— Nu pot să văd o femeie fără să mă gândesc la ce i-ai făcut mamei, spuse aproape cu lacrimi în ochi. Acum înțelegi de ce nu te vreau în viața mea?
Frank se arătă impasibil. Nu părea dispus să continue cearta. Se deplasă
până la noptieră și aduse o carte din care ieșea o fotografie. O scoase și o puse pe masă. Ted stătea în picioare și trebui să se apropie pentru a vedea prim-planul, un băiat de doisprezece ani. Trăsăturile propriului chip alături de doi ochi mici albaștri îi spuseră tot.
— E fratele tău, zise Frank.
Nu mai rămăsese nimic din tonul implorator de mai devreme.
Ted ridică privirea, cu o expresie dezorientată. Apoi se uită din nou la băiat, era chipeș și zâmbitor. N-avea cuvinte.
— E fratele tău, repetă Frank. Se numește Edward și poartă numele de familie al mamei sale: Blaine. Cred că nu contează ce părere ai despre mine…
ar trebui să-l cunoști. De-asta voiam să te văd azi.
VP - 223
Ted nu-l cunoscu pe Blaine, dar peste câțiva ani avea să-i recunoască
figura la știri când avea să fie acuzat de asasinarea iubitei sale, Amanda Herdman.
10.
În prezent
Ted rămase țintuit în fața potecii, ca un pistolar pregătit de duel. Laura și Lee se aflau în spatele lui.
— Am străbătut cărarea asta de multe ori, spuse încet.
Lee se îndepărtă câțiva metri. Deși Laura îl asigurase că Ted nu era periculos, știa că McKay băgase un om în comă, și chiar dacă episodul avusese loc în mijlocul unui atac nervos sau ceva asemănător, lui Lee nu-i păsa. Dacă se întâmplase o dată, se putea repeta foarte ușor în orice moment. Nu? Era responsabilitatea lui să aibă grijă de McKay odată ce părăsiseră spitalul și nu avea de gând să aibă încredere în el. Dacă ar fi încercat să o atace pe doctorița Hill, Lee n-avea decât să facă câțiva pași și să-l electrocuteze cu Taserul. În schimb, dacă Ted ar fi încercat să fugă, era și mai simplu, pentru că nu putea ajunge prea departe cu lanțurile la picioare.
La o sută de metri distanță, Ted pășea pe cărare scufundat într-un fel de visare, lăsa capul în jos și părea că se ține după o urmă invizibilă. Laura încercă să comunice cu el, dar în loc de răspuns primi un mormăit monosilabic, așa că preferă să-l lase în pace. Ceva era clar, acel drum avea o importanță anume pentru Ted, iar faptul că-l străbătea părea să-l ajute să
înțeleagă motivul. Laura profită și-și scoase mobilul pentru a verifica dacă în zonă era semnal.
Doar o liniuță.
Pentru o clipă, Ted păru un fel de medium din seriale. Se oprea, privea în jur, se uita în jos ca și cum ar fi căutat un semn care să-i indice drumul corect.
— S-a întâmplat ceva?
Ted se opri. Își mușca vârful degetului mare, cu privirea ațintită la covorul de frunze uscate.
— Îmi amintesc de o bicicletă, spuse pe un ton misterios.
— Obișnuiai să vii cu bicicleta aici?
— Eu, nu. Nici măcar nu am una.
VP - 224
Laura nu-l mai întrebă nimic. Totuși se entuziasmă deoarece amintirea acelei biciclete, oricât de lipsită de importanță părea, reprezenta ceva nou.
Prima filtrare. Putea fi începutul.
— Ce culoare avea bicicleta, Ted?
— Roșie, spuse el aproape fără să se gândească.
De îndată ce o spuse cu voce tare, procesă noua informație.
— O bicicletă roșie, spuse încuviințând din nou.
Își lăsă iar privirea în jos. Apoi se puse în mișcare fără să mai scoată un cuvânt, și o luară toți trei pe acea potecă dar, treptat, aceasta dispăru. A fost necesar să îndepărteze crengile și să ocolească arborii căzuți, până când ajunseră la un drum abandonat. Plantele sălbatice se apropiaseră de el… și atunci văzură, într-o parte, abia perceptibil în iarba uscată, scheletul unei biciclete roșii. Îi lipsea o roată, iar rugina n-avusese milă de ea deși pe alocuri se putea vedea culoarea inițială.
— Bicicleta abandonată, spuse Ted în timp ce se apropia și o privea.
— Ted, asta e fantastic!
— Așa se pare, zise el, fără prea mult entuziasm.
— Haide, îndrăznește!
Laura îl luă de umăr pentru a-l încuraja. Lee o privi cu dezaprobare, dar nu întreprinse niciun gest. Paznicul se apropie de bicicletă și o examină
ridicând din sprânceană.
— Bicicleta asta a suferit un accident, de aceea e în starea asta. Cadrul era îndoit. Roata care lipsește trebuie să fie pe-aici pe undeva.
