— Asta-i adevărat, încuviință Berg. Iar astăzi suferim toți consecințele acțiunilor hienei ăleia.

— Nu-i vina lui Hitler că unii din adepții lui sunt golani.

— Liderul este cel care dă tonul, replică Berg. Austriacul e un scandalagiu și atrage scandalagii. Ar fi trebuit să vezi ce-au făcut adepții lui în cămăși brune în Gärtnerplatz. Mai mult decât rușinos.

Băiatul dădu din cap cu seriozitate.

— Ce căutai acolo?

— Îi protejam pe cetățeni… pe toți cetățenii. Și asta îi include pe săraci, pe țigani și pe evrei.

Joachim se strâmbă, dar Berg nu observă.

— Sunt convins că se va vorbi despre această revoltă la școală. Nu-i lăsa pe profesorii ăia ai tăi cu mintea dusă să te convingă că n-a fost vina lui Hitler. A fost vina lui!

— Mă bucur că tu ești bine, asta-i tot.

Joachim privi în pământ.

— Ce e cu cele două noi crime, tată? Am auzit că fetița era de vârsta Monikăi.

Berg tresări.

— Facem progrese. Am fi făcut poate mai multe progrese dacă naziștii n-ar fi răscolit orașul.

Își turnă ultima rămășiță de cafea. Aruncând apoi zațul în coșul de gunoi, clăti ibricul și mai făcu un rând de cafea, astfel ca aroma nouă s-o trezească

pe Britta.

VP - 279

— Îți promit c-o să-l prindem.

— Pe cine?

Era vocea soției. Purta un halat de casă roz pal, iar în picioare niște papuci de casă vechi, cu degetul mare ieșit prin pielea ruptă la vârf. Părul ei blond-roșcat era încâlcit și ciufulit. Și-l netezi cu degetele. Berg îi turnă o ceașcă de cafea proaspătă.

— Pe monstru, îi răspunse Berg.

— Care monstru? Hitler sau ucigașul?

— M-am referit la ucigaș, spuse Berg. De pacostea de Austriac nu pot scăpa de unul singur. Trebuie să ne unim pentru asta.

— Atunci ați putea să-l faceți direct cancelar. Nu ne putem uni orașul, darămite țara. Noi nu suntem un popor! Suntem o serie de triburi nomade în război unele cu altele.

— Nu-i chiar așa, mamă, interveni Joachim. Uite… știu că nu-ți place Hitler, dar el cunoaște problemele cu care ne confruntăm. Și se străduiește din greu să ducă rasa germană la gloria de altă dată…

— Of, încetează, Joachim! Ești prea inteligent pentru așa stupizenii.

Britta scoase o cutie de țigări Watto, aprinse două și-i dădu una soțului său.

— În plus, e prea devreme pentru propagandă.

— Mulțumesc.

Berg inhală fumul și o privi pe soție.

— De când ai devenit un așa mare detractor al Austriacului?

— Sunt sătulă de tactica lui. Dacă idiotul nu-și poate controla derbedeii, cum va putea controla o națiune?

— Uneori e bine să atragi mai întâi atenția asupra ta, izbucni Joachim.

— Cu cine ai vorbit?

Britta își dădu ochii peste cap.

— Nu te deranja să răspunzi – știu. Uwe Kanstinger, nu-i așa?

— Sunt destul de mare să-mi formez propriile mele opinii, mamă, spuse Joachim supărat.

— Dacă nu e Uwe, e sora lui mai mare, da?

Britta strâmbă din nas.

— Nu spune nu. V-am văzut discutând împreună.

— Discut cu tot felul de oameni, spuse Joachim pufnind.

Britta se întoarse spre Berg și-i spuse:

— Fata asta e nebună. E îndrăgostită de Austriac. I-a pus fotografia pe perete.

— Atunci nu e doar nebună, e o proastă, spuse Berg.

VP - 280

— Acum cine e intolerant? protestă Joachim. De unde știți dacă n-ați vorbit cu ea? Se întâmplă să fie foarte inteligentă.

— E o curvă, Joachim.

Băiatul își trânti ceașca pe masă.

— Nu-i adevărat! N-ar trebui să spui asemenea lucruri. Nu e adevărat, mamă! Nu ai dreptate!

Se ridică și se îndreptă spre camera lui, trântind ușa și trezind-o astfel pe surioara lui. Monika, pe jumătate adormită, începu să bombăne în semn de protest. Joachim țipă la ea. Începură apoi amândoi să se certe.

— Încetați! strigă la ei Berg. Treziți vecinii.