― O elevă dintr-a şasea...
― Dintr-a şaptea!
― O elevă din cursul superior...
― Uf! Plicticos mai eşti!
― Să ne întoarcem.
― Întoarce-te!
― Nu ţi-e frică singură?
― Nu.
― Dacă ies lupii?
― Vai, ce demodat eşti!
― De ce? Oiţele nu mai sînt la modă, lupii da.
― Vai, vai! Ce impertinenţă! Ţi se văd urechile...
― De ce nu-mi spui măgar curat?
― Fiindcă-s binecrescută.
― Şi măgarii cînd duc oiţele sînt foarte binecrescuţi!
Începută şi continuată pe acest ton, discuţia fusese lungă şi anostă. Totuşi, Dănuţ se distra cum te distrezi după masă înfuriind un sifon deşert. Îşi congediase creierul de la începutul discuţiei. Se simţea la acelaşi nivel cu Rodica. Replicele scurte săreau ca broaştele de pe şosea în gigantica flacără delicată a luminii de lună.
Pe la două de noapte, întorcîndu-se acasă, Rodica îi adusese la cunoştinţă
motivul venirii ei:
― Să nu crezi c-am venit la dumneata ca să te văd!
― Nu mă îndoiesc! De asta ai venit prin întuneric!
― Nu poţi fi serios o clipă?
― Noaptea, nu.
― Te rog taci!
― Am, ai, a...
― Am venit să te rog să-mi împrumuţi o carte de cetit.
― Îţi mai trebuie?
― Sigur. De ce-am venit?
― O carte de filozofie?
― Nu fi obraznic!
― Românească?
― Nu-mi trebuie!
― Roman?
― Sigur.
― Prost?
― Iar te obrăzniceşti!
― Cu poze?
― Mi-e indiferent!
― Depinde de poze!
― Mi-e indiferent!
― Hai şi-ţi alege.
