Supra-supranatural.
Kami-Mura a învins,
Şi Dănuţ a cîştigat;
Dar Olguţa a pretins
Că e fată, nu băiat.
Şi că deci nu poate fi
Biruită, nici vasal,
Fiindcă n-a fost niciodată
Autentic amiral.
Envoi (1)I
Kami-Mura legendar,
Vezi proverbul cu căruţa!
Buturuga nu-i la ruşi,
Ocoleşte-o pe Olguţa.
Envoi II
Japonezi stăpînitori
Pe îndepărtata mare,
La ce bun? Toţi veţi pieri
În curînd de gălbenare.
Odăiţa lui Dănuţ avea şi flota! Flota de lighean lucrată de moş Gheorghe din coji mari de nucă: chibrituri drept catarg, foiţe de hîrtie ceruită drept vîntrele, buzele lui Dănuţ drept vînt şi ale Olguţei drept ciclon.
Flota de băltoace: corăbioare debile încărcate ca arca lui Noe, cu vietăţi de
celuloid găunos.
1 Dedicaţie (fr.).
Şi flota de iaz, cumpărată de la "Magasin univeisei" din Bucureşti de moşu Puiu: un singur vas, lung şi gros cît o franzelă, cu elice, steag, tunuri, coşuri şi marinari de tinichea, paralizaţi pe punte.
Dănuţ trînti uşa cu atîta putere, încît molozul se prăbuşi pe umeri. Se scutură, clătinîndu-şi buclele castanii, cu mişcarea biblică a lui Samson.
― Lasă-lasă! dădu el din cap.
Dînd cu ochii de ultima cunună de premiant întîi, atîrnată deasupra patului, o smulse din cui şi o trînti pe jos, îmbrîncind-o cu piciorul.
― De asta învăţ eu, ca să mă persecute! Lasă... v-oi arăta eu vouă! clătină el pumnii spre uşa fetiţelor.
Desprinzînd puşca de pe ţintă, o înarmă cu săgeata gumată şi trase... Chipiul peste-amiralului rus tresări rămînînd cu o gropiţă întunecată în fund.
Pac! pocni săgeata, rămînînd lipită de uşă, ca o fişă de telefon... Dănuţ o desprinse... Pe uşă rămase un monoclu aburit. Pac!... pac!... pac!...
― Ei, da ce-i scandalul acesta? Ce faci acolo Dănuţ? Nu dormi?? îl întîmpină, de dincolo de uşă, glasul doamnei Deleanu.
Dănuţ amuţi. În vîrful picioarelor îşi atîrnă puşca la loc... Culese cununa, măturînd foile desprinse subt dulap, şi atîrnă restul gloriei în cuierul ei.
― Ai adormit?
Dănuţ izbi cu pumnul în pernă şi se întinse pe rug.
― Uite, Monica... Asta e odaia voastră... Îţi place?
Mîna Monicăi îi strînse mîna mai tare.
― Ce bine miroase, tanle Alice!
Cuprinzînd-o în braţe, doamna Deleanu o ridică sus, sus...
― Vezi tu ceva acolo?
― Da... Eii!... Merci, tante Alice!
