— Mulţumesc, făcu Biriş după ce trase primul fum. Nu ştiu ce am de-mi tremură degetele... Emoţia, adăugă el încercând să zâmbească.

— Oboseala drumului, spuse domnul Protopopescu, aşezându-se în fotoliul de alături.

— Mi-a părut rău că n-am putut călători împreună, spuse Duma întorcându-se la birou. A trebuit să mă opresc la Braşov. Dar sper că ai avut

MIRCEA ELIADE

486

tot ce-ţi trebuie. Ţi-am rezervat un compartiment de clasa I. Şi sper că vi s-au servit toate mesele de la vagon restaurant. în ceea ce priveşte Iordan, nu mă îndoiesc că v-aţi înţeles foarte bine.

— Are toate calităţile, spuse Biriş zâmbind. Dar are un mare cusur: nu e fumător...

Duma se încruntă, ca şi cum i s-ar fi comunicat o veste extrem de neplăcută.

— De la Arad, n-am mai fumat o singură ţigară, continuă Biriş. Mi-a fost imposibil să-l corup...

— Ar trebui să-i atragi atenţia, se adresă domnul Protopopescu lui Duma. Să aibă întotdeauna ţigări la el... în orice caz, te rog să primeşti toate scuzele noastre, adăugă întorcându-se către Biriş. Deocamdată, fă-mi plăcerea şi acceptă ţigările mele...

— Mulţumesc, sunteţi foarte gentil, spuse Biriş.

Duma deschise un dosar şi începuse să-l răsfoiască, distrat.

— Ia spune, începu el deodată, fără să-şi ridice ochii din hârtii. Ce căutai la Paris?

— Duceam un mesaj, răspunse Biriş zâmbind. Un mesaj din labirint... Duma ridică ochii şi-l privi, distant, aproape fără expresie.

— Asta e o formulă de-a noastră, continuă Biriş, o formulă cifrată inventată de noi, de Ştefan şi de mine. E un fel de-a vorbi când ne referim la situaţii-limită din care, aparent, nu mai există ieşire...

— Fii mai explicit, îl întrerupse Duma. Te-am întrebat ce căutai la Paris...

— Ştii, pe mine mă interesează foarte mult existenţialismul. După cum aţi auzit, la Paris e acum la modă

existenţialismul: Jean-Paul Sartre şi ceilalţi. Voiam să-i întâlnesc, să stau de vorbă cu ei, să le explic cam ce înseamnă, în partea asta a Europei, să fii „en situation", şi să ţi se spună „le probleme du choix". Voiam să le prezint o serie de „situaţii existenţiale"... Pe mine mă pasionează filosofia, adăugă încercând să râdă. Până mai acum un an am fost profesor de filosofic Dar acum sunt un filosof privat, cum spunea Kierkegaard. De aceea mă

atrage atât de mult existenţialismul...

— Când te-ai întâlnit ultima oară cu Viziru? îl întrebă domnul Protopopescu. Biriş întoarse speriat capul; aproape că nu-i recunoscuse glasul. Era o voce

străină, aspră, ameninţătoare.

— Câteva zile înainte de plecarea lui la Praga, spuse reîncepând să tremure. Nu-mi aduc aminte data precisă; pe la 10-l2 august...

— Ce ţi-a spus? întrebă Duma.

Biriş îl privi o singură clipă, apoi trase adânc din ţigară şi înghiţi tot fumul, sperând să-l apuce accesul de tuse.

Dar, ca niciodată, îşi simţea coşul pieptului şi gâtlejul perfect uscate, lemnoase, parcă ar fi fost nişte organe străine pe care

487

NOAPTEA DE SÂNZIENE

le-ar fi încercat şi care nu prea i se potriveau, dar pe care le putea totuşi suporta fără să-l irite, fără să-l facă să

tuşească.

— Nu-ţi fie frică, adăugă Duma plecându-şi din nou ochii în dosar. Nu-ţi facem nimic. Mă leagă o veche

prietenie de dumneata şi sunt sigur că ne vom înţelege perfect. Avem nevoie de depoziţia dumitale pentru anchetă. Dacă vom fi mulţumiţi, îţi dăm drumul ...

— Dacă vrei neapărat să ajungi la Paris, vorbi domnul Protopopescu, te trimitem la Paris. Te trimitem în misiune, cu wagons-lits... Povesteşte-ne ce ţi-a spus Viziru...

De-abia atunci Biriş îşi dete seama că, de câtva timp, o secretară intrase pe nesimţite şi se aşezase la câţiva paşi în spatele lui, la o măsuţă dinainte pregătită, şi stenografia convorbirea. Dând cu ochii de ea, înclină de câteva ori capul, intimidat, şi şopti: — Bună ziua! Fata îşi plecă privirile în bloc.

— Te-ascultăm, îi spuse Duma continuând să răsfoiască dosarul. Ce vorbeai cu Viziru?

— Discutam filosofie, începu Biriş. E şi el preocupat de problema Timpului şi a Istoriei...

— Nu te întrebam de asta, îl întrerupse Duma. Ne interesează exclusiv chestia politică. Viziru ţi-a spus, fără

îndoială, că are de gând să fugă de la Praga. Ce ţi-a mai spus altceva? Nu ţi-a spus de ce fuge?

— Ba da, vorbi repede Biriş după ce-şi stinse ţigara în scrumieră. Mi-a spus şi el, dar eu ghicisem mai de mult.

A fugit ca s-o caute pe Ileana...

Duma îşi ridică ochii din dosar şi căută privirile domnului Protopopescu.

— Ileana Sideri, continuă Biriş. O iubeşte de zece ani...

— Ce rol a avut domnişoara Sideri în toată afacerea asta? întrebă Duma privindu-l fix în ochi.

— Nu cred că a putut avea vreun rol. N-a mai văzut-o din Portugalia. De aceea a fugit, ca s-o regăsească. A căutat-o pe aici pe unde a putut: La Iaşi, la Zinca, în toată Moldova. Când s-a convins că nu mai e în România, s-a hotărât să fugă...

— Putea să ceară viza de ieşire, spuse Duma plecându-şi din nou ochii în dosar. I-am fi dat-o... Dar Viziru a preferat să dezerteze la inamic. Ne interesează să ştim pentru care motiv.

— V-am spus: ca s-o caute pe Ileana...

Domnul Protopopescu începu să râdă foarte bine dispus, şi-şi aprinse o nouă ţigară. Apoi, cu un gest distrat, îşi băgă tabachera în buzunar. Biriş roşi; tocmai se pregătea să întindă mâna să mai ia o ţigară.

— Poate că dumneata nu ştii, şi atunci să-ţi spunem noi, începu domnul Protopopescu. Viziru a fugit cu o seamă

de documente importante.

MIRCEA ELIADE

488