— Tu unde-ai fost ieri? îl întrebă Ted pe colegul său de cameră.
— Am învățat în sala principală până la zece și jumătate.
— Atunci ai un alibi.
— Nu știu. Cum putem fi siguri de momentul crimei?
— Tipul purta haina și șapca cu însemnele universității, și singurul motiv pentru care a făcut asta e că a fost cu… Georgia. La ce oră i-ai văzut?
— Niciodată mai târziu de opt.
— Asta e. În plus, ea va confirma.
— Și dacă se întâlneau și mai târziu, dar nu s-a întâmplat să-i văd eu?
— Justin, e imposibil ca Georgia să meargă singură prin campus mai târziu de ora aia. Cel mai probabil e că totul s-a întâmplat ca în dățile trecute. Ea a plecat și tipul a mai rămas acolo un pic, a dat câteva ture ca să
înlăture posibile bănuieli înainte de a se urca în mașină. Asta s-a întâmplat.
În momentul ăla l-au atacat și l-au omorât. Iar tu învățai la etajul comun împreună cu alți câțiva, care-ți pot fi martori. N-ai părăsit sala nicio clipă?
— Nu.
— Perfect. Chiar asta o să le spui polițiștilor dacă te întreabă. Obișnuiai să
mergi în parc, dar nu i-ai văzut niciodată. Niciodată. Și, prin urmare, nu mi-ai spus niciodată despre asta, pentru că nu știai.
Ted accentuă ultimele cuvinte, pronunțându-le rar. Justin îl aprobă.
Chipul începea să i se destindă, dar foarte puțin.
— Nu știu. Poliția nu are un detector de minciuni sau ceva de genul ăsta?
— Hei, Justin, uită-te la mine, îl luă Ted de umeri. Pur și simplu le vei ascunde că i-ai văzut de câteva ori, iar asta doar pentru a face ca investigația să nu se îndrepte spre noi doi și să poată fi prins adevăratul făptaș.
Justin clătina din cap.
VP - 229
— Ascultă-mă, ăsta ar fi cel mai rău scenariu. Poate că poliția are deja un suspect sau ceva solid, și tu te impacientezi degeaba.
— Da, e posibil.
— Sigur că da. Și amintește-ți că tu ai un alibi. La puținul timp pe care îl dedici studiului în ultima vreme, e mare noroc că exact în seara aia ai organizat o reuniune de studiu, nu crezi?
Justin lăsă să se vadă pentru prima dată un zâmbet nervos.
— Adevărul e că da. Dacă în noaptea aia aș fi lenevit prin campus, acum făceam pe mine de frică.
— Exact! Deci n-ai de ce să te îngrijorezi. Dacă cineva spune poliției că îți plăcea să te plimbi prin parc, le spui că e adevărat, dar că nu i-ai văzut niciodată și nici nu știai de relația lor. Iar pentru seara anterioară, pur și simplu le spui ce ai făcut. Totul va fi bine.
Când Ted vorbea așa, totul părea simplu. Și oare nu era? Justin nu-l omorâse pe profesorul Tyler și nici nu-i spusese nimic prietenului său, prin urmare nici el, Ted, nu ar fi avut cum s-o facă.
— Și tu, Ted, unde te aflai în noaptea aia? îmi imaginez că la etajul șase, nu?
Chipul lui Ted se schimbă.
— Da, am fost la etajul șase. Dar pe la șase am plecat.
O liniște apăsătoare se instală între ei.
— Și mai târziu? întrebă Justin pe un ton pesimist.
— Am venit să învăț aici… deci n-am un alibi solid.
Ted începu să râdă.
13.
1994
În ziua următoare se făcu public faptul că Tyler avea o relație cu o studentă pe nume Georgia McKenzie, iar atenția tuturor față de acest caz crescu. Presa era peste tot. Două elicoptere survolau campusul captând imagini din aer. Universitatea suspendă cursurile pentru trei zile (care de fapt aveau să fie cinci). Profesorul căsătorit, cu o familie unită, dar având și o aventură cu o studentă, constituia un subiect picant. Jurnaliștii mai îndrăzneți și mai puțin scrupuloși luau în calcul ipoteza că Georgia își omorâse amantul în urma unui atac de gelozie. Studentă îndrăgostită până
peste cap de profesorul ei înnebunește când acesta decide s-o părăsească.
VP - 230
Privirile nu întârziară să se ațintească spre Ted.
