— Cât?

— Răspunsul e complicat, domnule Battistini…

Ezită, nenorocitul. Asumă-ţi responsabilitatea, boule! Mi-ai găurit mingea, acum trebuie să-mi spui peste câtă vreme or să mi se stingă luminile de pe teren.

— Cât?

— Trebuie să vedem cum…

53

- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -

— Cât????

— Patru sau cinci luni, precizează el. Depinde de rezistenţa organismului. Şi de tratamentul pe care îl veţi urma.

Tăcere.

— Antecedentele medicale sunt foarte ample, explică el, unii reuşesc să trăiască chiar şi încă cinci ani.

— Unii… câţi?

— Păi… foarte puţini.

Foarte puţini, un procent extrem de liniştitor. Lansez a doua întrebare.

— Până când mă voi simţi bine?

— Ce înţelegeţi prin „bine”? Dumneavoastră sunteţi deja bolnav.

— Am înţeles asta. Până când voi putea duce o viaţă

normală?

— Şi în cazul ăsta depinde de…

— Cu aproximaţie? îl înghesui eu cu agresivitate.

— Puţin peste trei luni. Apoi doza de analgezice ce va trebui să o luaţi o să vă buimăcească şi va începe faza finală.

Mai puţin de trei luni de viaţă. De viaţă adevărată, vreau să spun. Cam atât.

— O sută de zile, spun eu în şoaptă.

— Ce aţi spus? zice medicul.

— Îmi rămân o sută de zile.

— V-am spus că pot fi şi mai multe dacă…

Nu-l mai aud. O sută de zile. Acest număr îmi bubuie mereu în minte. Intervine Paola.

— Există ceva ce am putea face pentru a prelungi durata?

Orice.

— Chimioterapia, doamnă, poate fi un ajutor bun în blocarea proliferării celulelor patogene, explică el. Dar are nenumărate efecte secundare ce îngreunează viaţa de zi cu zi.

Am redevenit atent la consultaţia medicală în curs.

— Despre ce efecte secundare e vorba?

54

- FAUSTO BRIZZI -

Ştiu foarte bine că în urma chimioterapiei îţi pierzi părul, ai stări de greaţă, de vomă, de oboseală. O ştim cu toţii, am văzut lucrurile astea în atâtea filme şi documentare. Şi aproape cu toţii am trăit-o în mod indirect, asistând la stingerea lentă a unui bunic sau a unui unchi. Dar adevărul este altul, mult mai agresiv.

— Chimioterapia, domnule Battistini, nu e inteligentă, ucide şi celulele sănătoase. Este, de fapt, o otravă pe care o introducem în corpul nostru pentru a încerca să ucidem duşmanul principal, dar care pe drum produce mari dezastre. Efectele secundare sunt mult mai multe decât cele pe care le ştiţi dumneavoastră. Sunt cazuri de anemie, de tulburări digestive, de pierdere a poftei de mâncare, de alterare a gustului, de febră, de tuse, de durere în gât, de migrene, de dureri musculare, de nervozitate, de pierdere a auzului, de interes scăzut pentru viaţa sexuală şi de probleme de fertilitate.

Asta-i tot?

Dacă nu fac nimic, mor în câteva luni, ajutat să nu sufăr în ultimele zile de nişte medicamente blânde. Dacă mă

supun

la

cel

mai

cunoscut

dintre

tratamentele

anticancerigene, tot mor, probabil că mai repede, dar între timp mă transform, nu mai sunt Lucio Battistini, ci doar o plăpândă arătare din persoana de o sută de kilograme care am fost, buimăcită, abandonată într-un fotoliu în faţa televizorului, prizonieră a unui zapping fără de sfârşit.

Oncologul mă întreabă dacă vreau să încep un prim ciclu de chimioterapie. Nu răspund. Pur şi simplu, nu ştiu.

La ieşire mă despart de Paola printr-o lungă îmbrăţişare şi mă îndrept spre cofetărie să-mi iau puţinele mele lucruri. Ne vom vedea în curând acasă, pentru a lua cina cu copiii.

Lorenzo şi Eva.

E de ajuns să le aud numele şi-mi şi vine să plâng.