preia ritmul celui afectat, și respirația lui se ameliorase. Cu noroc și cu ajutorul lui Dumnezeu, plămânul bolnav urma să se refacă în decurs de o săptămână.

Berg trebuia să-l creadă pe doctor pe cuvânt deoarece din punctul lui de vedere, lucrurile nu păreau prea bune.

Rămase pe gânduri o clipă. Perspectiva era o chestie schimbătoare.

Perspectiva se schimba radical când era abordată din unghiuri diferite.

Uitându-se la prietenul său suferind, Berg hotărî că avea nevoie de așa ceva.

Avea nevoie de perspectivă.

Avea nevoie de un unghi diferit.

PATRUZECI ȘI TREI

În timp ce mergea pe coridoarele lungi ale spitalului, Berg se gândea la cuvintele simple ale lui Georg:

— Găsește-l pe Rupert Schick.

Oricine ar fi fost el, Schick nu avea să fie găsit în încarnarea actuală.

Numele nu apăruse în niciunul din registrele din oraș și nici în cele ale orașelor bavareze din vecinătate. Singurele lucruri pe baza cărora putea continua Berg erau numele și schița de portret. Se tot gândea. Dar dacă Leit nu și l-a amintit bine? Schița era destul de vagă încât să semene cu o mulțime de persoane. Dar dacă el, Berg, căuta pe cine nu trebuia?

Coborî trei rânduri de scări. Șoldul i se vindeca de la o zi la alta. Afară era o după-amiază aspră, dar plăcută de primăvară; cerul de azur se amesteca cu norii albi, pufoși, închinându-se culorilor naționale ale Bavariei. Ar fi putut să ia tramvaiul, dar sediul Arhivelor se afla la doar zece minute de mers pe jos de la spital. Plimbarea o să-i dea timp să mediteze.

Cine se ascundea sub masca lui Rupert Schick și de ce?

Berg porni de la început: Gerhart Leit.

Leit îi furnizase descrierea bărbatului cu care era Anna Gross. Poate a ucis-o pe Anna și de aceea îl inducea pe Berg în eroare. Cu toate că Leit era slab și firav, cu siguranță mâinile îi erau destul de puternice încât să strângă

un ciorap în jurul gâtului Annei. Dar de ce s-o omoare pe Anna? În toate investigațiile sale, Berg nu aflase nimic care să sugereze că Leit ar fi implicat.

VP - 291

Cu toate că Leit nu era eliminat în întregime ca suspect, Berg îl așeză în coada listei.

Considera că Leit fusese sincer, că bărbatul aflat cu Anna Gross era înalt, era îmbrăcat ca să arate a aristocrat cu monoclu și joben și arăta oarecum ca Putzi Hanfstaengl.

Berg se gândi la Putzi Hanfstaengl.

Negustorul de artă era îndeajuns de arogant să aibă o amantă și să facă

paradă cu ea pe la teatre. Vorbea engleza curent. Reporterul american Green identificase bărbatul din schița de portret drept Lord Robert Hurlbutt, spunând că Hurlbutt era un nume bine cunoscut la Harvard. Putzi studiase la Harvard și la fel ca Schick avea o mamă americană. Dar dacă Putzi a întâlnit aristocrați adevărați la Harvard? Dar dacă pianistul s-a hotărât să

ducă o viață secretă, ieșind pe furiș cu amantele și ucigându-le atunci când îi descopereau impostura?

Dar Hanfstaengl era mai mult decât un bărbat înalt. El era foarte, foarte înalt – și foarte, foarte ușor de recunoscut. Până și deghizat, ar fi fost băgat în seamă de oricine. Berg recunoscu că Putzi nu era o alternativă

convingătoare, în mod hotărât nu cap de listă.

Anders Johannsen.

Acesta găsise nu doar una, ci două victime. Era înalt și blond și dintr-o anumită perspectivă ar fi putut să semene cu bărbatul din schița de portret.

Cățelușul lui purta un colier drept lesă și atât Marlena Druer cât și Regina Gottlieb fuseseră strangulate cu un lanț. Mai mult, exista ceva neplauzibil legat de povestea vieții lui: absența tatălui care-l ura, mama boemă care murise când era foarte tânăr, independența de la vârsta de paisprezece ani.

Berg își scoase mănușile și se uită la cer. Soarele dansa printre nori, iar el mergea în bătaia astrului luminos, simțind din când în când razele lui calde pe față. Ideile îi veneau în minte din ce în ce mai repede acum.

În orice minciună se afla de obicei un sâmbure de adevăr. Dar dacă

Johannsen fusese abandonat de mama lui boemă? Abandonul era cu siguranță un motiv pentru resentimente. Profesorul Kolb era convins că

ucigașul diabolic își ura mama. Poate că și Johannsen își ura mama. Dar era ura lui îndeajuns de puternică să-l împingă la uciderea unor femei inocente?

Johannsen, ca și Putzi, făcea parte din lumea artei. Victimele, cu excepția fetiței, fuseseră găsite în postură de model. Deoarece Johannsen a spus că el descoperise corpul mamei sale, Berg începu să se întrebe ce postură avusese aceasta în momentul morții. Oare părul îi încadra chipul? Avea oare un singur pantof? O fi aceasta calea perversă prin care Johannsen recrea moartea mamei sale?

VP - 292

Din ceea ce spunea el însuși, engleza lui Johannsen era bunicică. Oare vorbea și rusa? Ar fi putut fi el aristocratul suav, sofisticat (deși ciudat) pe care l-a descris reporterul Green?

Berg îl mută pe danez spre capul listei.

Urma suspectul favorit al lui Berg, Rolf Schoennacht.

Ultimele două omoruri au fost culmea aroganței, iar Schoennacht era cât se poate de arogant. Schoennacht părea destul de brutal ca să fie un ucigaș.

Era, de asemeni, înalt și sofisticat și, în circumstanțe adecvate, ar fi putut trece drept bărbatul din schița de portret. Chelia lui nu însemna nimic; meșele erau la îndemâna oricui. Oare nu spusese Leit că bărbatul purta pălărie? În plus, inițialele lui Schoennacht erau RS, aceleași ca pentru Rupert Schick, iar vârsta lor coincidea în mare măsură. Schoennacht avea legătură

directă cu Regina Gottlieb.

Ro de la Rolf.

Dar Schoennacht era plecat din oraș când a avut loc ultimul omor, oamenii lui Berg îl văzuseră intrând în gară. Totuși, era posibil ca Schoennacht să se fi răzgândit, hotărând în ultimul minut să participe la mitingul lui Hitler.

Berg se opri din mers. Îi veneau mai multe idei decât putea el să

analizeze. Nu a existat oare un membru al elitei lui Hitler care semăna cu Rolf Schoennacht?

În mod hotărât Schoennacht era în capul listei lui Berg.

Johannsen, Schoennacht, Hanfstaengl, toți de aceeași vârstă, toți înalți și toți negustori de artă. Berg se gândi la aranjarea părului victimelor ca întrun tablou. De fapt cadavrele ar fi modele ideale pentru orice pictor, deoarece odată aranjate, nu se mai mișcă.

Poate că aceste nefericite femei ucise constituiau un pervers proiect de artă colectiv. Crimele aveau similitudini, dar nu erau identice deoarece existau mai mulți asasini. Fiecare artist a creat propria lui interpretare a aceleiași teme. Numai Dumnezeu știe câte societăți secrete erau în Germania.

O cabală a Lustmord-ului. Născut în tranșeele Marelui Război, într-o vreme când moartea și datoria se întrepătrundeau, când violarea celor învinși era obișnuită, iar sângele curgea amarnic în Marna, Lustmord-ul a trecut de pe câmpul de bătălie la viața civilă, cultivat de avangardă. Cât era de șic și la modă să redai crima sexuală ca subiect artistic în pictură, literatură, teatru, film și fotografie.

Johannsen, Schoennacht și Hanfstaengl.