Volker inspiră fumul de țigară, dându-și ochii peste cap.

— Munca cu birocrația germană e mai rea decât tranșeele.

Berg zâmbi.

— Vorbesc serios! declară Volker. Acum pleacă înainte ca dorința mea de a trage în cineva să se materializeze pe tine.

Berg încetă să mai zâmbească. Și de data asta Volker vorbea serios.

PATRUZECI ȘI DOI

Locul crimei arăta tot atât de normal ca și împrejurimile, pustiu și gol, acoperit de frunze umede în descompunere. Oficial, primăvara era la câteva săptămâni distanță, dar natura avea propriul ei calendar. Zona se afla lângă

cărarea ce înconjura Kleinhesseloher See la marginea de nord a Englischer Garten. Lacul întins și frumos, realizat cu mai mult de un secol în urmă, era calm și maiestuos, plin de rațe și gâște sălbatice gălăgioase. Când Marea Inflație lovise țara și nu se găsea de mâncare, prinderea rațelor fusese ceva obișnuit. Pentru protejarea lor fuseseră introduse măsuri de siguranță

suplimentare. Aceasta se întâmplase cu ani în urmă și deoarece acum se găsea de mâncare, poliția fusese retrasă. Era semn bun pentru München –

cinstea fusese reinstaurată în oraș –, dar nefast pentru Edith și micuța Johanna. Mai mulți polițiști în parc le-ar fi putut salva viețile.

— Aici le-am găsit, Inspektor.

Berg se întoarse spre locul cu pricina. Vocea era a lui Leopold Hoss, un omuleț scund și slab care lucra la departamentul de poliție de vreo douăzeci de ani. Avea fața rotundă și ochii la fel. Buza superioară, deși foarte subțire, i VP - 285

se vedea de sub mustață, nu mai groasă decât o linie trasă cu cărbune.

Statura lui deloc impozantă îi împiedicase probabil avansarea.

— Fetița era îngropată sub frunze, dar nu exista nicio urmă că se încercase ascunderea mamei.

Poate că era așa cum sugerase Gebhardt, că fetița nu fusese ținta și fusese îngropată ca o rectificare a oribilului act. Departe de a fi consolator, era totuși mai bine decât să se gândească că ucigașului i-a făcut plăcere să verse sângele unui copil. Berg se uită la locul în care zăcuse corpul mamei.

— Femeia se afla cu fața în sus sau în jos?

— Cu fața în sus, cu părul aranjat în jurul feței.

Berg își ridică privirea de la locul crimei, fixând-o asupra lui Hoss.

Polițistul adăugă:

— Mi s-a părut ciudat… ca cineva să-i aranjeze părul în felul acela… mai ales pe timp de ziuă. I-a luat ceva timp până l-a netezit așa.

Berg auzi în mintea vocea profesorului Kolb: Un act de îndrăzneală și aroganță, precum și un act de constrângere freudiană. Ucigașul a simțit nevoia să-și ducă la bun sfârșit opera, deși era extrem de periculos pentru el.

Spusese cu voce tare:

— Ca și cum chipul său ar fi fost pregătit pentru tablou?

— Exact.

Buza de sus a polițistului se mișcă arcuindu-i mustața subțire.

— Părea așezată ca pentru… plajă.

Se foi nervos.

— Lovitura de la cap nu se observa.

Părul revărsat în jurul chipului… la fel cum se întâmplase în cazul Annei Gross și al Marlenei Druer. Dar nu și al Reginei Gottlieb. Sau poate și părul Reginei fusese aranjat în jurul feței, dar Messersmit și Kalmer nu au menționat asta în dosar. Berg reflectă câteva clipe. În fotografia post-mortem, Regina apărea cu fața în jos.

— Capul îi zăcea într-o băltoacă de sânge?

Hoss se cutremură, tulburat încă de imaginea victimelor. Nu era singurul care avea coșmaruri.

— Da, era sânge… mult. Deși mare parte se îmbibase în pământ.

— Era îmbrăcată?

— Da, amândouă erau îmbrăcate. Nu știu ce a aflat medicul patolog, dar nu există nimic care să sugereze că femeia a fost violată. Părea una cu pământul.

— Probabil din cauza asta a trecut ceva timp înainte să fie observată.

Spuneți că era complet îmbrăcată?

— Da, domnule.

VP - 286

— Și asta include și pantofii?

Hoss se foi din nou, frecându-și mâinile înmănușate una de alta.

— Cizmele, de fapt. Avea o singură cizmă. Celălalt picior era gol. Am căutat cizma lipsă, dar nu am găsit-o în împrejurimi. Și am răscolit destul pământ căutând-o… după cum vedeți.

Berg privi la hățișurile din apropiere, pline de grămezi de frunze moarte.

Pământul care se afla la vedere era dur și rece. Hoss tuși.

— Mi s-a spus că și de la celelalte au dispărut un pantof sau un ciorap.

Asta pare să indice că e vorba de aceeași persoană, cred eu.

— Cine v-a spus despre pantoful lipsă?

Ca răspuns la privirea aspră a lui Berg, Hoss își întoarse ochii în altă

parte.

— Nu-mi amintesc, Herr Inspektor. Doar un zvon care circulă.