Zărise deasupra şifonierei o tablă de-argint acoperită cu sulfină.
― Acum să-mi spui, în care pat vrei să dormi?
― Olguţa pe care şi l-a ales, tante Alice?
― Las-o pe Olguţa, o dezmierdă doamna Deleanu; alege-ţi-l tu pe care-l vrei...
Pe cel dinspre fereastră, sau pe cel dinspre uşă?
― Mi-i totuna, tante Alice...
― Bine, atunci ţi-l aleg eu pe cel dinspre fereastră... Aşa o am pe Olguţa mai aproape de urechea mea! zîmbi doamna Deleanu.
Uşa ietacului ei şi uşa odăii fetiţelor, aşezate faţă-n faţă, erau despărţite de tăcerea unui vast antret.
― Ş-acuma, hai să desfacem bagajul... Unde-i cheia?
― Poftim, tante Alice! îi oferi Monica, cu capul ridicat, capătul lănţucului de argint din jurul gîtului, scos de pe piept, de subt pieptarul rochiţei.
― Da asta ce-i, Monica?... Ce cruciuliţă frumoasă! Alături de cheiţa nichelată
atîrna o cruce de aramă pe care ardea relieful unei chinuite răstigniri.
― Îţi place, tante Alice?
― Foarte mult... O ai de la mama?
― Nu ştiu... mi-a dat-o bunica... Tante Alice...
― Ce-i, Monica?
― ...Te rog, ia-o! o rugă fetiţa, cu obrajii încinşi, scoţîndu-şi lănţucul... Vreau eu să ţi-o dau, tante Alice! stărui ea, cu sprîncenele ridicate, în preajma energiei lacrimilor.
Şi cu de-a sila strecură lănţucul în mîna doamnei Deleanu.
― ...Îţi mulţumesc, Monica, o împăcă ea dezmierdîndu-i părul... Da astfel de lucruri nu se dau, puişor! E o amintire de la părinţii tăi... Eu ţi-o păstrez numai.
― Ţie pot să ţi-o dau, îi răspunse cu linişte şi gravitate Monica, privind în pămînt.
― O iubeşti aşa de mult pe tante Alice?
― Da.
― Şi tante Alice te iubeşte pe tine mult de tot... ca pe Olguţa şi Dănuţ.
― Ştiu! şopti Monica.
― Oare Olguţa de ce nu mai vine? Ia du-te şi vezi tu.
Doamna Deleanu clipi... şi pînă să deschidă geamandanul dibui mult în jurul broaştei, cu cheiţa nichelată.
― N-o găsesc, tante Alice! intră alarmată Monica.
― Lasă, că vine ea singură... Trebuie să fie la moş Gheorghe! Uite, Monica!
Ţi-am pus pe măsuţa de noapte portretul bunicei... Dacă vrei să-l atîrni în părete, îţi dau eu o altă ramă.
― Nu-nu, e bine aşa, tante Alice.
― Lucrurile ţi le-am aşezat în şifonieră... Uite: rafturile de sus sînt ale tale...
― Tante Alice, se cutremură Monica, n-ai găsit o păpuşă în geamandan?
― Ba da! zîmbi doamna Deleanu. Am culcat-o, uite...
Şi din penumbra raftului, luă în braţe un pătuţ în care dormeau două păpuşi cu pălăriile în cap.
― Mie, tante Alice? nu-şi crezu ochilor Monica.
― Sigur, Monica!... Uite şi o şifonieră cu rochii pentru păpuşile tale.
― DaÒlguţa? se opri fetiţa cu braţele întinse.
― Şi ea are la fel!
Clanţa descărcă un foc de puşcă, uşa pocni şi bufni la loc, repezită îndărăt, cu mîna stîngă, de Olguţa...
― Ce-i? Ce-i?
