. Apoi te trimit la Paris. O să-ţi spună să lucrezi

MIRCEA ELIADE

494

pentru ei. Spune-le că ai să lucrezi. Ce te costă? Spune-le tot ce-ţi cer ei. Odată ajuns la Paris, faci ce vrei...

— Dar coana Viorica rămâne aici, făcu Biriş tulburându-se deodată. Ostatică în mâna lor... A aflat ceva?

— Nu, nu i-au spus nimic. Dar să ştii că au făcut descindere, ţi-au cotrobăit printre hârtii...

Biriş tăcu câtva timp, visător.

— Bursuc, vorbi el deodată, eu sunt un om pierdut. Eu nu merit să mai trăiesc. N-am nici un fel de demnitate.

Sunt un laş. De frică, am spus tot ce-am ştiut. Le-am spus de Ileana şi Ştefan chiar înainte de a mă ameninţa ei.

Le-am spus tot ce ştiam, sperând că-mi vor da drumul. Sunt un laş.

— Ai fost imprudent, continuă Bursuc. Ai făcut declaraţii politice contra guvernului.

— E adevărat. Am greşit. Simţeam prea multă ură în mine: ura omului slab. Am vorbit cu ură împotriva occidentalilor, pentru că ne-au abandonat. A fost o greşeală. Ar fi trebuit să-mi dau silinţa să-i înţeleg şi pe ei.

Toţi ar fi făcut la fel. Când e vorba să te salvezi pe tine, nu te mai gândeşti la altul; îl sacrifici, pur şi simplu. Aşa a fost de când lumea. îmi pare rău, acum, de tot ce-am spus...

— Ai spus o sumă de prostii, îl întrerupse Bursuc. Te orbea ura.

—... Dacă aş ajunge acum la Paris, continuă Biriş, aş vrea să le spun altceva. Aş vrea să le duc un fel de mesaj de dragoste şi de despărţire. Ceva cam în felul acesta: Ave, Occidens, noi, cei dincolo de Cortină, noi, morituri te salutantl... Cum ai putea spune asta în latineşte: „noi, cei de dincolo de Cortină". Tu ai făcut teologia, ştii mai bine ca mine latineşte. Salve Occidens, morituri te salutantl Ar fi fost frumos să ajung la Paris şi să le spun asta.

Să ştie şi ei că, deşi ne-au condamnat la moarte, noi, ăştia de pe aici, proştii şi săracii, noi tot îi iubim şi îi venerăm. Căci acolo e Occidentul. Acolo apune soarele. Acolo e adevăratul crepuscul şi e mai frumos ca pe la noi. Numai acolo, în Apus, lumea îşi dă seama că moare. De aceea, în Apus, oamenii iubesc Istoria; pentru că ea le aminteşte necontenit că oamenii sunt muritori, că civilizaţiile sunt muritoare. Noi, cei de pe aici, nu prea avem motive să iubim Istoria. De ce-am iubi-o? Zece secole, Istoria a însemnat pentru noi năvălirile barbare, alte cinci secole a însemnat teroarea turcească, şi acum, pentru nu ştiu câte alte secole, Istoria va însemna Rusia Sovietică...

— Biriş, îi strigă Bursuc, începi să aiurezi. Şi eu îţi vreau binele. Eu vreau să te scap.

— Cum se spune pe latineşte „noi, cei de dincolo de Cortina de fier"? Qui incolunt... post parietem ferreuml...

495

NOAPTEA DE SÂNZIENE

— Nu ştiu cum se spune! răspunse mâniat Bursuc. Eu am venit aici ca să vorbesc serios cu tine...

— Mi-ar fi plăcut, totuşi, să le transmit un mesaj în latineşte, continuă Biriş visător. Occidentalii sunt oameni culţi. La Paris, la Oxford şi la Cambridge, se vorbeşte încă latineşte. Ave Occidens, noi orientalii, morituri te salutantl... Nos qui habitant intra saeptaferrea... sau: qui habitant intra cancellosferreos... morituri te salutantl...

Ar fi fost frumos...

— Ai fost un prost, îl întrerupse Bursuc. Te-ai băgat în chestia asta din prostie. Dacă voiai să fugi, de ce nu mi-ai spus? Te-ai luat după Viziru...

— ... Toate acestea din cauză că mi-a fost frică şi am fost laş, continuă Biriş. Mi-e frică să nu mă bată...

Bursuc se aşeză pe scaun şi oftă.

— Mi-au făgăduit că n-au să-ţi facă nimic dacă le aduc declaraţia ta cu Pantelimon. Haide s-o facem împreună.

Cum zici că arată individul?...

Biriş închisese ochii şi Bursuc aşteptă câtva timp, crezând că încearcă să-şi amintească. Dar, văzând că tăcerea se prelungeşte, întinse mâna şi-l scutură.

— Ce, ai adormit? îl întrebă enervat.

Biriş îl privi lung şi-şi trecu mâna peste ochi.

— Cât e ceasul? întrebă în şoaptă. E curios că nu-mi mai dau deloc seama de timp. Cred că sunt foarte obosit...

— Bine! făcu Bursuc ridicându-se brusc de pe scaun. Să nu spui că n-am încercat să te scap. Eu mă spăl pe mâini. Tu faci ce vrei. Dacă vrei să devii martir al rezistenţei, n-ai decât. Dar dacă ne vom mai întâlni vreodată, să nu te plângi...

— Unde crezi că ne-am mai putea întâlni? întrebă zâmbind Biriş. Tu crezi că Raiul există? Mi-ar place să ne reîntâlnim, la umbra unui crin, în Paradis... Păcat că nu există, adăugă întristat.

— Spune-le, omule, cine e Pantelimon! strigă exasperat Bursuc.

— Vorbeai adineauri de martiri, continuă Biriş. Mi-ar fi plăcut să pot fi şi eu martir. Nu de altceva, ci aşa, ca să

protestez împotriva destinului. Mi-ar fi plăcut să pot avea credinţa martirilor creştini. Să fiu un Sfânt Sebastian.

Dar sunt prea laş. Numai ideea suferinţei fizice mă înspăimântă. Am auzit că te bat la tălpi. Când mă gândesc, încep să tremur... Daca aş avea credinţă,m-aş ruga. Poate că rugăciunea te ajută să suporţi durerea fizică. Tu nu mă poţi întări cu ceva? Nu-mi poţi da vreo rugăciune ca să nu-mi fie frică?... îţi jur că dacă nu mi-ar fi frică, aş

spune tot ce gândesc, oricui şi în orice împrejurare. Dar aşa cum sunt, laş, mă contrazic mereu. Dă-mi tu o rugăciune care să mă întărească...

— Nu folosesc la nimic rugăciunile, dacă n-ai credinţă, făcu Bursuc cu amărăciune. Trebuie să ai mare credinţă

şi atunci te întăreşte Dumnezeu. Dar