― Vă pof...
― Ştiu. Ce cauţi aici?
― Vă pof...
― Ştiu. Vino cu mine.
Anica intră în casă după Olguţa.
― Mi-am pierdut batista. Pune-te şi-o caută. Olguţa trînti uşa lăsînd-o pe Anica înlăuntru. Pune lacata, moş Gheorghe.
― Cînd să-i dau drumul? se veseli moş Gheorghe.
― Cînd om ajunge-n poarta casei.
― Aşa oi face.
― MoşGheorghe, vezi c-ai uitat să-mi aduci aminte!
― Vezi!... De ce nu pui mata, moş Gheorghe, felii de morcov în tutun, cum pune şi papa?
― Oi pune, duduiţa moşului.
― Să pui, moş Gheorghe, că morcovul ţine umezeală, îi explică ea serios.
― Duduitelor, da cînd mai veniţi la moşu?
― Cînd ni-i pofti, moş Gheorghe.
― Iaca vă poftesc.
― Atunci venim mîine.
― Duduită, am dres gardu la loc! clipi cu înţeles moş Gheorghe.
― Or să intre porcii în livadă!
― Să intre sănătoşi. De-acuma are moşu scrînciob.
― Duduie Olguţa, nu-i batista, vocifera Anica din casă.
― Caut-o.
Din pragul curţii boiereşti, rochiţa roşie şi cea albastră făcură semn cătră
moş Gheorghe.
― De-acum pleacă, zîmbi moş Gheorghe dînd drumul Anicăi.
― Da, unde-s duduiele?
― Du-te şi le caută că asta-i treaba ta!
În urma tuturor porni moş Gheorghe. Se înserase limpede. Luceafărul dintăi lucea curat şi zîmbitor, la fel cu-acel care lucise deasupra ieslelor din Betleem.
Moş Gheorghe întoarse capul îndărăt. Pe poarta caselor de ţară, pe-nserat, intră doar carele cu boi şi oamenii cu seceri, sape sau securi.
Pe poarta casei lui moş Gheorghe intrase şi ieşise o poveste.
Deasupra casei lui moş Gheorghe, un înger sau un cocostîrc se închină.
― Cum aţi petrecut, Monica?
― Foarte bine, tante Alice. Păcat numai că n-a fost şi Dănuţ.
III
HERR DIREKTOR
― Mamă, tu auzi ceva? întrebă Olguţa pocnind în dinţi o prună brumărie.
― Ce s-aud?
― Ascultă bine, mamă...
― Ţţ! Îl aud pe Dănuţ sorbind harbuzul şi n-ar trebui să-l aud. Dănuţ, numai racii se sorb aşa, cînd nu ştii să-i mănînci altfel.
Doamna Deleanu îl obliga pe Dănuţ să aibă cîte-o altă surdină pentru fiecare fel de mîncare. Dănuţ le mai încurca, le mai uita. Din care pricină, cînd simţea ochii mamei lui privindu-l cu toată atenţia urechilor mesteca supa, frigîndu-se, ori înghiţea friptura, fără s-o mai mestece, înecîndu-se.
Olguţa făcu semn cu piciorul pe subt masă Monicăi. Monica oftă neutral.
Dănuţ tocmai începuse rugul zămos din mijlocul harbuzoaicei. Topi între limbă
şi cerul gurii geroasa îmbucătură, îşi şterse buzele şi, înghiţind de două ori, ridică ochii spre Olguţa.
― Ce nu-mi dai pace să mănînc?
― Eu? Hm! Mama ţi-a făcut observaţie.
― Da! Tu îmi spargi urechile cu perjele tale şi nu-ţi spun nimica.
Sprîncenile Olguţei se strîmbară în sus.
―...! Pe tine te aud mîncînd în fiecare zi, cum spune şi mama; m-am deprins... Vorbeam de altceva.
Sprîncenile reveniră la loc. Satanic, Olguţa pocni o prună. Obrajii lui Dănuţ
luară culoarea miezului de harbuz, mimetic parcă.
