― ...să-mi moară păpuşa.
― ...să-mi moară păpuşa. Ai isprăvit?
― Stai, aşa nu-i bine... Spune încă o dată!... Şi dac-oi spune... spui?
― ...şi dac-oi spune, oftă Monica.
― ...îi dau voie Olguţei...
― ...îi dau voie Olguţei...
― ...să spargă capul păpuşei mele Monica.
― ...să spargă capul păpuşei mele Monica, repetă Monica, indignată.
― Acum spune: amin!
― ...Amin.
― Fă-ţi cruce.
― Am făcut.
― Ei, acum să-ţi spun secretul!
Tăcu zîmbind.
― Spui, Olguţa?
― Spun! Aşteaptă... Hai să-ţi spun. Ridică-te şi vino cu mine.
O duse de mînă pînă la gura sobei.
― Da n-ai să spui?... încercă Olguţa să smulgă suprema făgăduială.
― Vai! Olguţa!
― Deschide şi uită-te, îi dădu voie Olguţa, c-un gest larg.
― Ăsta era secretul?!
În umbra răcoroasă a sobei, şedeau două gavanoase de dulceaţă, cu capete de hîrtie albă.
― Ce? Poate nu-ţi place!... Să nu cumva să spui, Monica! gesticulă Olguţa c-un deget spadasin.
― Aţi dormit bine? le-ntrebă doamna Deleanu, intrînd pe uşă urmată de Profira, care aducea pe tabla chiseaua cu dulceaţă de trandafir.
Monica se înroşi; plecă ochii la pămînt.
― Dacă-i cald, mamă dragă! mărturisi Olguţa, îndreptăţindu-se cu braţele aruncate în sus.
― Nu te-a lăsat să dormi, Monica?
― Nu poţi să dormi pe-aşa călduri! hotărî Olguţa, evaziv, răsucind linguriţa în dulceaţă.
― Mata ai insomnii?
― Ce-i asta "insomnii", mamă? suspectă Olguţa cuvîntul şi politeţa formulei şi zîmbetul însoţitor.
― Asta nu-i pentru tine. Mai bine spune drept de ce n-ai dormit?
― Eu n-am insomnii! El are insomnii! aruncă Olguţa noul cuvînt în uşa lui Dănuţ, care dormea dus...
Uşa se deschise blînd, fără zgomot de clanţă... Fiindcă umblau în vîrfuri, ghetele scîrţîiră, dojenite de un "ţţ" bine cunoscut lui Dănuţ. Doamna Deleanu făcea ,,ţţ" (încreţind nasul şi scuturînd capul cu o mişcare vioaie) cînd era
enervată din pricini mărunte ori din pricini mai grave şi trebuia să se stăpînească... De pildă, fiindcă nu intra aţa în urechile acului, sau fiindcă lampa fila de mult, înainte de-a fi băgat de samă, sau cînd un musafir fără creştere mînca brînza cu cuţitul...
― Doarme... Umblă încet!
Profira păşea desculţă ca şi cînd ar fi avut cizme: podelele duduiau... Copiii, mai demult, o porecliseră, "Sfînta lui Sfîntul Ilie".
― Tic-tac, tic-tac, tic-tac... bang... vorbi pendula din părete, nesocotind porunca de tăcere.
Bătuse jumătatea lui cinci...
― Să-l scol?... şovăi doamna Deleanu, cumpănind primejduirea somnului de noapte cu binefacerile somnului de după masă.
Storul cu resort nu ţîşni cum avea obicei cînd îl smuncea Dănuţ; se urcă lin, însoţit de mîna doamnei Deleanu pînă la cerul copt de soare, între frunzele mărului domnesc de la geam.
