14.
1994
Zvonurile o luaseră înaintea faptelor în campusul Universității. De îndată
ce află de aventura Georgiei cu profesorul, Ted o căută în camera ei, unde fata se refugiase în plin atac de panică. Ted nu pierdu timpul cu formalitățile și merse direct la subiect; voia să știe ce văzuse iubita lui în acea seară, asta dacă văzuse ceva. Georgia îi spuse că părinții ei erau pe drum cu un avocat, așa că nu avea prea mult timp la dispoziție. Mare i-a fost mirarea când ea îi mărturisi tremurând și cu lacrimi în ochi că nu doar că fusese cu Tyler în acea noapte, dar că și văzuse cum fusese asasinat. Ted împietri. Relatarea întretăiată a fetei îi confirmă că stătuse cu profesorul pe una din băncile din parc, că scopul acelei întâlniri (îi jurase lui Ted că era ultima) era să se despartă de-el, și discuția nu decursese în termeni prea buni. Discutaseră și profesorul i-a spus ceva care o rănise (Georgia nu dori să mărturisească ce anume), iar ea începuse să plângă. El a încercat s-o îmbrățișeze, dar Georgia l-a oprit. Peste puțin timp, ea s-a ridicat și i-a spus profesorului ceva ce, potrivit propriilor cuvinte, nu intenționa să facă. I-a spus că, dacă n-o lăsa în pace, avea să-i mărturisească totul soției lui. S-a ridicat și a plecat. S-a îndepărtat câțiva pași, dar s-a simțit vinovată și s-a întors, nu ca să-i ceară
iertare, ci pentru că Tyler nu merita ca ea să-i spună așa ceva. Și atunci a văzut totul, de la câțiva metri. O umbră a apărut dintre arbuști și, cu o viteză
uimitoare, i-a tăiat gâtul. Tyler a căzut leșinat pe-o parte, fără să apuce măcar să țipe. Asasinul nu s-a mișcat preț de o secundă, un profil între umbre, și, înainte să plece, a făcut ceva ciudat: s-a aplecat și a căutat ceva prin buzunarele profesorului. Georgia nu putuse vedea ce anume. Iar apoi asasinul a dispărut imediat, cu viteza unei fantome.
Ted ascultă relatarea în perfectă liniște. Ea stătea așezată pe pat și el pe unul dintre scaune. Nu se apropie în niciun moment de ea să o consoleze. Nu credea că era bine.
— Ai putut să vezi cine era? întrebă, în schimb, Ted.
— Când s-a aplecat, lumina felinarului aproape că i-a luminat fața, dar n-am putut să-l văd.
— O să spui asta polițiștilor?
VP - 231
— Nu știu, Ted. Sunt foarte speriată. Aseară am venit și am luat o groază
de pastile ca să dorm. Nu m-am gândit că Tyler ar fi putut supraviețui, de-asta am plecat, credeam că așa e cel mai bine. Nu-ți închipui cât sânge îi curgea de la gât și cum a căzut la pământ. Era…
Georgia plângea cu sughițuri. Tremurând, implora o îmbrățișare de susținere care nu veni.
— Asasinul părea că știe exact ce face, spuse ca o concluzie Georgia.
Ted o aprobă.
— Trebuie să mă ierți.
Dar înainte ca Ted să-i poată răspunde, ușa camerei se deschise și intră
nimeni altul decât detectivul care se ocupa de acel caz, un bărbat pe nume Segarra, și încă doi polițiști.
Georgia dădu declarații în ziua următoare, iar Ted mai târziu. Nu li se mai permisese să se vadă. În ceea ce-l privește pe el, se arătă ferm în ceea ce-i spusese lui Justin în cameră: că în noaptea crimei fusese în sala de poker de la etajul șase, iar apoi se dusese să învețe. Îi puseră tot felul de întrebări, nu doar despre ziua aceea, ci și despre cele anterioare, sărind de la un moment la altul cu intenții clare de a-l zăpăci. Ted nu se contrazise nicio clipă.
Într-un fel, ziariștii care urmăreau cazul credeau declarațiile Georgiei, și versiunea ei despre eveniment deveni istoria oficială. Sute de reporteri, unii postați în parc, lângă scena crimei, alții în afara ariei restricționate, relatau întâlnirea dintre studentă și profesor și cum ea, întorcându-se după câteva clipe, îl văzuse murind. Mulți (inclusiv Ted) credeau că filtrarea acelei declarații fusese pusă la cale cu grijă de către detectivul Segarra. Deși tânăra nu-l putuse identifica pe asasin, reușise în schimb să fie sigură că nu era vorba de iubitul ei, Ted, despre care spusese că l-ar fi recunoscut chiar și în lumina slabă a felinarului.
Speculațiile nu încetară și apărură tot felul de ipoteze. Unii puneau la îndoială povestea Georgiei și o acuzau ca fiind autoarea materială, iar alții speculau ca fiind un posibil complot între ea și iubitul ei. Alții arătau spre soția lui Tyler, ca fiind femeia înșelată devenită asasină.
Situația lui Ted s-a complicat atunci când avocații Georgiei i-au sugerat să-și dezvolte declarația. Fata era oricum implicată, ar fi avut un motiv să-l omoare pe profesor și, în plus, plecase de la locul faptei. Sigur că în favoarea ei era faptul că tot ce se știa despre crimă se baza pe declarația ei. Dar era suficient? Cel puțin două dintre prietenele sale știau de aventura ei secretă, și, de asemenea, exista posibilitatea ca și altcineva să-i fi văzut împreună pe cei doi, așa că faptul că ea mărturisise totul public putea fi doar de fațadă.
Cert este că, pe măsură ce orele treceau, privirile se îndreptau tot mai mult spre Georgia. Avocații ei o sfătuiau să-și modifice declarația în privința a VP - 232
ceea ce văzuse în noaptea aceea. Realitatea era că, lumina fiind slabă, nimeni nu putea fi scos din discuție, nici măcar Ted. Avocații spuseseră că vizita lui McKay în camera ei, în ziua următoare (lucru la care însuși Segarra asistase), o intimidase pe Georgia, și că ea nu-l credea pe iubitul ei capabil de așa ceva și de aceea îl scosese din discuție în primă fază; cert era că nu putea spune nimic despre persoana care îl omorâse pe Tyler. Nici măcar nu putea fi sigură că fusese un bărbat.
15.
În prezent
Laura, Ted și Lee se aflau în fața unui zid lung ale cărui culori erau imposibil de distins, cu excepția părții de sus care era un amalgam de culoare gri și măsura trei metri înălțime. În partea de jos se puteau vedea zone mari scobite unde se întrezăreau cărămizi vechi din argilă, iar celelalte erau decolorate sau acoperite cu grafitti.
— E fabrica abandonată unde se produceau mașinile de scris, spuse Laura.
Nu era o întrebare.
— Da.
Ted se apropie de zid și-l atinse cu mâinile, ca și cum se aștepta să
primească o vibrație. Într-o oarecare măsură, se întâmplă asta.
— Firma mea a închiriat-o în urmă cu mai bine de zece ani.
— La una din ședințele noastre mi-ai spus cum Wendell a reușit să pună
mâna pe ea, zise Laura în așteptarea reacției lui Ted.
Ted părea că habar n-avea cine era acel Wendell.
— Am închiriat-o prin intermediul firmei mele, repetă el, mergând acum paralel cu zidul fără a înceta să-l atingă. Cheile sunt aici.
Arătă spre o cărămidă de la baza zidului acoperită de iederă și de un arbust ciudat cu ghimpi.
Lee se apropie de Ted și-i ceru să se îndepărteze de zid. Paznicul băgă
