— O să vorbesc cu șeful meu. Dar tu?

— Nu scriu nimic, dacă de asta ești îngrijorat.

— Sunt, a zis el. E limpede că e o femeie vulnerabilă. Nu trebuie s-o împingem dincolo de limită.

Kate a înghițit un nod. Ea o împinsese, nu-i așa? Era asta oare „intrarea cu bocancii în sufletele oamenilor” – verdictul Comisiei pentru plângerile legate de presă în privința felului în care o tratase presa pe prințesa Diana?

— O să-mi dai de știre ce hotărăști să faci, Andy? Te rog, a zis ea.

— Vorbim mâine. Te sun. Noapte bună!

VP - 201

67. Duminică, 29 aprilie 2012

JUDE

Emma n-a sunat înainte să apară. Pur și simplu s-a înființat la ușă la ivirea zorilor. Știa că Jude o să fie trează.

— Păi, ce noroc că sunt sclava obișnuințelor, a zis Jude, cu vocea înțepată.

Voia să pară bucuroasă, dar nervii au trădat-o. De ce a venit? Îi răsuna prin creier. De obicei aproape că trebuia s-o implore pe fiică-sa să vină.

A poftit-o pe Emma în casă și s-a dus repede în bucătărie să-i facă o cafea.

Nici măcar n-a așteptat să fiarbă ceainicul, aruncând apă caldă peste nes în graba ei de a auzi pentru ce a venit.

A trântit cana cu lichid cenușiu lângă fiica sa și a rămas în picioare alături, incapabilă să se așeze undeva.

— Stai jos, Jude, pentru numele lui Dumnezeu, a zis Emma.

Arăta altfel azi. Fără tonalități blânde. Fără ochi tulburi.

Jude s-a cocoțat pe brațul unui fotoliu.

— Uite ce-i, văd că te strofoci să zici ceva, Emma. Zi odată și gata! s-a rățoit.

E vreo problemă cu Paul? a întrebat, încercând să nu lase să-i apară în voce speranța. Ți-am spus că m-a sunat, întors pe dos din pricina lucrurilor pe care le spuneai. Despre copilul din Howard Street. I-am zis că-s prostii. Te părăsește?

Despre asta-i vorba?

— Nu, sigur că nu. Mă iubește, a zis Emma încetișor. Și s-a uitat la ea, ațintind-o cu privirea de parcă o vedea pentru prima oară.

— Vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat când aveam paisprezece ani, jude.

Jude a simțit că i se strânge stomacul.

— Pentru numele Domnului, Emma! Iar trebuie s-o luăm de la capăt cu asta?

a zis. Aș fi crezut că vrei să lași totul în urmă, nu să te tot iei de asta, obsesiv. A fost un coșmar. Hai s-o lăsăm baltă.

Privirea Emmei n-a șovăit.

— A fost, a zis. Dar nu te-ai întrebat niciodată de ce purtarea mea era insuportabilă? De ce n-am mai fost fiica cea cuminte?

— Hormonii și adolescența. Ai fost o adolescentă dificilă. Doar că la tine a fost mai rău ca la alții, a zis Jude, răspunsul ei liniștitor, și a început să-și frământe degetele.

— Nu, a zis Emma cu hotărâre. S-a întâmplat ceva care m-a schimbat.

VP - 202

— Ce? Ce s-a întâmplat? a zis Jude.

— Am fost violată.

A fost o pauză înainte ca Jude să vorbească.

— Oh, Doamne, de ce spui asta? E încă una dintre poveștile tale?

Și-a închis ochii ca să se împotrivească răspunsului.

— Will a fost, a zis Emma, așa cum Jude știa că va face.

A încercat să stăpânească indignarea care urla în capul său și să-și păstreze calmul.

— Sigur că n-a făcut așa ceva. Nu fi caraghioasă, Emma, a zis. Will ținea foarte mult la tine. Nu știa ce să mai facă pentru tine și-ți răbda toate tâmpeniile. Ești obsedată de el. Nu te simți bine. Ți-ai luat azi pilulele?

Emma n-a reacționat, pur și simplu a continuat cu ochii arzători pironiți în ochii mamei ei.

— M-a violat pe 21 iulie 1984. În mașina lui, Jude. Îți amintești mașina? Acel Cavalier roșu cu dungă laterală neagră și cu dezodorizantul atârnat de oglinda retrovizoare. Ți-l amintești? Eu n-o să-l uit niciodată.

— Sigur că mi-l amintesc. Am mers cu el de sute de ori. Ca și tine. Asta nu înseamnă nimic.

Expresia Emmei nu s-a schimbat. Refuzul ei de a reacționa o înspăimânta pe Jude.

— Dar de data aceea a fost altfel. Nu erai acolo. Ți-a spus o minciună, Jude. A zis că se duce acasă să ia ceva. În schimb, m-a luat pe mine. Și după ce s-a terminat, Will m-a dus înapoi în stația de autobuz de la capătul lui Howard Street și mi-a zis să nu spun nimic. A zis că eu l-am împins s-o facă și că tu o să

dai vina pe mine. Că n-o să mă ierți niciodată.

Jude s-a aplecat în față pe fotoliu, cu mâinile apăsate pe ochi, ca și cum ar fi șters chipul fiicei sale și cuvintele care-i ieșeau din gură.

— Emma, știi că nu-i adevărat, a zis din spatele mâinilor. Nu vrei decât să mă

rănești din cauză că Will a revenit în viața mea. Ești geloasă pentru că erai amorezată de el. Întotdeauna ai fost. Ai mai încercat să ne desparți, cu minciunile tale urâte despre el și femeia de pe strada noastră. Asta-i altă

născocire. Încetează.

Dar Emma a continuat. Imposibil de oprit acum.