― Sst! Nu faceţi zgomot! Dănuţ scrie, recomandă doamna Deleanu celor întîrziaţi la glume în sofrageria depărtată de apartamentul lui Dănuţ tăcerea necesară tînărului nuvelist.
― Ce-o fi scriind fecioru-meu? se întrebă Herr Direktor, pentru ca singur să-şi răspundă: Descrie viaţa galantă a vrednicului său tată!
― Grigore! se-ncruntă doamna Deleanu.
― Nu te ofensa, dragă Alice! Vorbeam de mine, nu de soţul tău model!
― Dănuţ va fi cîntăreţul Moldovei, proroci domnul Deleanu, privind violetul vioriu, în zările albastre, al dealurilor moldovene.
― Dănuţ scrie o nuvelă, îi informă doamna Deleanu, cu mîndria celor în curent cu secretele zeilor.
Mai mult decît atîta, doamna Deleanu nu ştia .Monica tăcea. Interveni Olguţa:
― Metaforel s-a săturat de clocit ouă de găină. Acuma cloceşte unul de struţ!
― Olguţa!
Puiu se nărui de rîs.
― Puiu!
― Nu te of usca, mamă dragă! Asta înseamnă în limbaj metaforos că scrie o nuvelă, cum spuneai tu.
― Olguţa, dă-i pace lui Dănuţ. Măcar atîta respect!...
― Mamă dragă, dar eu sînt vestala dumnealui !
― Olguţa!
― Am colaborat cu el...
― Ei!
― Crede-mă! Să-ţi spun subiectul nuvelei?
― Îl ştii tu?
― Sigur, eu am intrare separată în Olimp!
― Olguţa!
― Da, mamă dragă. Iaca, am să divulg şi titlul!
― Spune-l.
― Ce-mi daţi?
― Monoclul! exclamă Herr Direktor.
― Grigore!
― Primesc, Herr Direktor. Cine mai dă?
― Eu, licită domnul Deleanu, fără să precizeze.
― Altul.
― O piersică, ofertă Puiu.
― Tu, mamă?
― Grăbeşte-te, că-l spun la ureche numai celor care-au plătit.
― O cafea neagră.
― Fie. Tu, Monica?... Melizanda, un surîs! Tu, Profira? Bravo! Profira, un sughiţ!
― Hai, Olguţa!
― Încordaţi-vă !
― Pamfil, Caramfil şi Leonora.
― De ce atîta consternare?
― Invenţii de-ale tale!
― Ferească Dumnezeu! Spune şi tu, Monica.
