― Nu ţi-am răspuns? N-are decît s-aleagă el! Eu nu dau nimic!
Olguţa sări pe covor. Dănuţ rămase gînditor pe marginea patului.
― Olguţa, tu îţi închipui cum ar fi cu capul tăiat?
― Foarte rău!
― Eu pot să-mi închipui... Da ameţeşti!
― N-ai nevoie să-ţi închipui!
― Tu nu te-ai gîndit niciodată?
― De ce să mă gîndesc la asta! Am eu la ce să mă gîndesc! De asta ai cap, ca să te gîndeşti că nu-l ai?
― Eu m-am gîndit... Oare mori dacă-ţi taie capul?
― Sigur.
Dănuţ nu îndrăzni s-o dezmintă pe Olguţa, dar clatină din cap cu îndoială.
― ...Eu m-am uitat odată în oglindă... şi mi-am închipuit că n-am cap.
― Trebuia să ţi-l tai mai întîi.
― Nu l-am tăiat... Eu mă uitam în oglindă şi-mi închipuiam că trupul e afară
şi capul numai în oglindă.
― Hei! Da tu te gîndeai cu capul tău! Vra să zică gîndul nu era în oglindă, era în cap.
― În capul din oglindă, stărui Dănuţ.
― Şi n-ai spart oglinda cînd ţi l-ai pus la loc?
― Mi-a fost frică, Olguţa. Eu mă uitam din oglindă, numai la picioare. Vra să
zică picioarele erau într-o parte şi capul în altă parte... cum ar fi doi oameni faţă
în faţă, numai că unul n-avea cap. Uite-aşa, Olguţa.
Dănuţ îşi ridică palmele una-n faţa celeilalte.
― Acuma, să spunem că aici ar fi ochii, în vîrful degetelor. Vra să zică mîna dreaptă e capul din oglindă. Vezi: îmi aplec degetele şi văd din oglindă numai picioarele.
― Asta înseamnă că tu te uiţi în oglindă... şi vezi prostii!
― Să încerci şi tu, Olguţa. După aceea îţi vine să închizi ochii şi să dormi.
Olguţa nu-l mai asculta. Pîndea pe fereastră în livadă.
Dănuţ oftă... El ar fi vrut să-i spuie multe Olguţei ― de plecare. Să-i spuie, de pildă, că dacă-ţi taie capul nu mori tot. Moare capul: da. Moare trupul: da. Dar mai este ceva: turbinca lui Ivan. Ea nu poate să moară fiindcă nici un trăieşte: n-are nici trup, nici cap. Ea este "cînd închizi ochii". Cînd eşti mort închizi ochii.
Vra să zică turbinca lui Ivan rămîne acolo unde este. Atunci nici Dănuţ nu moare, fiindcă, deşi turbinca lui Ivan e a lui Dănuţ, şi el, Dănuţ, e în turbinca lui Ivan. Cînd închide ochii se poate gîndi la el ca la altcineva. Şi Olguţa-i în turbinca lui Ivan. Toţi îs acolo. Vra să zică dacă moare Dănuţ, rămîne turbinca lui Ivan.
Cînd Dănuţ trăieşte, turbinca e a lui. Cine ia turbinca după ce moare Dănuţ?
Dumnezeu... Dacă vrea Dumnezeu suflă în turbinca lui Ivan, şi toţi cei de-acolo învie; Dănuţ împreună cu ei... Da, numai că atunci Dănuţ nu va mai avea turbincă. Turbinca o ţine Dumnezeu. În schimb, toţi cei care-au fost în turbincă
sînt ai lui Dănuţ, fiindcă el i-a adus la Dumnezeu în turbinca lui. Ş-atunci Dănuţ
va fi stăpîn în afară aşa cum e acuma stăpîn înăuntru...
Dacă Olguţa nu vrea să-l asculte!
― Unde-s cartuşele? întrebă iute Olguţa, desprinzînd puşca din cui.
― Ce vrei să faci?
― Lasă! Dă-mi-o repede!
Mergînd în vîrful picioarelor pînă la fereastră, o deschise binişor. Fumegarea toamnei aburi odaia... Pipăită de ploaie, o cioară se legăna în cumpănă pe o crenguţă şi pe ţelul puştii.
― Las-o, săraca!
Olguţa îşi strîmbă gîtul îndărăt, fără să clintească puşca, măsură din ochi pe Dănuţ ― cu privirea jucătorilor de cărţi pentru cei care dau sfaturi de la spate, în plin joc ― întoarse capul la loc, rectifică ochirea şi trase. Cioara căzu. Şi toate ciorile livezii izbucniră, carbonizînd livada şi cerul cu o explozie de negru sonor.
Olguţa încărcă puşca din nou.
