Se opri, fâstâcit şi îşi scoase din nou batista.
— L-ai văzut pe Dan? întrebă el repede, fără să-l privească. Nu vrei să trecem acum o clipă pe la el?
— Mă duc acasă. Sunt obosit.
— Ar fi bine să-l vezi, stărui Weismann. Dan a văzut-o aseară, înainte de accident. Trecuse pe la el...
îi evita necontenit privirile. Biriş fuma tăcut, stăpânindu-se. Curând întâlniră un taxi liber şi porniră spre Bibicescu. îl găsiră întins pe canapea, foarte palid.
— E ceva care nu prea merge cu inima mea, spuse fără să se ridice. Nu ştiu ce e. Trebuie să-mi fac o electrocardiogramă. A fost doctorul adineauri pe aici.
— Venim de la spital, îl întrerupse Weismann. Eu sosisem prea târziu, dar a văzut-o el.
Biriş se aşezase pe un scaun, cât mai departe de canapea.
— Ce s-a întâmplat exact? întrebă scoţându-şi pachetul cu ţigări.
— Te-aş ruga să nu fumezi, spuse Bibicescu. Cred că sufăr de inimă. Am avut azi-dimineaţă un atac...
— Nu exagera, îl întrerupse Weismann. Poate a fost o simplă crampă musculară. Ţi-a intrat în cap că eşti bolnav de inimă...
— Ea treia oară că mi se întâmplă, continuă Bibicescu cu gravitate, privind în sus, spre tavan. Dar azi-dimineaţă
a fost groaznic. Cred că e anghina de piept... Dacă e aşa, adăugă, s-a dus dracului teatrul. Tocmai acum, când...
— Cine ţi-a mai băgat în cap şi povestea asta cu anghina de piept? îl întrerupse Weismann. Doctorul a spus că în nici un caz nu poate fi vorba de anghina...
Bibicescu zâmbi cu un mare efort. Biriş se ridică şi se apropie de el.
— în fond, aş putea afla şi eu cum s-a întâmplat accidentul Cătălinei? Câtva timp, Bibicescu continuă să
privească, tăcut, tavanul.
39)
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— A trecut aseară pe la mine, vorbi el în cele din urmă, rar, fără efort. A stat foarte puţin. Eram ocupat...
— Dar ce căuta la tine? îl întrerupse Biriş nemaiputându-se stăpâni. La ora aceea aveam întâlnire. Am aşteptat-o un ceas...
— Voia să-mi vorbească. Avea ceva important să-mi spună...
— Ce? întrebă Biriş ridicând glasul.
— Te rog să nu ţipi, continuă calm Bibicescu. Mă vezi că sunt bolnav?... Avea ceva important să-mi spună, dar nu mi-a spus. Eram ocupat... Nu eram singur, adăugă el după o scurtă şovăire. Mai era cineva la mine...
— Dar cum s-a întâmplat accidentul? stărui Biriş. Cum ai aflat de accident?
— Mi-a telefonat azi-dimineaţă conu' Mişu. Eram după criză. Tocmai plecase doctorul...
— Să-ţi explic eu, interveni Mişu Weismann. S-a întâmplat nu prea departe de aici. Cătălina voia să traverseze şi tocmai coborâse după trotuar, când a trecut camionul, în viteză, şi a răsturnat-o. A leşinat de durere şi de spaimă.
Scăpase ca prin miracol. Când şi-a revenit, azi-noapte, la spital, a cerut să telefoneze lui Dan. Dar el nu era acasă...
— Putea să mă anunţe pe mine.
— Ştia că n-ai telefon. Şi-a închipuit că unul dintre noi te va anunţa imediat...
— Roag-o să mă ierte dacă n-am trecut s-o văd, spuse Bibicescu continuând să privească în tavan. Aştept rezultatul cardiogramei. Mi-o fac în după-amiaza asta sau mâine dimineaţă...
— Azi nu cred c-ai s-o poţi face, spuse Weismann. Nu se mai lucrează. S-a terminat războiul...
Când trecu din nou pe la spital, i se spuse că nu poate s-o vadă; i se făcuse operaţia. Nu i se îngădui s-o vadă nici a doua zi, dar izbuti să vorbească cu unul dintre doctori. îl linişti. Nu era nimic grav. Câteva vertebre deplasate şi o mică fractură. Totul fusese aranjat prin operaţie. Dar trebuia să rămână în ghips vreo patruzeci de zile. Abia a patra zi o putu vedea. Slăbise foarte mult, dar paloarea parcă o întinerise.
— L-ai văzut pe Dan? îl întrebă ea. Ce ţi-a spus?
— Se plângea de inimă. De aceea te roagă să-l scuzi. Aşteaptă să vadă rezultatul cardiogramei.
— N-are nimic, spuse zâmbind Cătălina. Aşa i se pare lui, că e întotdeauna grav bolnav. Acum are şi o scuză...
Dar prefer să nu vină să mă vadă.
— Nu înţeleg de ce te-ai dus să-l vezi, înainte de accident... Cătălina închise ochii.
MIRCEA ELIADE
392
