a ochilor deprinşi să se închine la icoane în biserici nalte şi întunecoase.

"Sufletul tău vorbeşte cu glas tare; îl aude oricine..."

― Fiindcă roşesc uşor!

Şi se roşi din nou, fiindcă era adevărat.

― La revedere, Mircea! îi strigă Herr Direktor, urcîndu-se în automobil.

Spune-i lui Dan să nu m-aştepte la masă. Dacă vreţi vă trimit maşina să vă

plimbaţi.

― Nu, mulţumesc... M-aşteaptă acasă.

Şi ca să nu-l mai vadă ochii străbătători ai lui Herr Direktor, se ghemui pe un fotoliu de paie, la adăpostul balustradei cu trandafiri.

Huruiala claxonului silueta abrupt drumul automobilului spre Calea Victoriei.

"Sufletul tău vorbeşte cu glas tare; îl aude oricine..."

Cu un gest meditativ şi familiar, Mircea îşi scoase creionul din buzunarul de la piept, vîrî în gură capătul neascuţit şi începu să-l frămînte.

Acest tic al "şefului clasei" era notoriu în clasa şaptea modernă. În fiecare dimineaţă ― cu perseverenţa caracteristică glumelor şcolare ― apărea pe tabela proaspăt spălată, următoarea inscripţie:

"Aspru interzis fumatul... creioanelor!!!"

Aceleaşi trei semne de exclamare punctau entuziast gluma care provoca aceleaşi reflecţii şi aceleaşi rîsete.

― Cînd te vei retrage în Thebaida, scîrbit de cele lumeşti, îi proorocea Dănuţ, Dumnezeu va trebui să deschidă o librărie în deşert pentru alimentarea ana-horetului Creion.

Iar Olguţa, pusă la curent întîmplător despre deprinderea celui mai bun prieten al lui Dănuţ, într-o scrisoare îi adăugase o nouă poreclă.

"Transmite salutările mele, eminentului tău amic Hardtmuth No. 6.

No. 6 exprimă tăria de caracter a acestui supra-Hardmuth care roade latino, după cîte-mi scrii ― admirativ de altfel ― cu aceeaşi perseverenţă cu care roade creioanele. Eu prefer creioanele ― care într-adevăr au un gust delicios deşi mai puţin antic decît al latinei; gustul acesteia nu-mi convine, din care cauză cuvioasa Monica e obligată să-mi servească de juxtă-gramofon la oral, şi să-mi faciliteze plagiatul la teză.

Vive Valeque

P. S. Această formulă epistolară am găsit-o ― după ce am căutat-o, bineînţeles ― în Larousse. Spune-i-o lui Hardtmuth ― fără să-i destăinuieşti restul ― ca să-l epatezi cu erudiţia surorii tale.

Mai este şi o altă variantă: «Vive et me ama». Am întrebuinţat-o ca moto într-o teză la latină. Poţi să-ţi închipui capul domnului Achindin (?) Arbore, venerabilul, cel atît de distrat încît a apucat într-o bună zi de după gît o elevă pusă

de el la colţ, confundînd-o cu cortelul...

― Ce-i asta, bre? mi s-adresează el impersonal, agitînd caietul pe care l-am cunoscut imediat, prin intuiţie, cum spui tu, s'il vous plaît!

Deschid o paranteză.

«Bre»e oexpresiune familiară a domnului Arbore, mai mult: o secreţieproprie, ca moscul la iepurii cu acelaşi nume. Cînd suna-vor ― cum scrie laApocalips ― trîmbitelesupremei judecăţi, o tăcere de moarte fi-va între turmelerăposaţilor. Numai domnul Arbore, trezindu-se din somnul morţii, cu cortelul lasubţioară şi prinzîndu-şi ochelarii pe vîrful nasului, va întreba inocent:

― Ce-i scandalul ista, bre?

...aşa cum face cînd intră în clasă, ceea ce va provoca, evident, ilaritateaîntregului cer, ratîndefectul sublim al Învierii.

Închid paranteza.

La întrebarea lui şi la un semn al meu se ridică în picioare toată clasa.

Domnul Arbore se strîmbă şi se scarpină în creştet.

― Nu, bre, cu toate! ... Cum îi zice? Cum îi zice. Stai! Deleanu Olga. Ia spunetu, ce-i asta, bre?

I-am replicat întrebîndu-l care-i origina lui bre.

― Latinească au slăvonească?

Răspunsul:

― Lasă, bre! Nu mă mai amărî atîta!

Dar partea miraculoasă a acestei întîmplări este că a observat motto-ul meu.

O colegă şi-a încheiat teza astfel:

«Te iubesc la nebunie,

Geta».

Şi domnul Arbore s-a iscălit dedesubt, punîndu-i 9, ceea ce dovedeşte că

doamna Arbore nu corectează tezele ― şi bine face! ― şi că domnul Achindin rău face că nu le ceteşte pînă la sfîrşit,

Olguţa."

Curînd după această scrisoare, Mircea primise un pachet expediat de la Iaşi, pe care scria: "Comestibil". În pachet era o plumieră plină cu creioane Hardtmuth; iar pe cap, o inscripţie pirogravată:

Fabrica recunoscătoare.

De-atunci, cîtăva vreme, în fiecare scrisoare, Olguţa nu-l uita pe Hardtmuth.

" Recomand lui Hardtmuth creioanele «Castell». Au o culoare verde, ca Lunca din Mirceşti. Dar consideraţiile estetice n-au ce căuta aici! Îi dau un sfat medical: Toţi carnivorii trebuie să facă din cînd în cînd puţină dietă vegetariană.

Creioanele «Castell» sînt cele mai indicate."

Alta:

"Am, descoperit nişte friandize pentru Hardtmuth. Nişte creioane, niştecreionaşe, nişte creionişoare, nişte creionişorele, mici, micuţe, mititele. O