― Ce-i? sări speriată, Monica.
― Nimic! răspunse iute Olguţa, închizînd portiţa sobei.
Se aşeză pe scaun, peste rochiţa Monicăi, meditînd...
― Ascultă, Monica, am să-ţi spun un secret.
― Spune.
― Ei, nu aşa! dădu din cap Olguţa, aşezîndu-se pe patul Monicăi.
― Mai întîi să te juri că nu spui.
― Eu nu spun! se revoltă Monica.
― Nu te supăra! Te cred. Dar trebuie să juri.
― Te juri?
― Nu mă jur; eu nu spun, se încăpăţînă Monica.
― Nu te juri?!
― Nu.
― Bine!
Olguţa se ridică de pe pat. Începu să se plimbe prin odaie, ocolind-o pe Monica... Într-un tîrziu, se aşeză pe marginea patului.
― Te-ai supărat, Monica? o dezmierdă Olguţa.
― Nu! se îmblînzi Monica... Dà de ce nu mă crezi?
― Atunci te rog, jură-te!... Te rog, Monica: fă-mi mie plăcere! Haide, Monica!
― Bine... mă jur.
― Ei, vezi? Bravo!... Pe ce te juri?
Făcînd ocolul odăii, ochii Olguţei se opriră o clipă deasupra măsuţei de noapte. Monica zări privirea Olguţei.
― Pe portretul bunicei? întrebă ea cu ochii mari.
― Nu! Asta nu! se apără Olguţa... Atunci jură-te pe păpuşa ta.
― Mă jur pe păpuşa mea Monica... Începu ea repede.
― Că n-am să spun la nimeni... formulă Olguţa mai departe, bătînd tactul cu degetul arătător.
― ...că n-am să spun la nimeni... repetă Monica dînd din cap.
― ...ceea ce are să-mi spuie Olguţa.
― ...ceea ce are să-mi spuie Olguţa.
― Stai! se încruntă Olguţa. Mai spune după mine!... Şi dac-oi spune...
― ...şi dac-oi spune... repetă Monica în silă, ridicînd din umeri.
― ...să-mi moară păpuşa.
― ...să-mi moară păpuşa. Ai isprăvit?
― Stai, aşa nu-i bine... Spune încă o dată!... Şi dac-oi spune... spui?
― ...şi dac-oi spune, oftă Monica.
― ...îi dau voie Olguţei...
― ...îi dau voie Olguţei...
― ...să spargă capul păpuşei mele Monica.
― ...să spargă capul păpuşei mele Monica, repetă Monica, indignată.
― Acum spune: amin!
― ...Amin.
― Fă-ţi cruce.
― Am făcut.
― Ei, acum să-ţi spun secretul!
Tăcu zîmbind.
― Spui, Olguţa?
― Spun! Aşteaptă... Hai să-ţi spun. Ridică-te şi vino cu mine.
O duse de mînă pînă la gura sobei.
― Da n-ai să spui?... încercă Olguţa să smulgă suprema făgăduială.
― Vai! Olguţa!
― Deschide şi uită-te, îi dădu voie Olguţa, c-un gest larg.
