― Aş!

― Haidem în sofragerie. Puteai să te anunţi; te-am fi aşteptat.

― Imposibil! Daţi-mi apă.

― Hai la masă.

― Apă de spălat, cucoană!

― Aşa-i! Îţi uitasem tabieturile! Un ceas îţi ajunge să te speli?

― Cuconiţă, unde-l culcăm pe domnul neamţ? se interesă Anica.

― Domnul neamţ, domnul neamţ! începu să cînte Olguţa.

― Moş Puiu, eu îţi torn apă de spălat, stărui Dănuţ, aducînd geamandanul.

― Daa! N-ai nici-o grijă! Îţi dă voie Anica! răspunse Olguţa.

― N-am vorbit cu tine.

― Tu eşti servitor: duci geamandanul, torni apă, perii hainele... Eu îţi vorbesc. Tu taci şi-asculţi.

Dănuţ, congestionat, şchiopăta purtînd geamandanul greu.

― Vrei să te-ajut, Dănuţ? ceru voie Monica, ajungîndu-l în antret.

― Ce te-amesteci! Du-te cu Olguţa.

Nici nu-i trecea prin minte Monicăi cît de temerară-i era propunerea! Dănuţ, numai, avea dreptul sa ducă geamandanul greu, să toarne apă de spălat pe buretele mare şi zburlit ca un cap de hotentot blond şi colonie în pumnii lui moşu Puiu. Tot el îi peria hainele, aşezînd pantalonii pe dungă. Asta era o demnitate bărbătească, nu slujbă de slugă cum spunea Olguţa. "Din invidie", gîndea Dănuţ, ofensat totuşi.

― Te-ai supărat, Dănuţ?

Dănuţ se întorcea cu mînele goale pătruns de o gravă mîndrie, ca după un fapt de arme. Trecu înainte, fără să răspundă Monicăi, urmat de supunerea ei întristată.

― Sărut mîna, cuconaşule. Bine-ai venit... Nişte sărmăluţe de piept de gîscă!

susură galeş bucătăreasa răsărind în urma lui Dănuţ şi a Monicăi, roşie la faţă.

― Să trăieşti, babo! Mi-ai ieşit cu plin! Unu, doi, trei, începu să numere Herr Direktor pe cei din pridvor, socotindu-l şi pe Kulek. Babo, ai la mine un bacşiş: ai făcut abatajul cel mare! Nouă, Iorgule, strigă el cu ochii de vizionar ai jucătorilor de chemin-de-fer. S-a spart ghina!

― Cuconaşule, v-am pregătit de spălat.

― Ai-ia-ia! Profiro, m-ai nenorocit! S-a făcut bac... Măi Iorgule, ce neam de ghinionişti sîntem!

― Cui i-o spui? !

― Ieşi afară, Profira! Adică du-te-n casă.

― Olguţa, aşa se vorbeşte?! se încruntă doamna Deleanu.

― Mamă dragă, am dres abatajul lui Herr Direktor,

― Să trăieşti, Olguţa! Dar tot bac a rămas, că baba face cît doi!

― Cît patru, Herr Direktor!

― Toate le face baba, conveni serviabil bucătăreasa.

― Haidem odată la masă!

― La spălat, cucoană!

― Spală-te odată, omule!

― Hai, Dănuţ!

― Să nu uiţi să verşi căldarea! insinuă Olguţa la urechea lui Dănuţ... De harbuz n-ai grijă... că am avut eu.

Proaspăt tuns, cu numărul zero, capul rotund al lui Herr Direktor părea cărunt ca un bulgăre de sare. Doamna Deleanu pretindea că nu părea, ci chiar era, din pricina abuzului de colonie.

― Vezi, Dănuţ, şi tu ai să ajungi moşneag ca şi moşu Puiu.

Cu osebirea că Dănuţ întrebuinţa numai colonia doamnei Deleanu, torenţial.

― Calomnie! protestă Herr Direktor.

― Dovadă.

― Actul de naştere, pe care nu-l ascund; monoclul pe care-l arăt ostentativ; şi succesele... care se ştiu!

― Ta-ta-ta! Lasă părul să crească. Atunci să te vedem!

― Prefer să fiu calomniat!

Pentru Herr Direktor, de la trei centimetri în sus, începeau pletele: poetice, deci nefaste; necivilizate, deci neigienice, inestetice şi incomode pe deasupra.

Nici sub formă de musteţi nu îngăduia părul: "această pacoste pentru bărbaţi, chiar, sau mai ales cînd îl poartă femeile".

― Herr Direktor, cînd ti-i mărita ai să-ţi tunzi nevasta? îl întrebă Olguţa.

― Olguţa, de cîte ori nu ţi-am spus că numai femeile se mărită! intervenea doamna Deleanu.

― De ce, mamă? Vreau eu să mă însor Cine nu-mi dă voie?

― Eu.

― Da eu vreau să mă însor. Eu nu-s femeie. Spune, Herr Direktor, ai să-ţi tunzi nevasta?