"Je fais souvent oe rêve étrange et pénétrant

D'une femme inconnue, et que j'aime, et qui m'aime,

Et qui n'est chaque fois, ni tout a fait la même,

Ni tout à fait une autre, et m'aime et me comprend..."8

Nu mai avea nici trup, nu mai avea nici nume: era privirea din el, lumina lui de lună, singurătatea lui înduioşată, bucuria melancoliei lui...

Şi dacă uneori acel nume demult pierdut prin sufletul care îl acoperise cu visuri, ca un inel prin ierburi avîntate şi flori sălbătăcite ― cerca să răsune, 8 1

Un vis visez adesea, ciudat, răscolitor, / Despre-o necunoscută ― o iubesc, mă

iubeşte, / Mereu e alta, totuşi mereu doar ea, fireşte, / Şi care mă iubeşte şi-mi ştie orice dor (fr.).

zvonirea lui trezea în suflet vii jocuri de ape adormite şi ropot de căprioare sperioase, iar pe obraji culoarea inimii...

"Sufletul tău vorbeşte cu glas tare; oricine îl aude"...

Mircea îşi scoase creionul din gură. Şi c-un rîs de copil care, ascuns pe după

pomi, aruncă o glumă, îşi şopti privind creionul:

― Hardtmuth!

Şi se roşi din nou.

*

― Săraca! Săraca!

E aşa de mică în haina de doliu! Îşi ţine pumnii pe gură ca să nu plîngă, dar ochii plîng, ochii pe care nimeni n-are să-i mai sărute...

Totu-i negru.

Caii merg la pas. Cu paşi grei, osteniţi, osteniţi! Bieţii cai...

Faţa lui Dănuţ e albă; din tîmplă-i curge sîngele roşu, cald...

Caii se sperie, sar, sicriul se răstoarnă.

Dănuţ cade.

Ah! Cum îl doare capul!

"Deschise ochii. Îşi urni capul cu greu, îndurerat. Dibui cu mîna prin întuneric.

Aprinse lampa de pe măsuţa de noapte.Visase! Era viu! Trăia!

Porniseră din inimă trei gînduri ca trei chiote. Şi trupul, plin de bucuria roşie a sîngslui, se-ntinse, ca dimineaţa după somn.

― Conaşule, eşti plin de sînge! sări alarmat Gheorghiţă din pragul odăii de baie unde veghease prin întuneric pînă atunci.

― Sînge?

Îşi trecu mîna peste faţă, cu spaimă. Era plin de sînge. Perna înroşită...

Clipi.

Da. Sînge!

― Îţi curge sînge din nas, conaşule. Stai s-aduc un prosop... Întinde-te, conaşule, sfătui glasul lui Gheorghiţă din odaia de baie.

Dănuţ îşi răsturnă capul pe pernă.

― Iac-aşa. Acuma ridică mata mîna stîngă în sus, că trece îndată.

Dănuţ ridică mîna... şi o lăsă în jos, abătut. Un oftat şi un gemăt răsunară subt prosopul ud.

― Mircea!... Unde-i Mircea?

― O plecat amu-amu. Ş-o lăsat un bileţăl.

Dănuţ îşi împreună mînile... Miros de ars în suflet şi gîndurile strîmbe şi strivite ca lanuri peste care au trecut năvălitori călări cu o mireasă răpită.

Faţa lui Gheorghiţă era îngrijorată. Îşi trecea palma peste obraz, în sus şi-n jos, privind cu încruntare trupul abia însufleţit şi faţa acoperită cu prosopul ud.

― Gheorghiţă, dă-mi scrisoarea lui Mircea, oftă Dănuţ dînd la o parte prosopul şi ridicîndu-se cu capul aplecat pe spate din pricina migrenei.

"Dragă Dan,

Te las dormind şi plec de lîngă tine cu mare nelinişte.Dar trebuie să mă duc

pe-acasă. Aseară am dormit la tine fără s-o anunţ pe mama şi sînt sigur că mă

aşteaptă cu ochii la poartă: tu o ştii!

Te rog dragă Dan, să fii cuminte. Ştiu cîtdemult suferi. Sînt lîngă tine şi cutine, frăţeşte. Îţi strîng, din toată inima, amîndouă mînile,Mircea

P.S. Vino la noi diseară. La noi ai să uiţi de acest Bucureşticonrupt şi ticălospe care îl urăsc îndoit de cînd văd suferinţa şi dezamăgirea pe care ţi le-a pregătit.

Te aştept neapărat. Dacă nu poţi veni, trimite-l pe Gheorghiţă c-un cuvînt şi vin eu la tine. Dacă n-am nici un semn de la tine pînă la 12, vin nechemat.

Încă o dată îţi strîng mînile frăţeşte,

Mircea."

Dănuţ îşi luă capul în mîni.