— După aceea a zis că eu l-am ademenit. Emma a râs. Un sunet jos, lipsit de veselie. Aveam paisprezece ani și eram virgină. Nu l-am ademenit.

Jude a ridicat capul, obosită.

— De ce să fi făcut asta, Emma? Mă avea pe mine, a zis.

VP - 203

— Poate că a făcut-o pentru că putea, a zis Emma, mânia ieșindu-i în sfârșit la iveală. Poate că-i plăcea riscul de a fi prins. Pe unii oameni asta îi excită. Sau dintr-o toană, sau ca un joc al puterii. Nu mă apuc acum să-i caut motivele. Era pervers. Un monstru, Jude. Monstrul tău.

Jude a simțit că i se întoarce stomacul pe dos.

— Nu știi ce spui! a strigat. Mă sperii. Vreau să pleci.

Emma s-a ridicat și și-a luat paltonul.

— În toți anii aceia m-ai învinuit că l-am îndepărtat de tine, dar te-am salvat de el, a zis și a râs cu amărăciune. Te-ai fi putut mărita cu un violator.

După ce a ieșit, trântind ușa, Jude a încercat să se ridice, dar n-au ținut-o picioarele.

Furia pe care o simțise când Emma își lansa acuzațiile dispăruse, și acum era prea șocată ca să mai simtă ceva.

„De ce a spus astfel de lucruri?” și-a zis. „Minciuni. Minciuni sfruntate”.

Dar s-a gândit la vara aceea. Vara în care Emma a dispărut și a fost înlocuită

de o necunoscută posomorâtă.

68. Duminică, 29 aprilie 2012

KATE

Pregătea micul dejun – un ritual duminical – când a sunat Emma. I-a pus lui Steve spatula în mână, picurând grăsime pe ziarul lui, și a zis „Trebuie să

răspund. Scuze”.

— Emma, ești bine? a zis Kate. Cum te simți?

— Nu grozav. Dar tu?

— Nu-i vorba de mine aici. Am fost tare îngrijorată când ne-am despărțit, aseară. Cred că ceea ce mi-ai spus ne-a șocat pe amândouă, a zis Kate. E o poveste extraordinară.

— Îmi pare rău dacă te-am speriat, a zis Emma. Chestia e că am ținut lucrurile ascunse prea mult timp. Cred că aveam, pur și simplu, nevoie să-i spun cuiva.

Kate a șovăit, neștiind dacă să revină la poveste sau să-i spună Emmei că a spus poliției de mărturisirea ei. Știa că asta ar fi putut să însemne sfârșitul încrederii dintre ele. Avea să vadă mai întâi ce are Emma de spus.

— Ce o să faci acum? a întrebat Kate.

VP - 204

— Nu prea știu. Dar am nevoie de ajutorul tău, a zis Emma. Ne putem vedea?

Kate s-a întors în bucătărie, unde Steve întorcea șunca în tigaie ca un bucătar de meserie.

— Câte ouă, Katie? a întrebat-o.

— Trebuie să ies, dragule. Îmi pare foarte rău, a zis.

Steve s-a strâmbat și a pus tigaia înapoi pe foc.

— Pentru numele Domnului, azi e ziua ta liberă. Singura zi pe care o putem petrece ca o familie. E prea mult, să ceri o zi în care să fim împreună? Am sperat că azi putem să vorbim cum trebuie cu Jake.

— El nici nu s-a trezit. Putem face asta diseară, a zis Kate. E o urgență. Pe cuvânt.

— Întotdeauna-i o urgență, nu? Niciodată nu ne poți pune pe noi pe primul loc, a zis el.

— Nu-i drept, a zis ea, știind că este. Oricum, Freddie o să fie încântat. O să

capete o porție dublă de ouă cu șuncă.

Steve era necăjit, știa asta. Dar ce putea să facă? Și-a pus paltonul și a strigat din ușă:

— Te sun mai târziu.

Steve n-a răspuns.

— Pa, atunci, a zis ea peste tăcere.

•

Emma îi dăduse instrucțiuni să se întâlnească în stația de metrou North Greenwich și zisese că o să-i spună mai multe când ajunge acolo.

Kate a ajuns prima și a stat în parcare, întrebându-se în ce se bagă. Pășea pe gheață subțire. O gheață foarte subțire. Încă nu știa ce să creadă despre Emma.

O mai pățise. Doar o dată, dar încă o zgândărea. Mitomana care o convinsese pe Kate că ea și bebelușul ei nelegitim au fost abandonate de un cunoscut om de afaceri. Ea și ziarul cheltuiseră vreo două mii pe cazarea mamei într-un hotel minunat și călătoriseră prin jumătate de lume ca să adune dovezi înainte ca adevărul sordid să iasă la iveală.

Kate pusese mâna pe certificatul de naștere al copilului și găsise pe el numele altui bărbat. Ar fi trebuit s-o facă mai devreme. Un telefon dat bărbatului care apărea ca tată a dezvăluit faptul că femeia se ocupa cu escrocheriile și Kate a trebuit să-i mărturisească totul lui Terry. Din fericire, au prins minciuna înainte de publicare.

Consolarea ei era că femeia a convins alt ziar să-i publice povestea. Altcineva sfârșise într-o situație penibilă, dar Terry tot mai pomenea povestea dacă ea se arăta prea nesupusă.

VP - 205

Era riscant, dar Kate simțea că se îndreaptă spre un fel de adevăr despre cazul lui Alice Irving. Nu se putea opri acum. Avea să vadă ce are Emma de spus.

Și o să țină pumnii strânși.

Emma era atât de înfofolită, cu pălărie și fular, încât Kate aproape că n-a recunoscut-o.

— Kate, a zis Emma când aproape că ajunsese la geamul mașinii.