— Puțin peste doi ani.
— Și înainte ați fost tot valet personal?
— Toată viața, declară Dittmar. Înainte de Herr Schoennacht am lucrat pentru Emmanuel Bosch timp de șaisprezece ani.
Își umezi buzele.
— Cred că aș vrea o țigară, bitte.
— Desigur.
Berg aprinse una și i-o dădu valetului.
— Vorbiți-mi despre Herr Bosch.
— Nu e mare lucru de spus. Era un om deosebit – harnic, ordonat, onest.
Am dezvoltat o relație foarte apropiată. Mă trata foarte bine, Herr Inspektor.
Până și dincolo de mormânt a avut grijă de mine. Era coleg de club cu Herr Schoennacht, care m-a angajat în casa lui ca valet personal la puțin timp după moartea lui Herr Bosch.
— Așa, spuse Berg.
Fumatul părea să-l relaxeze pe Dittmar.
— Și aveți parte de aceeași bunăvoință și din partea stăpânului de acum?
— Nu am de ce să mă plâng, fața lui Dittmar se crispă. Deloc.
Evident o minciună, dar Berg nu insistă.
— Și de ce club aparținea stăpânul dinainte?
— Clubul lui favorit era Salvatorii Crestei Regale a Bavariei.
— Herr Schoennacht aparține și el Salvatorilor? întrebă Müller.
— Herr Schoennacht aparține multor cluburi. Iese singur aproape în fiecare seară.
Müller ridică din sprâncene.
— Și asta n-o deranjează pe doamna Schoennacht?
— Sunt invitați… aproape în fiecare vineri seara. Au găzduit destul de multe petreceri de când sunt eu sub acoperișul lor.
Dittmar fumă țigara până ce nu mai rămase nimic. Strivi capătul pe jos cu călcâiul.
— Cu toată sinceritatea, Inspektor, nu cred că doamna Schoennacht e interesată de afacerile lui. Herr Schoennacht mi-a mărturisit o dată că
aproape toate persoanele cu care se întreține la cluburi au legătură cu VP - 230
afacerile lui. Sunt sigur că discuțiile nesfârșite de afaceri ar plictisi-o pe doamna.
Berg credea cu totul altceva. Cu siguranță că fața ei atrăgătoare și manierele încântătoare ar face minuni. Și oare nu-i spusese ea că își dorise rochia de la Regina pentru că un conte găzduia o gală de trei zile la munte și ea avea nevoie să îmbrace ceva deosebit ca să impresioneze capetele încoronate? Dacă Herr Schoennacht ieșea seara fără soție, însemna că nu o voia prin preajmă din alte motive decât afacerile. Își aminti de un comentariu pe care Julia îl făcuse cu un zâmbet sec.
Să nu ai niciodată încredere în bărbați.
Și mai era și Gottlieb, care pretindea că Schoennacht pusese ochii pe soția lui. Luate separat, faptele nu însemnau mult. Luate împreună, erau un indiciu.
— Nu l-ați însoțit pe Herr Schoennacht în ultima călătorie de afaceri – de ce?
— Herr Schoennacht a considerat că era mai bine pentru mine să rămân acasă s-o ajut pe doamna Schoennacht.
— Dar desigur există și alți servitori pentru aceasta, interveni Müller.
Valetul stă cu stăpânul.
Din nou Dittmar se burzului.
— Datoria mea este să mă supun, nu să pun întrebări.
Berg întrebă:
— L-ați însoțit vreodată pe Herr Schoennacht în vreo călătorie de afaceri?
Dittmar se îmbujoră, ceea ce îi indică lui Berg faptul că nu fusese niciodată invitat – o palmă pe obraz. Valetul încercă să-și ascundă
disconfortul.
