― De ce ţi-i milă de ciori? Am împuşcat-o în cap: vroiam să văd dacă trăieşte fără cap... ca tine!
― Nu mi-i milă! minţi Dănuţ roşindu-se. Am crezut că vrei să împuşti o vrabie.
― Ai văzut ce lovitură?
― Da.
― Uite-o! tresări Olguţa săltînd puşca.
Înadins parcă, uşa se deschise o dată cu pocnetul puştii. Cioara căzu departe. Doamna Deleanu se feri îndărăt, scăpînd din mînă pijamaua lui Dănuţ.
― Olguţa! Asta ce mai este?
― Împuşc ciori.
― Să ştii c-am să dau odată puşca asta!
― Mamă dragă, nu-i a mea; e-a lui!
― Ţi-o dau ţie! zîmbi Dănuţ.
― Dă-o mamei; mie-mi dă Herr Direktor una de vînătoare.
― Închide fereastra şi du-te-n odaia ta. Şi tu dezbracă-te, Dănuţ, să-ţi încerc pijamaua.
― Ia s-o văd şi eu, se rugă Olguţa închizînd fereastra.
― Lasă-mă, Olguţa! Nu ştii ce să mai faci ca să mă superi! Asta mai lipsea: vînătoare în casă.
― Dacă plouă! Tu coşi, mamă dragă ― frumoasă pijama! ― eu ce să fac? Trag şi eu cu puşca.
― De ce nu studiezi la pian?
― Asta nu! Ce-s eu, lăutar? Clienta sforăie şi eu să-i cînt!?
Speculîndu-şi indignarea, Olguţa trecu pragul închizînd uşa. Totodată
salvase şi puşca de sechestru, din care pricină zîmbi enigmatic.
Monica tocmai intrase în odaie, cu teancul de batiste lirice; însuşindu-şi-l, zîmbetul Olguţei o nelinişti, îi ocoli privirea, ascunzînd batistele la spate.
― Ţi-am adus zece roşcove, o vesti Olguţa.
Monica se roşi şi mai tare.
― De ce eşti tu aşa bună cu mine? vorbi ea privind papucii Olguţei.
― De ce spui că-s bună cu tine! izbucni Olguţa mînioasă.
― Fiindcă eşti prea bună... şi eu nu merit.
― Nu-i adevărat! Nu-ti dau voie să vorbeşti aşa! Tu eşti prietena mea. De ce mă superi?
Uşa zvîcni în lături făcînd loc doamnei Deleanu.
― Ce s-a întîmplat?
― Nimic!
― Atunci de ce ţipi?
― Ţip? La cine să ţip? Vorbesc tare... ca să mă încălzesc.
― Încălzeşte-te fără să te-aud!
Uşa se închise la loc. Monica se aşeză pe pat alături de batiste.
Olguţa ascunse puşca după sobă şi se apropie de Monica. Dînd cu ochii de batiste, o luă pe cea de deasupra, şi înainte ca Monica s-o poată opri, îşi suflă
nasul.
― Olguta! Ce faci?
― Nu vezi?
― Na-ţi-o pe-a mea.
― Asta nu-i bună?