Apăsînd binişor clampa, întredeschise uşa.
― Doarme!... Săracu Dănuţ!...
După ce se închise uşa la loc, Dănuţ deschise ochii din nou ― şi nu zîmbi.
Monica intră singură în odăiţa fetiţelor.
În trei odăi, trei tăceri priveau viaţa...
Venind de la moş Gheorghe cu paharul gol, Olguţa dădu buzna în sofragerie.
Profira sări de pe scaun cu gura plină, ca o mătăhăloasă elevă surprinsă mîncînd în clasă de profesoară. Anica plecă ochii în jos, ascunzînd bişcotul la spate, cu gestul revelator al şcolarilor fumători.
― Poftă mare! Anica, hai cu mine!
Profira le aşteptă să iasă. De îndată ce se închise uşa, învie, ca statuia unui tablou alegoric după ce se lasă cortina... Aplecîndu-se, luă bişcotul aruncat de Anica, şi-l înghiţi.
― Ascultă, Anica, o cercetă aspru Olguţa, ai mîncat numai, sau ai şi băut?
― Nici n-am apucat să mănînc, duduie Olguţa, se tîngui Anica arătîndu-i mînile goale.
― Bine! Atunci trebuie să te grăbeşti fiindcă Profira mănîncă tot. Stai, nu pleca. Ai treabă cu mine... Ia să-i dau şi Profirei o treabă!
Medită încruntată şi repede deschise uşa sofrageriei.
― Profira!
― Of! M-am speriat, duduie!
― Du-te şi spune vierului să-ţi dea poamă fragă: auzi? S-o aleagă frumoasă.
― Da aici cine să cureţe?
― Ştie şi Anica să mănînce bişcoturi! Du-te şi mănîncă poamă. Hai repede.
Profira oftă şi porni... scoţînd un alt bişcot din buzunarul pestelcii.
― Ascultă bine, Anica.
― Ascult, duduie.
― Ai să te duci în odaia turcească, la moşu Puiu, ş-ai să baţi la uşă încet. Şi dacă nu răspunde ai să baţi tare... Ia arată-mi cum ai să faci?
Anica se apropie de uşa sofrageriei... şi intră.
― Anica, te joci cu mine?
― Am uitat, duduie Olguţa!
― Fă cum ţi-am spus.
― Da. Dat încet...
Toc-toc, bocăni ea cu degetul.
― ...Şi dacă nu răspunde bat tare.
Buf-buf, bătu ea cu pumnul.
― Aşa. Şi dacă nici atunci nu răspunde, intri în goană, trînteşti uşa, te baţi cu mîna peste gură şi spui în gura mare: "Păcatele mele! Eu gîndeam că eraţi în sofragerie!" Ai înţeles? Da să faci zgomot, ca să-l trezeşti!
― Şi dacă se supără, duduie Olguţă? întrebă Anica abia ţinîndu-şi rîsul.
― Nu-i treaba ta! Ai să-i spui că duduia Olguţa vrea să-i vorbească.
În aşteptarea Anicăi, Olguţa se plimba cu mînile la spate, din ce în ce mai repede, ca cineva care născoceşte dialoguri cu replici scurte. Uneori se oprea, îşi descoperea fruntea mereu bătută de şuviţele negre şi iar pornea.
― A spus să poftiţi.
― Dormea?
― Nu, fuma.
― Bine. Acuma du-te şi mănîncă tot ce-a rămas pe masă. Să nu laşi nimic Profirei!
― Bucuros de musafiri? întrebă afabil Olguţa intrînd la Herr Direktor.
― Încîntat!
