― ...După aceea, te masezi pe cap, de la sprîncene în sus şi gemi: îîî-îîî!... Tot mai ai migrene, Herr Direktor?
― Diavol împieliţat, tu ai să mi le dai!
― După aceea, dragă Herr Direktor, fiindcă ai isprăvit colonia, ceri să-ţi mai dea.
Dănuţ se uita pe geam, făcînd scut cu trupul sticlei din mînă.
― Toarnă, n-auzi?
― Toarnă-i, Dănuţ; am intrat la stăpîn!
― Aşa. Acum îţi dai pe faţă, oftezi, şi-ţi freci pleoapele... Nu te frigi? Fff-haa!
aspiră ea întretăiat oftînd apoi ca după o arsură.
Dănuţ zîmbi: ,.S-o usture! Aşa-i trebuie! Lasă!..."
Printre zăbrelele degetelor viclene, ochii Olguţei îl pîndeau.
― Degeaba te bucuri, Buftea. M-am prefăcut.
― Şi ce mai fac, Olguţa?
― Crezi că nu ştiu.! Dă-mi sticla, Buftea.
Dănuţ rămase cu mîna goală.
― Acuma, Herr Direktor, vine rîndul batistei. Eu n-am. Să zicem că rochiţa mea e batista.
― Să zicem... da ce-are să zică Alice?
― Mama zice că tu eşti de vină.
Colonia gîlgîia, murînd rochiţa Olguţei.
― Grigore, să-ţi faci singur mîncare! răsună glasul doamnei Deleanu.
― Intră. Am isprăvit.
― Ce faci acolo, Olguţa?
― Mamă dragă, aveam o pată pe rochiţă şi Herr Direktor a spus că iesă cu colonie.
― Tu-mi strici copiii, Grigore!
― Vezi, Herr Direktor!
― Mai bine spune-mi ce-mi dai de mîncare.
― Colonie... Asta meriţi.
― Atunci sînt sigur că masa-i bună!
― Te poftesc să mănînci la Bucureşti ca la mine!
― Bucureştiul are multe bunătăţi!
― Acele!...
― Care-s acele, Herr Direktor?
― Are să-ţi spuie Dănuţ... peste vreo cîţiva ani.
― Grigore!
― Ba ştiu eu şi n-am să-i spun lui Buftea.
― Olguţa !
― Dacă ştiu, mamă dragă! La Bucureşti faci un chef.
― Cine ţi-a mai spus şi asta?
― Tu, mamă.
― Eu?!
― Sigur. N-ai spus tu că papa face un chef la Bucureşti?
