Flota de băltoace: corăbioare debile încărcate ca arca lui Noe, cu vietăţi de

celuloid găunos.

1 Dedicaţie (fr.).

Şi flota de iaz, cumpărată de la "Magasin univeisei" din Bucureşti de moşu Puiu: un singur vas, lung şi gros cît o franzelă, cu elice, steag, tunuri, coşuri şi marinari de tinichea, paralizaţi pe punte.

Dănuţ trînti uşa cu atîta putere, încît molozul se prăbuşi pe umeri. Se scutură, clătinîndu-şi buclele castanii, cu mişcarea biblică a lui Samson.

― Lasă-lasă! dădu el din cap.

Dînd cu ochii de ultima cunună de premiant întîi, atîrnată deasupra patului, o smulse din cui şi o trînti pe jos, îmbrîncind-o cu piciorul.

― De asta învăţ eu, ca să mă persecute! Lasă... v-oi arăta eu vouă! clătină el pumnii spre uşa fetiţelor.

Desprinzînd puşca de pe ţintă, o înarmă cu săgeata gumată şi trase... Chipiul peste-amiralului rus tresări rămînînd cu o gropiţă întunecată în fund.

Pac! pocni săgeata, rămînînd lipită de uşă, ca o fişă de telefon... Dănuţ o desprinse... Pe uşă rămase un monoclu aburit. Pac!... pac!... pac!...

― Ei, da ce-i scandalul acesta? Ce faci acolo Dănuţ? Nu dormi?? îl întîmpină, de dincolo de uşă, glasul doamnei Deleanu.

Dănuţ amuţi. În vîrful picioarelor îşi atîrnă puşca la loc... Culese cununa, măturînd foile desprinse subt dulap, şi atîrnă restul gloriei în cuierul ei.

― Ai adormit?

Dănuţ izbi cu pumnul în pernă şi se întinse pe rug.

― Uite, Monica... Asta e odaia voastră... Îţi place?

Mîna Monicăi îi strînse mîna mai tare.

― Ce bine miroase, tanle Alice!

Cuprinzînd-o în braţe, doamna Deleanu o ridică sus, sus...

― Vezi tu ceva acolo?

― Da... Eii!... Merci, tante Alice!

Zărise deasupra şifonierei o tablă de-argint acoperită cu sulfină.

― Acum să-mi spui, în care pat vrei să dormi?

― Olguţa pe care şi l-a ales, tante Alice?

― Las-o pe Olguţa, o dezmierdă doamna Deleanu; alege-ţi-l tu pe care-l vrei...

Pe cel dinspre fereastră, sau pe cel dinspre uşă?

― Mi-i totuna, tante Alice...

― Bine, atunci ţi-l aleg eu pe cel dinspre fereastră... Aşa o am pe Olguţa mai aproape de urechea mea! zîmbi doamna Deleanu.

Uşa ietacului ei şi uşa odăii fetiţelor, aşezate faţă-n faţă, erau despărţite de tăcerea unui vast antret.

― Ş-acuma, hai să desfacem bagajul... Unde-i cheia?

― Poftim, tante Alice! îi oferi Monica, cu capul ridicat, capătul lănţucului de argint din jurul gîtului, scos de pe piept, de subt pieptarul rochiţei.

― Da asta ce-i, Monica?... Ce cruciuliţă frumoasă! Alături de cheiţa nichelată

atîrna o cruce de aramă pe care ardea relieful unei chinuite răstigniri.

― Îţi place, tante Alice?

― Foarte mult... O ai de la mama?

― Nu ştiu... mi-a dat-o bunica... Tante Alice...

― Ce-i, Monica?

― ...Te rog, ia-o! o rugă fetiţa, cu obrajii încinşi, scoţîndu-şi lănţucul... Vreau eu să ţi-o dau, tante Alice! stărui ea, cu sprîncenele ridicate, în preajma energiei lacrimilor.

Şi cu de-a sila strecură lănţucul în mîna doamnei Deleanu.

― ...Îţi mulţumesc, Monica, o împăcă ea dezmierdîndu-i părul... Da astfel de lucruri nu se dau, puişor! E o amintire de la părinţii tăi... Eu ţi-o păstrez numai.

― Ţie pot să ţi-o dau, îi răspunse cu linişte şi gravitate Monica, privind în pămînt.

― O iubeşti aşa de mult pe tante Alice?

― Da.

― Şi tante Alice te iubeşte pe tine mult de tot... ca pe Olguţa şi Dănuţ.

― Ştiu! şopti Monica.

― Oare Olguţa de ce nu mai vine? Ia du-te şi vezi tu.

Doamna Deleanu clipi... şi pînă să deschidă geamandanul dibui mult în jurul broaştei, cu cheiţa nichelată.

― N-o găsesc, tante Alice! intră alarmată Monica.

― Lasă, că vine ea singură... Trebuie să fie la moş Gheorghe! Uite, Monica!

Ţi-am pus pe măsuţa de noapte portretul bunicei... Dacă vrei să-l atîrni în părete, îţi dau eu o altă ramă.

― Nu-nu, e bine aşa, tante Alice.