VP - 214

— Îți mulțumesc că ai venit, Kate, a zis. E important să avem declarația ta în această dimineață. Ai adus banda?

Au șezut în tăcere, ascultând suferința Emmei.

— Ai vorbit cu Emma? a întrebat ea, pe când el punea banda într-o pungă și completa eticheta.

Știa răspunsul, dar voia ca detectivul să simtă că tot el deține controlul.

— Nu. Discutăm cu un psiholog despre cel mai bun mod de abordare. Și după

ce am ascultat toată banda, sunt sigur că nu vrem să dăm năvală și apoi să ne trezim cu o catastrofă. E nevoie de manevrare delicată. Așadar… a trecut el la treabă.

Kate a respirat adânc și a povestit pentru reportofonul lui Sinclair discuția cu Emma de pe zidul sălii Boys’ Brigade și din mașină.

Era o senzație ciudată, să fie de partea cealaltă a unui interviu, și l-a întrerupt de două ori pe Sinclair ca să reformuleze întrebările lui.

— Mulțumesc, Kate. Cred că am terminat, a zis el și a zâmbit.

Deci, suntem în continuare prieteni, și-a zis ea.

A întrebat-o cum a ajuns, de fapt, la reuniune.

— Nu ești de pe acolo, nu? a întrebat.

— Nu, lucram – încercam să găsesc persoane care au locuit în zonă și ar fi putut să știe ceva despre felul în care a ajuns Alice pe Howard Street. Despre cine ar fi putut s-o ia.

— Aha. Așadar, ți-ai scos la iveală deghizarea din anii ’80 și te-ai dus acolo? a zis el. Foarte ingenios.

— M-am gândit că s-ar fi putut să fii și tu acolo, a zis ea.

— N-aș zice că mă dau în vânt după paiete… a zis el. Și au râs amândoi, alungând încordarea din încăpere. Acum, mai departe… a zis el. Ce mai știi despre familia Massingham de pe Howard Street, numărul 63?

Of, Doamne, acum se deschide cutia Pandorei, și-a zis Kate. Trebuie să rămân la chestiile simple.

— Ce știi și tu, îmi închipui, a zis. Emma locuia acolo cu mama ei, Jude Massingham, și altă chiriașă, Barbara Walker. Barbara locuiește acum peste drum. La numărul 16. Ai fost s-o vezi – sau a fost unul dintre ai voștri.

— Da, așa e, a zis el și a subliniat apăsat ceva din carnet.

— Barbara a zis că a fost acolo tot timpul un iubit. Iubitul lui Jude. Will Burnside, a spus Kate, rostind numele pe litere.

— Da, mulțumesc pentru asta, a zis Sinclair, răsfoind dosarul. Bun. Știm că

clădirea aparținea unui bărbat pe nume Alistair Soames. El are cazier.

Delincvent sexual. Chestii mărunte. Pipăia femeile în metrou – își băga mâna pe VP - 215

sub fuste, de-astea. A fost eliberat condiționat la sfârșitul anilor ’70. Chiar înainte să cumpere casele de pe Howard Street.

— Delincvent sexual condamnat? a zis Kate. Am fost la el acum două

săptămâni.

Sinclair a făcut ochii mari.

— Locuiește într-un apartament mizerabil în sudul Londrei, a zis Kate. L-am căutat ca să văd dacă știe ceva despre caz.

— Fir-ar să fie, Kate, e vreun loc în care n-ai fost? a zis Sinclair.

Kate i-a aruncat o ocheadă avocatei, care a dat din cap aproape imperceptibil. Era sigură că Andy Sinclair a prins-o cu mâța-n sac.

— Chestia e, Andy, a început Kate, că Soames ne-a dat niște fotografii din anii ’80 – ca să ajute la identificarea persoanelor –, și printre ele era un plic cu polaroide.

El a părut interesat.

— Poze cu femei și fete care arătau ca și cum ar fi fost drogate, a zis ea. Se vede Soames în unele dintre fotografii.

Sinclair și-a împins scaunul în spate și a început să fluiere încetișor.

— Și presupun că mai ai fotografiile.

Kate a băgat mâna în geantă și a scos plicul. A răsfirat fotografiile pe masă.

Inspectorul Sinclair și Kate au studiat cu grijă fiecare chip, cu respect. Dând victimelor atenția pe care o meritau.

Kate se întreba dacă el o va recunoaște pe Barbara și a căutat-o în fotografii.

Dar alt chip i-a atras atenția. A pus degetul pe o fotografie și a răsucit-o, ca s-o vadă mai bine.

— Dumnezeule mare, e Emma, a zis. Emma, a repetat.

I-a venit să plângă și a întors privirea, ca să se liniștească.

Sinclair ridicase fotografia și o cerceta.

— Asta e fata noastră? a zis.

— Da, sunt sigură. Mi-am petrecut cea mai mare parte a serii de ieri uitându-mă la ea. Scuze, a zis și și-a suflat nasul.

Sorbea dintr-o cană cu ceai ca să se calmeze când un polițai tânăr și-a vârât capul pe ușă.

— Domnule, a venit o femeie – de fapt, un cuplu – să vă vadă. Sunt în biroul din față.

— Despre ce-i vorba, Clive? a zis Andy Sinclair. Nu pot să aștepte?

— Nu-s sigur, domnule. Zic că-i vorba de copilaș.

Kate și Andy și-au întors brusc capetele să-l vadă mai bine.