încerc să nu mai plâng, Lou. Ai dreptate. Acum trebuie să ne vedem de viețile noastre. O să facem înmormântarea lui Alice ca familie – e bine așa?
Louise a încuviințat din cap și i-a prins mâna.
— Desigur, mami.
— Și apoi o să mă concentrez pe viitor, a zis Angela. Pe tine și pe Patrick și pe nepoți.
•
Capul Angelei era mai limpede când s-a întors acasă, a început să discute cu preotul local despre slujba de înmormântare pentru Alice și să se gândească la psalmi și citate. Se simțea mai bine decât se simțise de multe săptămâni, și Nick a încetat să facă mare caz de fiecare mișcare a ei.
— Arăți bine, draga mea, i-a spus în dimineața aceea. Ai chef să ieșim să
luăm ceva pentru cină? Sunt luni întregi de când nu te-am mai dus undeva.
Și ea i-a zâmbit și a zis da.
Dar după o oră a sunat agenta Turner. Angela a răspuns la telefon și i-a spus doar din buze lui Nick „Wendy”. S-a bucurat să o audă – voia s-o întrebe pe polițistă când pot face slujba de înmormântare pentru Alice, dar agenta Turner a întrerupt-o.
— V-a căutat astăzi cineva de la presă, Angela?
— Nu, Wendy. De ce, ce s-a întâmplat?
VP - 229
— Andy Sinclair și cu mine suntem pe drum. Ajungem la voi într-o jumătate de oră, așa că nu vă mișcați de acolo. Probabil că e cel mai bine să nu răspundeți la telefon până ajungem noi.
— Dumnezeule mare, ce s-a întâmplat?
— Hai să vorbim despre asta când sosim, Angela. Nick e acolo?
— Da.
— Asta-i bine. Ne vedem curând.
Au stat în salon, pândind mașina. Și când inspectorul Sinclair și agenta Turner au bătut la ușă, Angela tremura prea tare ca să se poată ridica în picioare.
Nick i-a condus pe polițiști în cameră și Wendy s-a așezat imediat lângă
Angela și a luat-o de mână.
Inspectorul Sinclair arăta obosit și deprimat. S-a lăsat să cadă în fotoliul de lângă fereastră și s-a uitat la ea și la Nick.
— Vă cer scuze că v-am făcut să așteptați, a zis, dar era important să vorbim față în față.
Nimeni n-a spus nimic, și el și-a dres glasul.
— Am niște vești neplăcute. În anchetă a apărut un element semnificativ. Ieri a venit o femeie care a spus că ea e mama bebelușului găsit pe Howard Street.
Am crezut, sincer, că e doar cineva care se dă în spectacol, dar testele inițiale pentru ADN-ul ei arată o compatibilitate.
— Nu, a șoptit Angela și a întins cealaltă mână către Nick, ca să se sprijine de el.
Vedea cum fața soțului său se golește de sânge.
— Nu pot să cred așa ceva. Cum e posibil? zicea Nick. A cui e greșeala?
— Nick, nu, a zis ea.
— Încă nu știm sigur, Nick. Greșelile la acest fel de teste sunt rare. Încercăm să facem lumină cât mai repede posibil.
— Dar când o să știți sigur? a întrebat soțul ei. Înțeleg… Bine, te rog să ne suni imediat, Andy.
Au stat la masa din bucătărie și s-au uitat unul la celălalt.
— Trebuie să fie o greșeală, a zis Nick. Trebuie să avem răbdare până
lămuresc ei lucrurile.
— Nu, s-a dus, a zis Angela. Fetița noastră a dispărut din nou.
VP - 230
76. Marți, 1 mai 2012
KATE
Rezultatele noilor teste ADN aveau să vină astăzi, probabil, știa ea.
Inspectorul Sinclair le împinsese în vârful teancului, nerăbdător să pună iarăși lucrurile pe roate, după cum i-a spus lui Kate după discuția cu Emma.
Îi telefonase ca să verifice dacă Soames locuiește cu cineva.
— Îmi trimit chiar acum oamenii acolo, Kate. Voiam doar să știu dacă există
factori care să complice lucrurile.
— Nu, există o fostă soție și doi copii mari înstrăinați. Dar el e un lup singuratic, a zis ea. Cum a mers cu Emma? a adăugat.
El se aștepta la întrebare, iar ea nu voia să dezvăluie propriile întâlniri cu Emma.
— Biata femeie avea mințile împrăștiate, a zis el. Tremura toată. Privirea îi tot zbura altundeva.
— Haide, Andy, n-ai avea și tu mințile împrăștiate dacă ai fi fost violat și ai fi avut un copil când erai tu însuți copil? a răspuns Kate.
— Ea spune că a avut un copil, Kate. Dar știm amândoi că e improbabil să fie adevărat, a zis el. Vreau să spun, e cam trasă de păr povestea ei că n-a știut nimeni. O adolescentă care are un copil și nu observă nimeni? Zău așa!
— Se mai întâmplă, Andy, a zis Kate. Au fost cazuri în care s-a întâmplat.
