― Eu nu ştiu!
― Aţi văzut! Numai eu ştiu ce se-ntîmplă cu Pamfil, Caramfil şi Leonora.
Vreţi să tac?
― Spune.
― Pamfil era lung, Caramfil era scurt. Pamfil era Slab ― scîndură; Caramfil, gros ― bute . Ştiţi procedeul antitezei!
― Lasă parantezele!
― Vedeţi că vă pasionează! Ei, Pamfil îl iubea pe Caramfil, dar...
― ...Caramfil îl detesta pe Pamfil, continuă doamna Deleanu, bătînd cu vîrful piciorului în duşumea şi cu degetele în masă.
― Nu ! Şi Caramfil îl simpatiza pe Pamfil. Erau prieteni inseparabili, pe onoarea mea!
― Olguţa, lasă genul acesta de expresii!
― Să revenim la eroii noştri. Pe stradă, Pamfil se uita la case, Caramfil, la dame.
― Olguţa!
― Fie cucoane, pentru mata. Caramfil avea alt punct de vedere!
― Mai uită-te şi la mine!
― Nuvelistul se uită numai la eroii săi. Dar de ce Pamfil se uita la case?
― Era arhitect.
― De unde! Căuta o odaie de închiriat. Dar de ce se uita Caramfil la...
la-la-la-la?
― Vroia să se însoare.
― Ferească-l Dumnezeu pe Caramfil de bigamie! Caramfil o căuta pe Leonora: o la-la-la-la!
― ...?
― Infidela Leonora. Soţia lui cu cununie. Fugise. Era o la-la-la-la. Şi bietul Caranvfil fusese un la-la-la-la! Dar nu mai era. Aceasta-i expunerea. Acuma, lectorul intrigat îşi pune întrebarea: Pamfil şi-a găsit o cameră? Caramfil a găsit-o pe Leonora?
― Aşteptăm.
― Bine faceţi, căci deznodământul surprinde. Repet: Pamfil cel lung căuta o cameră. Caramfil cel scurt o căuta pe Leonora. Ori, Pamfil a găsit-o pe Leonora şi Caramfil a găsit o cameră.
― Cum?
― Tot zgîindu-se...
― Olguţa!
― ...Tot contemplînd casele, Pamfil zări îndărătul unei ferestre furtiva apariţie a unui bust forte. Cine era? Pamfil se opri şi tăcu înăbuşindu-şi o exclamaţie revelatoare. "Ce-i, Pamfil?" zise Caramfil. "Ce să fie, Caramfil? zise Pamfil. Am găsit o odaie." ,,Nu mă lăsa, Pamfil!" "Du-te, Caramfil, că vine şi Pamfil după ce vorbeşte cu proprietarul", zise Pamfil. "Bine, Pamfil". "La revedere, Caramfil". Pe cine credeţi că văzuse lungul Pamfil? Chiar pe infidela Leonora a scurtului Caramfil. Căci şi Pamfil o iubea în secret pe Leonora. Pamfil şi Caramfil erau prieteni inseparabili.
― Bravo! aplaudară domnul Deleanu şi Herr Direktor, dezaprobaţi de privirea doamnei Deleanu, care totuşi zîmbea.
― Ne-am oprit, vra să zică, urmă Olguţa, în clipa cînd Pamfil suia scările spre Leonora, şi scurtul Caramfil se instală la o berărie, ştergîndu-şi sudoarea frunţii, căci Caramfil era gros şi soarele ardea cumplit. În timp ce Caramfil ofta sorbind o halbă, Pamfil intra fără să bată la uşă, în odaia Leonorei: "Tu, Pamfil!" ,,Eu, Leonoro!" Căzură zdrobiţi de emoţie, unul în braţele celuilalt. "Vai, Pamfil!" "Oh, Leonora!" "Oh, Pamfil!" "Vai Leonoro!" Leonora oferi lui Pamfil apă cu dulceaţă; Pamfil oferi Leonorei batista sa parfumată căci Pamfil era însetat şi Leonora emoţionată. După clipe de tăcere şi înduioşare indescriptibile, Leonora află că
Pamfil căuta odaie, Pamfil află că Leonora fusese trădată şi ea la rîndul ei, de infidelul la-la-la-la. "Rămîi în odaia mea, Pamfil" "Rămîi în braţele mele, Leonoro!" "Oh, Pamfil!" "Oh, Leonoro!" Caramfil aşteptă singur la berărie, cu zece halbe, pe care le-ar fi umplut cu lacrimile lui, dacă sincerul Caramfil ar fi ştiut de trădarea perfidului Pamfil. Erau prieteni inseparabili!
Rîdeau toţi, în frunte cu doamna Deleanu.
― Se făcu seară şi Pamfil tot nu venea. "Cum o să mă-ntorc singur acasă, fără
de Leonora şi fără de Pamfil? îşi zise Caramfil, oftînd şi plătind talului douăzeci de halbe, căci afară era cald şi Caramfil era gros. Mai bine mă mut la hotel!" se hotărî Caramfil, sculîndu-se de pe scaun, împovărat de durere şl de bere. Astfel, Caramfil se mută la hotel şi Pamfil la Leonora... Dar... I-a prins! ...toate cele-s trecătoare, chiar şi amorul lui Pamfil pentru Leonora, precum şi amorul Leonorei pentru Pamfil! Aşa că într-o bună zi, cu cine credeţi că se trezeşte Caramfil la berăria unde
zilnic îl aştepta pe Pamfil, consumînd douăzeci de halbe? Chiar cu Leonora întovărăşită de Pamfil... "Tu, Leonora?" "Eu, Caramfil!" "Tu, Pamfil?" "Eu, Caramfil!" "Ai venit Leonoro?" "Am venit Caramfil!" "Mi-ai adus-o, Pamfil?"
"Ţi-am adus-o, Caramfil!" "Oh, Pamfil, de cînd te-aştept!" "Oh, Caramfil, de cînd te caut!" "Oh, Leonoro!" "Oh, Caramfil!" "Pupaţi-vă", zice Pamfil. "Pupă-mă", suspină Leonora. "Pup-o", zice Pamfil. "Şi pe tine, Pamfile", zice Caramfil.
"Pupă-mă, Caramfile", zice Pamfil. Şi se pupă. În ziua aceea, Pamfil, Caramfil şi Leonora ar fi putut
umplea cu lacrimile lor cele şaizecei de halba consumate. Găci Leonora era femeie, iar Pamfil şi Caramfil prieteni inseparabili... Cafeaua, mamă dragă.
*
Toţi ştiau că Dănuţ scrie o nuvelă, nu din cauza Monicăi, ci dintr-a lui Dănuţ, care, într-un moment de orgolioasă expansiune o anunţase pe doamna Deleanu că
