― Nu ştii. Atunci bunghii tăi îi dau eu lui Ionică. Spune tu, măi Ionică, în ce clasă eşti?

― Într-a patra, se iuţi el cu răspunsul.

― Şi eu parcă nu-s! sări Pătru.

― Vra să zică într-a patra, ca şi mine. Bun. Acuma eu am să pun o întrebare: cine răspunde îndată, capătă bunghii lui moş Gheorghe. Aţi auzit?

Băieţii se încordară ca pentru o întrecere la fugă.

― Gata, Olguţa, o vesti Monica, arătîndu-i pumnii închişi.

― Acuşi îs şi eu... Cît face cinzeci şi trei înmulţit cu şaptezeci şi unu? Poftim.

Monica, Pătru şi Ionică rămaseră cu ochii mari şi gura căscată în faţa Olguţei. Moş Gheorghe dădu din cap minunat.

― Unu ori trei face trei. Unu ori cinci face cinci...

Începură în gura mare Pătru şi Ionică, întorcîndu-şi spatele şi scriind în aer cifrele.

― Tu ştii, Olguţa? şopti uşurel, Monica.

― Da tu?

― Nu ştiu.

― Nici eu.

― Vai, Olguţa!

― Parcă ei ştiu! Da-s proşti! Uite cum îşi bat capul.

― Dacă n-am tablă şi plumb! se tîngui Pătru cu amărăciune.

― Mă duc în sat, şi-aduc socoteala gata, se oferi Ionică.

― Vra să zică nu ştiţi. Voi, băieţi din clasa a patra, nu ştiţi să faceţi o înmulţire. De ce nu v-a lăsat repetenţi?

Băieţii o ascultau cu teamă şi supunere.

― Vra să zică numai eu ştiu. Ia spuneţi voi, a cui-s bunghii?

― ... oftară ei amar.

― Ai mei, fiindcă numai eu ştiu. Monica, dă-i încoace.

― Nici legătura nu mi-o dai? întrebă cu spaimă şi sfială Ionică.

― Dă-i-o, Monica... De-acuma plecaţi! Ce mai aşteptaţi?

― Hai, măi!

― Hai!

― Măi Pătrule, ai să te mai baţi?

― La ce?

― Da tu, măi Ionică?

― Hhei! oftă el hurducat.

― Ia veniţi încoace... Hai, că mă supăr.

Băieţii se apropiară cu capul în pămînt.

― Ia întindeţi fiecare cîte-o mînă.

Pumnul lui Pătru înghiţi bumbii. Ionică îi privi pe-ai săi cu mai mult "rămas bun!" decît "bine-ati venit", purtîndu-şi privirile cînd spre palma lui, cînd spre pumnii lui Pătru.

― Monica, dă-mi şase pere.

Monica alese, făcu un buchet din cozi, şi le întinse Olguţei.

― Pătrule, na două pere, şi să nu mai fii prost să-ţi pierzi bunghii ia Ionică ―

şi ţie, măi Ionică, îţi dau eu patru pere busuioace cum n-ai mîncat tu niciodată.

Pune-ţi bunghii la loc ― nu ţi-i iau înapoi ― şi mănîncă perele... Şi să te astîmperi, că mă supăr!

― Mulţumiţi duduiţei, măi urşilor!

― Sărut mîna!

― Săr... mna!

― Sărutaţ-o, măi, că ea v-o făcut dreptate.

Mînile Justiţiei de pe prispa casei lui moş Gheorghe primiră sărutul împricinaţilor.

― Monica, dă-mi batista.

― Uite-o. Pentru ce?

― Mi-au încleiat mînile, zîmbi modest Olguţa, coborîndu-se de pe piedestal.

― Duduită, vine Anica să vă cheme.

― Iar Anica!