― Nu.

― De ce?

― Fiindcă n-am să mă mărit, cum spui tu.

― Nici n-ai să te-nsori, cum spune mama?

― Nici... Umberufen! (1) adăugă el, bătînd cu degetul în lemn toaca superstiţioşilor.

― Nici eu, aderă Dănuţ.

― Atunci tunde-te, încheia logic şi violent Olguţa.

"Să nu fie de deochi!" (Germ.)

Dănuţ amuţea. Ca să nu-l tundă ar fi fost în stare să se însoare chiar.

― Cine-i?

― Eu, sărut mîna, se recomandă Profira pe nevăzute, în afara uşii odăii de baie. Întreabă coniţa dacă v-aţi botezat... Simţind c-o pufneşte rîsul, Profira se bătu cu palma peste gura nelegiuită. ...Că de nu, să chemăm părintele din sat: aşa a spus coniţa.

― Spune amfitrioanei că nu-mi ajunge un popă; să-mi trimită un care de popi. Aşa să spui.

Rînd pe rînd, Dănuţ turnase de băut buretelui, din cana cea mare; suflecase la loc o mînecă nesupusă; întinsese prosopul... Acum venise rîndul coloniei.

Dănuţ desfăcu şurubul dopului metalic.

― Cine-i?

― Careul de popi sau carul de popi, cum spune Profira. Pot să intru, Herr Direktor?

― Nu se poate, răspunse dîrz Dănuţ, cu sticla de colonie în mînă.

― Nu te-am întrebat pe tine, Buftea! tună Olguţa.

― Intră, Olguţa. Dănuţ, tot în război sînteţî? Dănuţ se bosumflă. Dintr-o aruncătură de ochi,

Olguţa văzu tot, şi uită însărcinarea cu care pornise din sufragerie.

― Herr Direktor, hai să-ţi arăt eu cum faci tu cînd pui colonie.

― Ia să văd.

― Toarnă, porunci ea umilitului paharnic.

― Toarnă-ţi singură.

― Ba tu să-mi torni. Aşa ţi-a poruncit Herr Direktor.

― Toarnă-i, Dănuţ.

― Auzi!... Toarnă bine: asta nu-i joacă!

"Eu m-aş face că torn şi l-aş lovi cu vîrful... sau l-aş stropi în ochi din greşeală", medită Olguţa răzbunări în locul lui Dănuţ, care turna cu mînie, dar conştiincios.

― Herr Direktor, mai întîi tu stropeşti covorul... Desfăcîndu-şi palmele boltite şi le frecă una de alta:

picături acide plouară pe covoraş.

― ...După aceea, te masezi pe cap, de la sprîncene în sus şi gemi: îîî-îîî!... Tot mai ai migrene, Herr Direktor?

― Diavol împieliţat, tu ai să mi le dai!

― După aceea, dragă Herr Direktor, fiindcă ai isprăvit colonia, ceri să-ţi mai dea.

Dănuţ se uita pe geam, făcînd scut cu trupul sticlei din mînă.

― Toarnă, n-auzi?

― Toarnă-i, Dănuţ; am intrat la stăpîn!

― Aşa. Acum îţi dai pe faţă, oftezi, şi-ţi freci pleoapele... Nu te frigi? Fff-haa!

aspiră ea întretăiat oftînd apoi ca după o arsură.

Dănuţ zîmbi: ,.S-o usture! Aşa-i trebuie! Lasă!..."

Printre zăbrelele degetelor viclene, ochii Olguţei îl pîndeau.

― Degeaba te bucuri, Buftea. M-am prefăcut.

― Şi ce mai fac, Olguţa?

― Crezi că nu ştiu.! Dă-mi sticla, Buftea.

Dănuţ rămase cu mîna goală.

― Acuma, Herr Direktor, vine rîndul batistei. Eu n-am. Să zicem că rochiţa mea e batista.

― Să zicem... da ce-are să zică Alice?

― Mama zice că tu eşti de vină.

Colonia gîlgîia, murînd rochiţa Olguţei.

― Grigore, să-ţi faci singur mîncare! răsună glasul doamnei Deleanu.

― Intră. Am isprăvit.