Baba luase cheile tuturor dulapurilor alimentare, le prubuluise din ochi, aruncase o privire către foasta bucătăreasă, şi vorbise încruntată:

― Du-te şi te chiaptănă! Nu ţi-i ruşine să stai smulsă în faţa cucoanei?!

Şi se înapoiase zguduind podelele, cu toţi servitorii după ea.

Doamna Deleanu plătise leafa pe trei luni înainte bucătăresei nedreptăţite, dîndu-i pentru deplină consolare o rochie şi un certificat presărat cu elogii, care în Iaşi putea să-i dea onorabil acces în toate gospodăriile boiereşti.

*

Nedormit, Dănuţ pornise de acasă cu automobilul, la nouă dimineaţa; abia la douăsprezece isprăvise procesul la Judecătoria de ocol; luase în treacăt nişte aperitive, în loc de dejun, pornise la Curtea cu juri, intrase la două în proces, şi abia la şapte isprăvise, achitîndu-l pe Ion Hahău pentru crima de omor cu premeditare.

Şi pe el, ca şi pe doamna Deleanu ― amîndoi reprezentau conştiinţa casei ― îl preocupase toată ziua un singur gînd: să nu descopere fetele sleirea tristă a casei din timpul lipsei lor. Fusese distrat şi la Judecătorie şi la Curtea cu juri. Îl obsedau detalii de acasă, care trebuiau modificate. O dată îi răsărea în minte pianul dezacordat; altă dată, ceasornicul din odaia Olguţei, demult oprit.

În odaia Monicăi trebuia să afume cu rădăcini de iarbă-mare, fiindcă acest miros numai, după Dănuţ, era în stilul atmosferei Monicăi. Şi era sigur că podelele vor mirosi prea tare a terebentină, acest miros glacial, inospitalier, care te face străin în încăperea locuită de tine. Nopţile de primăvară ale Iaşului erau cam reci.

Poate c-ar fi trebuit un pic de foc prin odăi, să le dezmorţească. Nu ştia ce se întîmpla acasă în lipsa lui. Era neliniştit, îngrijorat. După aceea, absenţa babei! O

tristeţă şi pentru Ol-guţa, şi pentru Monica. El era cauza, el, laşitatea lui comodă.

De ce nu vorbise cu mama lui? De ce nu protestase?

De la Curtea cu juri plecase spre casă. Dar tot văzduhul Iaşului era plin de vorbele primăverii: numai parfum de liliac. Se întoarse din drum. Cutreierase toate florăriile Iaşului, din magazin în magazin, din barieră în barieră, umplîndu-şi automobilul cu toate florile găsite. Onorarul achitării lui Ion Hahău devenea liliac alb, roşcat, violet, vînăt, liliachiu, albăstriu ― trandafiri, garoafe. Cînd se oprise în Piaţa Sfîntului Spiridon, în faţa dughenei cu fructe, negustorii şi trecătorii înconjuraseră automobilul, care părea că vine de la o bătaie cu flori. De la Daviduţă Selţer, client de-al lui domnu Deleanu şi vechi furnizor al familiei, cumpărase toate merele ionathan, care au obraji de ţărăncuţă tînără în ger, şi aromă

de migdală amară, ― şi toate merişoarele ananas, mici, palide, ovale, ca nişte mari boabe de chilimbar. Pornise din nou spre casă, lăsînd în urma lui parfum de flori, ca o ciudată grădină plutitoare cu intermitent iz de benzină.

― Şi tu, Dănuţ! îl întîmpină doamna Deleanu, arătînd spre automobilul înflorit.

Îşi zîmbiră unul altuia, jenaţi parcă de această complicitate. Odăile fetelor erau pline de liliac, dar casa n-avea destule flori. În odaia Olguţei aşezară garoafele; trandafirii albi luminară mobilierul întunecat al odăii Monicăi. Şi pe rînd, vasele cu liliac şi trandafiri porniră prin odăi, cu zîmbete şi lumini. Cădeau petale pe covoare şi podele, răspîndind pretutindeni o primăvăratică dezordine. Servitorii duceau flori, împărţeau flori, suiau flori, aşezau flori. Izbucnise atîta primăvară în casa cu ferestrele deschise, că parcă şi mobilele vroiau să înflorească. Servitoarele măturau de zor, adunînd crenguţe, frunze şi colorate petale. Afară se înnourase. Căzură

picături, apoi o ploaie sprintenă, argintie. Grădina din faţă îşi trimetea şi ea parfumul de verdeaţă proaspătă şi de flori umede. Ploaia se opri, îngreuind frunzele cu şiraguri de picături luminoase; păsările, cu glasuri proaspete, o prelungiră

cîntînd.

În odaia Monicăi, Dănuţ şi doamna Deleanu aşezau merele pe masă şi pe poliţa-colţar de deasupra divanului. Cucoana Catinca se ocupa de odaia Olguţei. La rîndul lor, printre lilieci şi trandafiri, merele îşi înălţară aromele delicat robuste.

Doamna Deleanu, în treacăt, verifica pianul făcînd cîteva acorduri, care răsunară mirat după atîta tăcere.

― L-ai acordat, mamă!

O sărută.

Şi iarăşi zîmbiră, complici în acelaşi gînd, în aceeaşi pudoare a lungii lor tristeţi într-o casă tăcută.

Află de la doamna Deleanu că baba revenise. Respiră lung.

În bucătărie îl întîmpină, ca altădată la Medeleni, aroma de vacanţă de Paşti, a cozonacilor. Cuptorul duduia profund. Un curcan jumulit îşi arăta roza indecenţă.

Migdale curăţite ― gustă una în cinstea copilăriei ― strafide, zahăr pisat, sunetul metalic al piuliţei, nuci sparte, vanilie brumată, bastoane de şocolată de menaj

"Suchard".

Cucoana Catinca făcea o cremă de şocolată, convorbind tehnic cu baba.

― Cucoană Catincă, să vă dau o mînă de ajutor!

― Da, avocatule, rade şocolata. Fă treabă!

Rase şocolata, ca în copilărie, ispitit să puie şi în buzunar, controlat de ochii sever zîmbitori ai cucoanei Catinca.

Reveni în odaia Monicăi. Afumă cu iarbă-mare, plecă, iar reveni.

― N-ar trebui să facem puţin foc, mamă?

Făcură şi foc. Dezastru! Ieşea fum. Aerisiră din nou. Iar afumară cu iarbă-mare.

Se făceau parcă pregătiri de nuntă. Veni vremea de stat la masă. Hotărîseră o masă frugală, cea mare fiind rezervată fetelor.

Sosi şi Mircea. Şi el cu flori. Alte vase, alte strategii. Mîncară preocupaţi: cucoana Catinca de dulciurile lăsate în bucătărie; doamna Deleanu, de sobele care făceau fum; Dănuţ, de nimic şi de toate. Mircea uitase complect să-i spuie că

redactorul Vieţii contimporane saluta în el pe viitorul romancier, şi că, datorită

manuscrisului lui Dănuţ, renunţase la somnul din acea zi.

Se sculară de la masă ca fugăriţi de cineva. Trebuiau să înceapă pregătirile pentru adevărata masă. Mircea şi cu Dănuţ, suiţi pe scaune aşezate deasupra mesei, înlocuiau becurile slabe şi pe cele stricate. Aceeaşi operaţie o repetară în toate odăile. Casa era inundată de o lumină albă, ca cea din vitrina bijutierilor.

Se ivi, o dată cu orele de noapte, o nouă problemă: cine trebuie să meargă la gară? Toţi? Nu! Doamna Deleanu nu vroia să plîngă la gară, nici să-şi sărute fetele în îmbulzeala de pe peron. Vroia să le aştepte acasă. Hotărîră deci, fără să-l consulte şi pe Mircea, că numai Dănuţ să plece la gară. Între timp, Mircea va face ordine în biblioteca Olguţei, iar cucoana Catinca şi doamna Deleanu vor lua ultimele măsuri.

Dănuţ porni cu un ceas înainte de ora sosirii trenului. De la poartă se întoarse îndărăt, sui scările şi, pe furiş, intră în ietacul doamnei Deleanu. Aprinse lumina, deschise şifoniera, luă din imuabilul colţ sticluţa cu parfum, trecîndu-şi dopul pe tîmple şi pe haină. Închise şifoniera, alarmat de scîrţîitul ei lung. O uşă trîntită îi dădu bătăi de inimă. Nu era nimeni! Se înroşise. Fugi pe scări. Trecînd prin dreptul odăii lui de jos văzu lumină. Se uită pe fereastră şi-l zări pe Mircea în faţa oglinzii, pieptănîndu-se concentrat.

Şi el!

*

Ploua dulce, răscolind miros de ţărnă primăvăratecă.

Dănuţ opri ceva mai la o parte, trase capota şi porni lăsînd maşina sub privegherea vizitiului şi a lui Neculai, care sosiseră înaintea lui, expediaţi de doamna Deleanu. Intră pe peron, consultă ceasul gării, se informă din nou despre sosirea trenului ― răspunsurile erau aproximative, avînd mai degrabă caracterul de opinii personale, de impresii, decît de informaţiuni; controlă tabela de întîrzieri şi intră în restaurantul gării. Chelnerii dormitau cu cotul pe tejghea şi şervetul subţioară. Solicitaţi cu vorba "pst!" priveau cu neîncredere pe client, îşi sugeau buzele şi veneau rigizi ca hipnotizaţi.

Dănuţ comandă o cafea turcească dublă...

― Cu rom?

― Fără.

― Gusturi! comenta placid chelnerul strănutînd în şervet. Una cafea fierbinte, dulce, specială, dublă! răsună glasul monoton şi indiferent ca măslinele caprei.

Dar întorcîndu-se din nou la tejghea, chelnerul privi lung figura lui Dănuţ, cercînd parcă să-şi amintească ceva.

La capătul mesei la care se instalase Dănuţ, un basarabean cu cizme, ras pe cap, cu dublă bărbie şi triplă ceafă, sorbea ceai, sfîrîind ca un stol de vrăbii speriate, ofta adînc, şi fuma, el enorm, ţigareta minusculă.