― ...Am glumit!
― Atunci şi eu am glumit, mamă dragă!
― Tante Alice, se răcesc ochiurile, vesti Monica din pragul uşii, cu un aer de paj timid.
― Iacătă singurul copil cuminte din casa asta!
― Lasă, c-am să-i arăt eu! mormăi Dănuţ, uitat de toţi, atingînd cu cotul pe Monica, dinadins rămasă la urmă.
Ochiul lui Herr Direktor, cel cu monoclul, nu făcea mare deosebire între femeile frumoase şi mîncările alese. Le privea cu aceeaşi impertinenţă
curtenitoare, în timp ce buzele întredeschise şovăiau parcă între vorbe şi fapte.
Se aşezară cu toţii în jurul mesei, păstrîndu-şi locurile obişnuite. În faţa tacîmului solitar al lui Herr Direktor, curba de aur roz a ochiurilor, palpita; alături de farfuria lor, mămăliguţa poetică şi adormită ca o poreclă
moldovenească a soarelui; mai încolo, untul tatuat cu linguriţa şi împodobit cu două ridichi violent roşii; şi smîntîna cu ten de madonă...
― Se aprobă!
― Măi omule, nu mai aproba! Ia şi mănîncă. Acuşi e vremea mesei!
― Şi voi să mă priviţi?... Pardon!
― Te cred! Ce vrei să facem? Să-ţi întoarcem spatele?
― Să mîncaţi şi voi... Altfel să-mi plătiţi intrare!
― Mamă, eu zic să aducă un cantalup, propuse Olguţa îndatoritoare.
― Hm? consultă doamna Deleanu pe domnul Deleanu.
― Amin. Azi e bairam!
― Prohiro, adă un cantalop... Vezi, Herr Direktor, eu nu te las!
― Aşa eşti tu, Olguţa: îţi place să te sacrifici! glumi doamna Deleanu.
― Mamă, spune tu drept dacă şi ţie nu-ţi place cantalupul de la gheaţă?
― Îmi place: cum nu?!
― Atunci ne sacrificăm împreună!
― Olguţa!
― Dragă Alice, toate bune şi frumoase în casa ta, începînd cu tine! Cum se face numai că la voi...
― ...nu-s scrumelniţe? îi luă vorba din gură Olguţa, luîndu-i şi monoclul ca să-l imite mai bine.
La masa lui Herr Direktor, scrumelniţa făcea parte dintre farfurii, şi ţigara dintre mîncări.
― Olguţa, scoate monoclul: asta-ţi mai lipseşte!... Fumat! fumat şi iar fumat!
Mîncare se mai cheamă asta Grigore?
― Omoară microbii şi ajută digestia!
― Lasă scrumelniţa, Dănuţ!
― Dă-mi-o, Dănuţ.
― Nu i-o da!
Olguţa smunci scrumelniţa din mîna buimăcită de două magnete potrivnice şi o insinua pe masă.
― Mamă, uite ce face Olguţa!
― Aşa îţi trebuie dacă nu asculţi!... Şi tu, Olguţa, de ce nu faci cum spune mama?
― Mi-ai spus mie ceva, mamă dragă?
― Am spus. Ajunge.
― Mamă, tu nu eşti decît mama mea, pe cînd Herr Direktor...
― Ce-i, mă rog?
― El e musafir... şi tu eşti gazdă.
