― Ce faci?
― Ţi-am sechestrat o mînă.
― Dă-mi drumul.
― Ce căutai în buzunarul meu?
― Cheia!
― Nu-i.
― Mincinosule!
― ..."Maître Corbeau sur un arbre perché, tenait dans son bec un fromage..."60
― Dă-mi drumul!
― ..."Maître Renard, par lodeur alléché, lui tint à peu près ce langage61"...
― Lasă-mă!
― Cu ce te parfumezi?
― Nu te priveşte!
― Am un nas experimentat!
― Lăudărosule!
― Te parfumezi prea tare!
― Auzi impertinenţă!
60 Jupîn Corbul, pe-o ramură sus, / ţinea nişte brînză în cioc (fr.) (La Fontaine).
61 Jupîn Vulpoi, de mireasmă adus, / cam aşa-i trăncăneşte cu foc (fr.) (La Fontaine).
― E plăcut, dar...
― Dar?
― ...nu-i prudent! Mîne dimineaţă Gheorghiţă va mirosi cine a fost la mine!
― Asta-i!
― Şi Mircea.
― Te rog! El nu ştie cu ce mă parfumez!
― Te-a întrebat?
― Crezi că toţi sînt răucrescuţi ca dumneata!
― Da! Îmi fac iluzii!
― Îţi faci cam multe iluzii!
― Tinereţele! Tinereţele!
― Fumurile! Fumurile!
― Focurile! Focurile! intonase Dănuţ cuprinzînd-o.
Cu unele femei lupta corp la corp e un preludiu ― spirală răsucită
perpendicular pe apropiata orizontală basoreliefată.
Cu unele fete, lupta corp la corp e o trîntă erotică: un dans modern, cu paşi mai aritmici, mai variaţi, mai violenţi şi mai caşti; căci ritmul lasciv al trupurilor alăturate şi atente ― sau beate ― oricît de sprinţar şi de săltăreţ ar fi dansul, duce pînă departe curba erotică, pe cîtă vreme trînta, oricît de strîns înlănţuite ar fi trupurile tinere, tocmai fiindcă sînt tinere şi uituce, devine pînă la sfîrşit luptă
curata, fără de nici un alt scop, din ce în ce mai sinceră, mai animalică.
Puterea unui bărbat niciodată nu-i deplină cînd luptă cu o femeie. Fără să vrea, e amuzat de rezistenţa fiinţei mai slabe, şi fără să ştie, ocroteşte, îngăduie temerităţile celuilalt trup. Femeia luptă ambiţioasă să-şi valorifice puterea ― o nouă cochetărie, cu o armă luată din mînile bărbatului.
Bărbatul se joacă ― leu indolent ― bucuros să fie maltratat, măgulit de valul îndărătnic şi întărîtat, care-i dovedeşte că e stîncă. În aceste lupte, bărbatul rîde ―
deseori gîdilit ― femeia răsuflă din greu, încordată, cruntă, dîrză, totdeauna serioasă. Uneori, la sfîrşit, femeile plîng ― de ciudă c-au rămas femei ― alteori rîd cu obrajii aprinşi ca după un înot prin valuri mari. Unele aşteaptă să fie consolate la sfîrşit ― ca să reîntroneze aspectul dominator al feminităţii pînă atunci vasale ―
altele doresc să reînceapă lupta, convinse că au biruit realmente, setoase de victorii bărbăteşti. Dar toate ― mai ales fetele ― după astfel de lupte sînt frumoase, biciuitor înflorite în grădinile ambigui: cu ochii poleiţi, obrajii proaspăt coloraţi, buzele umede ca după muşcături, părul atît de ciufulit, că pare creţ, şi neorînduiala veştmintelor ca a frunzişurilor în vînt puternic.
