Identificarea târzie se datoră faptului că profesorul purta, în mod inexplicabil, haina și șapca cu însemnele universității peste vestimentația obișnuită, ceea ce le făcuse să greșească pe fetele care descoperiseră
cadavrul în dimineața aceea de vineri.
În Bloc existau informații. Un băiat pe nume Mark Manganiello, care locuia la etajul cinci și pe care cu toții îl știau cu porecla de Marman, devenise principala sursă de date fiabile. Iubita lui locuia aproape de camera Juliei Loughlin, fata care împreună cu prietena sa descoperise cadavrul.
După spusele lui Marman, cadavrul profesorului se afla cu fața în jos și de asta nu-l recunoscură. La început crezură că era un băiat care adormise după o beție, sau ceva asemănător, dar când se apropiară puțin văzură balta de sânge din jurul corpului. Avea gâtul tăiat. În timpul primelor ore de derută, se spusese de asemenea că motivul asasinatului fusese o brichetă
scumpă din aur pe care o avea mereu la el.
VP - 227
Când într-un final se descoperi identitatea victimei, canalele de știri se focalizaseră pe misterul care începea să capteze atenția tuturor. De ce profesorul purta o geacă cu însemnele universității? Thomas Tyler avea cincizeci și unu de ani, soție și două fiice adolescente. Unitățile exterioare se poziționaseră în fața casei în așteptarea unei apariții din familie.
UMass acapară o considerabilă atenție din partea mass-mediei, la nivel național: Haina era cea care nu se potrivea. Dar mai era ceva, un zvon care deja circula puternic pe holurile căminelor și pe care poliția probabil că îl cunoștea. Și dacă poliția deja știa, era de presupus că și ziariștii știau. Se pare că Tyler avea o relație cu o studentă. Era genul de detaliu care adăuga asasinatului condimentul irezistibil pentru publicul larg.
Ted se întorcea de la etajul șase, unde pokerul devenise pentru mulți modalitatea de a-și omorî timpul, când Justin se apropie de el, cu privirea tulbure. Ted se alarmă și practic îl împinse în camera 503, pe care o împărțeau amândoi, și închise ușa după el.
— Ce-i cu tine, Justin? Nu poți să mergi prin campus cu fața asta. Nu într-o zi ca asta.
— Scuze, scuze, nu mai suport, Ted!
Justin dădea ocol camerei.
— Ia loc o secundă.
Justin se așeză pe pat.
— Tu n-ai făcut nimic, spuse Ted privindu-l fix. Nu-i așa?
— Sigur că nu!
— Atunci n-ai de ce să te îngrijorezi și nici motiv ca să umbli cu fața asta.
— N-ai vorbit cu Marman, nu?
— Nu. Vin de la etajul șase.
— Fata cu care Tyler avea o relație… e Georgia.
Ted ridică din sprânceană, fără să-și piardă calmul.
— De unde știi?
— Ți-am spus: Marman. Nu pari prea surprins.
Ted se așeză pe pat.
— Mă gândesc, recunoscu. Poliția te va căuta. Nu-ți face griji, totul o să fie bine.
— Tu… știai? La aventură mă refer.
— Nu. Lucrurile între noi nu mergeau cum trebuie. Tehnic vorbind, cred că pusesem punct relației, nu știu. Dar asta nu are importanță prea mare; poliția va dori să-mi pună întrebări. Tu stai liniștit, Justin, nu mai face mutra asta. Trebuie să ne purtăm normal.
— Dar… Ted, trebuie să-ți spun ceva.
— Spune-mi!
VP - 228
Justin privi spre ușa închisă ca și cum cineva ar fi putut să intre și să-l surprindă în timp ce mărturisea. Înghiți în sec.
— Eu știam de Georgia și profesor, Ted. I-am văzut de câteva ori în parcul din spatele bibliotecii. Nu ți-am spus nimic pentru că…
— Justin, nu mai continua, înțeleg de ce nu mi-ai spus. Problema e dacă
poliția va crede că mi-ai spus sau nu.
— N-o să creadă.
— Iar tu n-ai de ce să le spui, îl privi Ted cu fermitate.
— Asta mă gândeam să fac, Ted. Dar mulți m-au văzut noaptea prin parc.
Și dacă n-o să spun, o să fie mai rău.
Ted se ridică în picioare și se plimbă prin cameră. Gândi cu voce tare:
— Faptul că i-ai văzut, într-adevăr complică lucrurile. Păstră tăcere o bună bucată de timp.
