„Asta e seara cea mare”, a vorbit ea cu oglinda, pe când își punea cerceii.
A ajuns prima, plecase devreme de acasă ca să poată merge încet cu șoldul ei paradit, dar el a apărut după câteva minute în fața geamului de la stradă și s-a uitat înăuntru.
Doamne, da bătrân mai arăți, și-a zis când i-a văzut fața.
El a intrat iute, cu un aer teatral, și s-a aplecat s-o sărute, după care a prins-o de umeri ca s-o privească mai bine.
— Ești tot frumoasă, Jude, a zis.
— Ești tot un mare lingușitor, i-a răspuns.
— Da, dar în zilele astea n-au mai rămas decât vorbele, a zis el, și au râs amândoi.
Gheața fiind spartă, au parcurs decenii de viață cât au mâncat salata tricoloră
de la apetitiv. Și-au povestit pe scurt ce au mai făcut, au râs în hohote la amintiri VP - 171
comune și au ocolit motivul pentru care nu s-au văzut de aproape douăzeci de ani.
Dar pe la jumătatea felului melanzane alla parmigiana Will a pomenit-o pe Emma. Ea se întrebase când o să se încumete el s-o facă.
— Așadar, a zis el, pe când chelnerul le mai turna vin, a mai luat Emma legătura cu tine?
— Da, a făcut-o. Acum vreo doi ani. Din senin.
— Aha. Și ce mai face?
— Așa și-așa. S-a măritat cu un bărbat destul de bătrân ca să-i fie tată.
— Așa, a zis el. Lucrează?
— Da. Până la urmă i-a venit mintea la cap. A durat ceva, dar a mers la facultate pe la douăzeci de ani. E redactor de cărți. Lucrează de acasă. Chestii comerciale, în cea mai mare parte, dar o face bine.
— Vă vedeți des?
— Da. Mă rog, uneori. I-am spus că ai luat legătura cu mine.
— Da? a zis el, și mâna i-a tresărit, făcând să-i cadă din furculiță o picătură de sos de roșii. A întins-o cu degetul pe fața de masă. Ce a zis?
— Nu prea multe, a spus Jude, amintindu-și fața încremenită a Emmei. Mă
rog, trebuie să fi fost greu pentru ea. Probabil că se simte încă vinovată pentru că s-a băgat între noi.
Will a mestecat mai departe.
Jude știa ce gândește. Will încercase să înțeleagă stările proaste ale Emmei și prăbușirea ei în angoasa adolescentină, dar fuseseră zile în care era imposibil de descifrat.
— Tu ziceai că o să crească și-i trece. Dar, desigur, a plecat înainte să se poată întâmpla asta, a zis ea, dezarmată de vin și de apropierea lui.
Will a ridicat iute privirea.
— Mă întreb uneori ce s-ar fi întâmplat dacă ne-am fi căsătorit atunci, așa cum plănuiserăm, Will, a zis Jude.
Nu știa prea bine ce se aștepta să zică el, dar tânjea după o scânteie din intimitatea pe care o împărtășiseră. De dragul trecutului.
— Hmm, a zis el. Și eu.
Nu-l credea. Voia doar să-i facă pe plac.
El a ridicat privirea și ea a încercat să zâmbească, dar zâmbetul i s-a împotmolit în dinți.
Will a întins o mână pătată de sos de roșii și a bătut-o ușurel peste mână.
— Uite, a fost un moment foarte greu pentru noi toți, a zis. Te-am iubit, Jude, dar Emma a stricat totul.
VP - 172
— Ea plecase de șase sau șapte ani când ai plecat tu, a zis Jude, încetișor.
— Păi, răul fusese deja făcut, presupun. A trebuit să scap de acolo, a zis el, ștergându-se la gură cu șervetul.
— Da, a zis ea.
Și să te culci cu cine apuci, și-a zis.
Nu credea că va comanda budincă.
57. Marți, 24 aprilie 2012