— Inspectorul Sinclair a spus că ți-a arătat fotografiile, Emma, zice. N-am știut că ești printre ele. Îți jur. De-abia atunci când m-a interogat Andy Sinclair, în după-amiaza asta, te-am văzut. Voiam să te sun de îndată ce am ieșit de acolo, dar ai apărut la secția de poliție înainte s-o pot face.

M-a văzut. A văzut-o pe Emma.

Încă își cere scuze când revin în prezent și nu știu dacă s-o mai cred sau nu.

Dar trebuie să știu mai multe, așa că o să-i fac jocul.

— A fost un șoc cumplit să mă văd, zic, în vreme ce zahărul se varsă din pliculețul rupt pe care-l țin în mână.

— Trebuie să fi fost, zice.

— Inspectorul Sinclair a întrebat dacă-l cunosc pe Al Soames. Probabil crede că el le-a făcut.

— Dar cum ar fi putut? zice Kate, și îi spun de petrecere.

— A fost ideea lui Jude, zic. I-a cerut lui Will să mă ia și pe mine, să mă mai înveselesc. Am fost nespus de încântată. Jude mi-a dat voie să port rochia ei preferată, marca Laura Ashley. Era de un albastru ca noaptea, cu un model mărunt de crenguțe. Cu decolteu adânc și strânsă pe talie, cu o mie de năsturei la spate, îmi amintesc că m-am rotit ca o balerină ca să fac fusta să se înfoaie și am râs amândouă. Petrecerea a fost ca într-un film cu șampanie și personaje celebre și Will îi îndemna pe ospătari să-mi tot umple paharul. Mi se părea cea mai frumoasă seară din viața mea. Will m-a prezentat simplu, ca „prietena mea, Emma”, și îmi amintesc că doi bărbați i-au făcut cu ochiul și au râs. Mă întrebam care era gluma.

Acum știu.

— Apoi un bărbat m-a sărutat pe obraz când Will m-a prezentat. Nu mă

așteptam, dar părea cunoscut. Tocmai voiam să pun o întrebare când mâna lui mi-a atins în treacăt sânii, pe când îmi dădea drumul din brațe. A fost ca o descărcare electrică, și probabil că mi s-au aprins obrajii ca focul, pentru că Will m-a luat de acolo, scuzându-se.

VP - 223

— Al Soames? zice Kate, și încuviințez din cap.

Nu-i spun că Will a zis că arăt foarte ispititor și simt din nou în stomac senzația aceea de sfârșeală.

— M-a dus afară, să iau un pic de aer, zic. Și ușa din spatele nostru s-a trântit brusc de perete, și a ieșit bărbatul cu mâinile umblărețe. Abia atunci l-am recunoscut. Nu-l mai văzusem decât o dată sau de două ori acasă – și am fost alungată din cameră de fiecare dată de către Jude, pentru că el voia să

vorbească despre chirie –, dar am observat pielea lui ciudată, plină de umflături.

Îmi amintesc că m-am întors către Will și am zis: „Uite, e proprietarul nostru”, dar Will se purta ca și cum nu l-ar fi recunoscut.

— Ce s-a întâmplat apoi? zice Kate, insistând acum.

Îmi dau seama că amintirile mele despre petrecere sunt ca unul dintre filmele acelea de amatori, în care un aparat de filmat care nu e ținut fix înregistrează fragmente de acțiune, apoi se oprește și pornește iar din alt punct.

Sunt goluri. Goluri uriașe.

— Nu știu, zic. Nu-mi pot aminti nimic după asta. Nici măcar cum am ajuns acasă. Dar Will a telefonat în dimineața următoare ca să spună că a fost mândru de mine.

— Doamne, Dumnezeule, zice Kate. Crezi că la petrecerea aceea te-a drogat Soames și te-a fotografiat?

— Nu e Soames în fotografie, croncăn eu și mă concentrez pe desenarea unei cruci în zahărul vărsat pe masă. Nu e mâna lui pe fața mea.

Kate încuviințează din cap.

— Soames s-a lăudat că mergea la femei cu un prieten.

— E Will, zic. Mâna din fotografie e a lui Will Burnside. Îi recunosc inelul de pe degetul mare.

— Dumnezeule, Emma! zice ea, prea tare, și oamenii întorc capetele spre noi.

Încep să plâng, în vreme ce chelnerița vine cu comanda noastră. Se holbează

la mine când pune pe masă ceștile aburinde și se trage înapoi, ca și cum suferința mea ar fi molipsitoare. Capetele se răsucesc iarăși. Trebuie să fie fascinant pentru ei să aibă parte de un pic de spectacol alături de cafea.

Kate se întinde peste masă și-mi ține pe loc mâna, apăsând-o peste cristalele de zahăr.

— Ai spus asta la poliție, Emma?

— Încă nu. Nu eram sigură. Le-am spus că a făcut sex cu mine în mașina lui.

Că m-a amenințat că o pățesc dacă spun cuiva.

VP - 224

Kate încuviințează din cap un pic mai repede. E surescitată, îmi dau seama.

Trebuie să nu uit că e reporter, nu preotul la care mă spovedesc. N-a făcut legământul tăcerii.

— Cred că înțeleg acum de ce a făcut-o. Mi-am petrecut ani întregi ca să

pricep cum l-am făcut să mă disprețuiască. Dar cred că a fost instinctul de conservare. Nu voia să spun nimănui că văzusem fotografia din sertarul lui. Am crezut că vrea să tac pentru ca biata Barbara cea bolnavă de dragoste să nu fie umilită. Dar, desigur, erau zeci de Barbare.

— Și tu puteai să-l dai de gol, zice Kate.

— Nimeni nu trebuia să știe de micul lui hobby, așa că a fost silit să-mi vâre pumnul în gură, nu? Trebuia să mă facă să tac din pricina rușinii.

Stau acolo și mă gândesc la Will. Încerc să-mi amintesc fața lui așa cum arăta pe atunci, dar nu pot. E încețoșată acum. Încerc să-mi amintesc cum s-a purtat cu mine după petrecere, după ce el și prietenul lui m-au pus să pozez pentru Polaroid. A fost altfel? Au fost priviri sau aluzii când a venit la noi data următoare? Dar el nu s-a schimbat. Pentru că fusese întotdeauna așa. Ne-a amăgit pe toți. Monstrul din mijlocul nostru.

Câtă încredere am avut în el! Will cel isteț – maestrul manipulărilor. Cum trebuie să mai fi râs după aceea. De credulitatea mea. De ignoranța mea.

Mă întreb ce a simțit când m-a văzut după aceea. M-a văzut pe mine cea goală, la dispoziția lui? A păstrat imaginea aceea într-un ungher al minții, ca s-o scoată la iveală ori de câte ori poftea? A făcut asta în vreme ce ședea de partea cealaltă a mesei, la prânzul de duminică, cu mama mea acolo?

Încerc să nu mai gândesc așa. Dar totul se rostogolește peste mine, strivindu-mă. Și mă gândesc la copilaș. Încep să îngân în cap un cântec de leagăn. Un cântec de leagăn pe care mi-l cânta Jude.

— Cred că-i mai bine să mă duc acasă, zic.

— O să fie totul în ordine? zice ea.

Cred că-i pasă cu adevărat.

— O să fie bine. Paul mă așteaptă în stradă.

Pune pe masă o bancnotă de cinci lire și-i face semn chelneriței, care stă la adăpost în spatele tejghelei, că plecăm. Picioarele îmi tremură când mă ridic și ea mă duce de mână.