mă întorc.
S-a întors cu câteva fotografii de studio alb-negru.
— Sfinte Dumnezeule, ești uluitoare în astea! a zis Kate, sincer impresionată.
Și apoi s-a oprit brusc.
— Am făcut să se răsucească vreo câteva capete, a zis Barbara, sfioasă.
Kate n-a spus nimic. Nu putea vorbi. Se uita țintă la fotografiile lucioase ale Barbarei. Ea era una dintre femeile cu ochi fără viață din pozele polaroid ale lui Al Soames. A recunoscut arcul sprâncenelor, părul. Kate a mai luat o înghițitură
de Cinzano. Nu știa ce să facă sau să spună. Nu putea să spună direct. Oare Barbara știa?
Barbara încă mai turuia despre zilele ei de fotomodel, râzând de unele amintiri.
— Bărbații trebuie să-ți fi căzut la picioare, a zis Kate, încercând să întrețină
conversația. Mi-ar plăcea să împrumut una ca să i-o arăt fotografului cu care lucrez. O să fie foarte impresionat. Care a fost cea mai celebră cucerire a ta?
Mick Jagger?
Domnișoara Walker a râs.
— Nu fi prostuță, a zis. Nu era de nasul meu. Poți lua una, dacă vrei.
— Pe atunci locuiai aici, Barbara? a zis Kate.
38 Mare șef indian din America precolonială.
VP - 180
— La numărul 63. Ți-am spus data trecută. Am închiriat o cameră cu baie comună. Era ditamai căsoiul. Prietena mea de la serviciu, Jude, locuia și ea acolo.
— Aha. Și mai cine? Niciun bărbat? În casă, vreau să zic, a spus Kate.
— Jude nu prea avea treabă cu bărbații – prea mare bătaie de cap, zicea.
Avea destul de lucru cu serviciul și fiica. Până ce a apărut Will…
Vocea Barbarei s-a pierdut.
— Da? a zis Kate, aplecându-se în față.
— Will Burnside, a zis ea, și Kate a fost luată prin surprindere de amărăciunea din vocea ei.
— Cine era? a întrebat Kate. Nu una dintre persoanele tale preferate, deci?
— Nu. Era îngrozitor.
— Îngrozitor? În ce fel îngrozitor?
— Nu era ceea ce părea. Pur și simplu, nu-mi plăcea de el. Dar lui Jude îi plăcea. Era îndrăgostită până peste urechi de el. Eu m-am mutat, oricum. Am schimbat și serviciul. Un nou început.
— La numărul 63 era una dintre casele lui Al Soames? a întrebat Kate.
Și Barbara Walker a închis ochii. Era ca și cum s-ar fi închis cu totul în ea. Kate s-a aplecat în față și i-a atins brațul, ca să-i aducă aminte că mai e acolo, și ochii s-au deschis.
— Ești bine, Barbara?
Domnișoara Walker a schițat un surâs palid.
— Scuză-mă, dragă. Amintirile, asta-i tot. Te pot lua prin surprindere, nu-i așa?
— Pari un pic amețită, Barbara, a zis Kate.
— Chiar sunt, a zis Barbara Walker, cu vocea tremurând. Vezi, oamenii nu sunt ce par a fi. Îi vezi pe stradă sau la o petrecere și par ca toți oamenii normali, dar nu sunt. Uneori nu sunt.
— Ce vrei să spui, Barbara? a zis Kate.
Cu un minut înainte sorbea un Cinzano cu limonadă răsuflat, și în minutul următor i se făcea o mărturisire, în vreme ce purta încălțări cu talpa groasă.
Nimeni n-ar putea spune că jurnalismul e o chestie previzibilă. A așteptat.
— Spun și eu, așa, a zis domnișoara Walker, luându-l în poală pe Shorty.
— Dar ești foarte tulburată. Cred că vorbești despre o anumită persoană, Barbara. Așa e? Ar putea fi de ajutor să spui cuiva.
Mie, spune-mi mie, a zis Kate în gând, încrucișându-și degetele și picioarele.
