Ţăranii îşi făceau cruce, cu ochii cînd la dihanie, cînd la biserică. Înghesuiţi în mamele lor, copiii tremurau să nu-i fure Ucigă-l-toaca şi scînceau, iscodind cu ochi de femeie.

Moş Gheorghe mai văzuse la Iaşi nelegiuirea-cu-roţi. De aceea mai scuipă o dată.

― Săracu conu Costache, Dumnezeu să-l ierte! În ograda dumnealui să intre una ca asta!... Lasă c-o-nvaţă moşu pe duduiţa să umble călare.

Vicleimul păsărilor înşirate pe şosea, juca-naintea şi în urma goanei roşii...

În sfîrşit, duduind, bufnind, mugind, acoperit de colb, masiv pe roţile burtoase ― molohul kilometrilor se opri războinic în faţa scărilor. Cînii lătrau şi schelălăiau ca la urs. Toţi servitorii ieşiseră din casă.

― Bine-ai venit, Grigore!

― Guten Tag l, Herr Direktor!

― Moşu Puiu! moşu Puiu! vocifera Dănuţ cu şervetul în mînă, ca o jalbă.

Herr Direktor, îmbrăcat din cap pînă-n picioare în armura automobiliştilor ―

ochelari rotunzi de scafandru cu rame de cauciuc cărămiziu, cască de doc, halat de doc, închis ermetic la gît şi la încheietura mînilor ― se coborî flegmatic pe portiţa de la spatele automobilului, ridicînd bancheta articulată. Tropăi ca să-şi desmorţească picioarele, se întinse, căscă, îşi descoperi faţa lăsînd ochelarii să-i atîrne de gît, îşi puse monoclul în ochi, încruntîndu-se, îşi frecă mînele neatinse de colb şi de soare... şi se înclină zîmbind în faţa scărilor, cu aerul unui amiral englez aclamat într-un mic port dunărean.

― Bine v-am găsit!

Căzuseră şi ochelarii negri de pe faţa şoferului ― din pricina Anicăi.

Mecanicul berlinez, expediat în ţară o dată cu automobilul, îl întregea. Era şi el confecţionat în fabrica de blonzi cu ochi albaştri şi obrajii de Gretchen ai Germaniei.

Anica plecă ochii ruşinată.

Herr Direktor se însufleţise ţinîndu-l pe Dănuţ în braţe. Părea că toastează

cu o cupă de şampanie.

― Kulek, dieser ist mein Sohn.2

― Und ich bin sein Vater! 3 adăugă modest domnul Deleanu, coborînd scările.

― Das ist guuut! 4

1 Bună ziua (germ.).

s Kulek, acesta este fiul meu (germ.).

1 Şi eu sînt tatăl lui! (germ.)

4 Asta-i bine! (germ.)

Cuprins de giganticul hohot de rîs al băutorilor de bere, Herr Kulek se bătea cu palmele peste genunchi, tresăltînd delaolaltă cu trepidaţiile maşinii.

― Măi Grigore, tu ai să mă compromiţi, glumi domnul Deleanu, sărutîndu-l.

― Ba mă cormpromiteţi voi pe mine! protestă doamna Deleanu.

― Dănuţ, eşti sau nu feciorul meu?

― Tu eşti burlac, Herr Direktor, îl apostrofă Olguţa din pridvor.

― Tot drac ai rămas!

― Nici nu mi-ai spus bună-ziua, Herr Direktor!

― Scuzele mele domnişoară!

Urcînd treptele se aplecă în faţa Olguţei şi-i sărută mîna.

― Poţi să mă săruţi şi pe obraz, Herr Direktor. Nu mă supăr!

― Uf! Da grea te-ai mai făcut! oftă el, ridicînd-o.

― Am muşchi.

― Zău!

― Da. Buftea-i gras; eu îs voinică.

― Domnişoara?

― Monica, o numi doamna Deleanu, punîndu-i mînile pe umeri.

― Monica?

Doamna Deleanu îi făcu semn din ochi.

― Monica e fetiţa noastră... aşa cum e Dănuţ băiatul tău, tată de carton ce eşti!

― Atunci mai am o nepoată?

― Te poţi mîndri!

― M-am curăţit! Mă pregătisem numai pentru doi nepoţi... Da frumoasă

nepoată mai am! Monica: nu?

― Monica, şopti Monica intimidată, apucînd mîna Olguţei.

― Îi dai voie lui moşu Puiu să te sărute?

― Sigur, ca şi pe mine, aprobă Olguţa.

― Măi omule, ai mîncat?