Poruncise şampanie, cu tonul şi gestul energic al comandei "Pentru onor, arm'".

Civilii din sală se strînseră pe scaunele lor, modeşti, ca să-i facă parcă mai mult loc.

Tonel nu se schimbase. Era acelaşi Tonel, Otonel, Ciripel, Tontonel sau

Mototonel, din clasa şaptea a Liceului "Lazăr", cu faţa sferică, ten de fecioară elveţiană, mustăcioară de cărbune, şi glas superb de bariton, care da o savoare scenică celor mai neînsemnate vorbe spuse de el. Vorbele lui Tonel păreau cîntate ea acele fraze cotidiane, tenorizate, sopranizate sau baritonate într-o operă. Spunea, de pildă: "Ce mai faci?" ― şi urechea ascultătorului aştepta acordul vioarelor suspinătoare, şi răspunsul evaporat al sopranei lirice: "Bineee, iubitul meeuuu..."

Totuşi, două schimbări erau clare. Întîia: uniforma de locotenent, cu decoraţii pe piept şi insigna Justiţiei militare. A doua: o diminuare a bîlbîielii. Acuma bîlbîia mai mult mut, cu buzele şi pleoapele prealabil, înainte de-a începe fraza. Pornea elicea. Odată prins, cuvîntul iniţial izbucnea ca o fanfară eroică, abundent salivat.

Astfel îşi convertise bîlbîiala într-o sonorizare supraumană a vorbelor. Cei care vorbesc cu surzii, şi oratorii populari, aşa ar trebui să vorbească. Această sonoritate concomitentă cu bombarea pieptului îi dădea un aer cezarian. Ochii privitorilor situau deasupra capului lui Tonel arcuri de triumf şi acvile de aur: asta era părerea lui. Inaccesibil ironiei, ca şi în liceu, de cînd era comisar regal aspira la alaiul teroarei.

― Măă, Deleanu, măăă! Tempi passati! Tot crai, mă! Da ce cauţi la Iaşi?

― Fac avocatură, Tonel.

― Măă, să vii la Chişinău, să vezi, măăă! Să-l vezi pe Tonel, măă! Ard, mă, cu fieru roş!

Pumnul închis făcea energic gestul săpunirii unei rufe întinse.

― Miliţie, Tonel?

― De unde, măă! Gogeamite comisar regal! Pfiii!

― Aa!

― Da, mă, n-ai văzut! Urmăresc un agent bolşevic. Norocu lui Tonel, măă!

Dădui peste tine, şmechere! Ce faci, mă?

― Bine, Tonel, zîmbi Dănuţ, căci vorbele lui Tonel călătoreau prin "măă" ca printre straturi de varză.

― Ce-ţi mai face dama?

― ...?

― Aia, mă, zi-i pe nume, o pontam şi eu... Aneta Stephano, măă! Adina, mă, Aneta era servanta. Tempora, măă! Să vezi dame, măă! Chişinăul are dame! Bate Bucureştiul, măă! Ghimnaziste, mă! Pfiii! Elită, mă! Ia uite!

Arătă un inel de aur cu coroană de briliante, pe un deget gros, păros, cu unghii lăcuite şi murdare. În jurul încheieturii braţului, brăţară de aur.

Tonel aspiră aerul pe nas, clipind din ochi.

― Stai, mă, să-ţi ofer o ţigare!

Scoase o tabacheră de aur masiv, cu desemne de smalţ vioriu, înlăuntrul căreia cinci ţigări "Funcţionar" şi o ţigaretă "Mircea", încălecau un pol păturit.

― Ai?

― Bravo, Tonel!

― Ce, măă? Am şi cruce la gît: aur, măă! Damblaua damei, înţelegi! Măă, să

vezi damă! Foastă damă de onoare, măăă! Ce ţi-i ţaru, ce ţi-i Tonel? Să vezi franţuzească! Să vezi ciorapi! Să vezi chiloţi, măă! Avea baie, mă! Din pat în baie, din baie în pat ! Aşa-s, mă, astea! Pfiii!

― Rusoaică, Tonel?

― Da, mă, nu-ţi spusei? Damă de onoare, măă! Rasputin, măă!

― L-a cunoscut pe Rasputin?

― Da, mă, avea cîrlig la damă! Ce-ce? Se pune cu Tonel, mă? Ce dracu, români sîntem! Mea culpa, măă! "Toa mio că Rasputin!"

― Ţi-a spus ea?

― Da, mă! P-p-pe onoarea mea!

― Vorbeaţi franţuzeşte?

― P-hă! Mi ţi-i întorceam un compliment!

― Pe franţuzeşte, Tonel?

― Pare rău, mă! Cînt şi şansonete. A giorno, mă! Să vii, mă, să vezi la mine la Chişinău! Să-ţi arate Tonel ce-i un chef, ce-i o damă! Măă, să vezi ghimnaziste!

― Ce-i asta?

― Eleve, măă, ghimnaziste. Să vezi, mă, ce ştiu! Pfiii! Să vezi beţie, mă! Uîc: una-ntr-un colţ. Da nu se lasă, mă! O ia da capo! Să-ţi arăt eu ce-i rusoaica, măă!

― Dar ruşii?

― Phee! Bolşevici, mă. Marxişti, mă! Troţki, Tolstoi! Parcă Tonel ce-aşteaptă!

Arde-i, băiete! Măăăă!... se bătu Tonel cu palma peste frunte, atît de tare, încît chelnerii scoaseră capetele peste tejghea.

― Ce-i, Tonel?

― Balmuş, măă! S-a-nscris, mă, la ţărănişti!

― Ei, şi?!

― Cum, mă? Român cu bolşevicii? Cu rusoaicele, măă! Bolşevicii în Nistru, mă! Tu te vezi cu el?

― Da.

― Trimite-l, mă, la mine. Păcat, mă, element bun... Hhh-hardtmuth, măă!

Auzi, măă! Hardtmuth la ţărănişti! Pare rău, mă! Tempi passati!

Şampania sosi, purtată de patron într-o căldare cu gheaţă. Restaurantul gării n-avea cupe de şampanie. Tonel făcu, în treacăt, cuvenitele observaţii. Şampania nu se aduce în căldare.