— Mă aștept să auzim de tine când o să ai nevoie de bani.

Steve i-a dat un ghiont zdravăn ca s-o facă să tacă.

— Ținem legătura, Jakey, a spus el, dar fiul lor ieșea deja pe ușă. De ce mama naibii ai zis asta? a întrebat Steve.

— Te porți cu el de parc-ar fi un copilaș, a zis ea. Are nevoie de o porție de lume reală, nu să-i cânți în strună.

Din mașină, Kate i-a trimis lui Jake un SMS: „Întoarce-te cu bine. Te iubesc, Jake, m x”. Dar el nu i-a răspuns.

•

— Hei, bună ziua, a strigat o voce de pe stradă, și o femeie cu mutră

băgăcioasă a venit repede la ei.

— Căutați familia Simmonds? a zis.

— Ăăă, da, speram s-o găsesc pe Emma acasă, a zis Kate.

— Era în metrou azi-dimineață, împreună cu soțul meu. Mi-a zis el, când a sunat să spună că a ajuns la serviciu. Apropo, sunt Lynda, prietena Emmei.

— Oh, mă bucur să te cunosc, a zis Kate, notându-și faptul că unele neveste le cereau soților să ponteze la venire și la plecare. A spus unde merge?

— Nu. Derek a zis că era cu gândurile aiurea, aproape că n-a deschis gura. Să

nu uităm că linia Metropolitan e extrem de aglomerată la ora aceea a dimineții.

E un moment ciudat să călătorești dacă nu ești silit s-o faci. Kate a făcut o mutră

VP - 233

înțelegătoare. Poate că are una dintre zilele ei rele, a adăugat Lynda, parșivă.

Poate fi tare ciudată uneori.

— Aha, a zis Kate și, mulțumindu-i pentru timpul acordat, l-a târât pe Joe spre mașină.

— Unde se ducea Emma? a zis Joe în vreme ce își prindea centura de siguranță.

— Îmi pare rău, Joe. Am o zi proastă. N-am nici cea mai mică idee.

A pornit înapoi spre redacție, în vestul Londrei, și l-a lăsat pe Joe să

vorbească despre ambițiile lui și despre un reality-show pe care îl văzuse în seara dinainte.

Unde ești, Emma? și-a zis în gând. A oprit mașina când telefonul i-a dat un semnal.

— Pariez că e ea, i-a spus lui Joe.

Când s-a uitat, SMS-ul era de la Jake.

— La naiba, a zis.

Ultimul lucru de care avea nevoie era și mai multă durere provocată de fiul său.

„Și eu te iubesc, mami. Îmi pare rău că-s așa fiu de rahat, x”, scria Jake.

Îi venea să plângă, dar s-a stăpânit și i l-a trimis lui Steve. El i-a răspuns pe dată: „x”.

Joe a stat cuminte până ce a terminat.

— M-am tot gândit. Cum e cu mama Emmei? a zis el. Ce-ar fi să mergem s-o vedem? N-am vorbit cu ea, nu-i așa? Ar putea să știe unde e Emma.

— Bună idee, Joe. Găsește-mi adresa.

77. Marți, 1 mai 2012

KATE

Traficul era îngrozitor, dar în cele din urmă au oprit în fața clădirii transformate în apartamente în care locuia Jude.

Kate a încercat încă o dată telefonul Emmei pe când încuia mașina, dar tot fără răspuns.

— Haide, a zis.

Când a apăsat pe sonerie ușa s-a deschis imediat – nu li s-a pus nicio întrebare – și au pornit în sus pe scări.

VP - 234

O femeie în vârstă, ale cărei haine erau un pic prea tinerești, stătea în ușa deschisă.

— Oh! Cine sunteți? a zis. Crezusem că ar putea să fie fiica mea.

— A, scuze, nu, doamnă Massingham, a zis Kate.

— De fapt, sunt domnișoara Massingham.

— Aha, păi, eu sunt Kate Waters. Sunt reporter la Daily Post. Am vorbit în weekend cu fiica dumneavoastră, Emma, despre cazul lui Alice Irving și trebuie să dau de ea din nou.

— A vorbit Emma cu dumneavoastră? Niciodată nu-i o idee bună să vorbești cu un reporter. Întotdeauna le-am spus clienților mei să se ferească de presă ca de ciumă. Fără supărare…

Kate a scos un hohot de râs neconvingător.

— Sfat bun în unele cazuri, îmi închipui. Dar articolele pe care le-am scris despre Alice au dus la descoperirea unor lucruri importante.

— Hmm, a zis Jude Massingham. Dar nu adevărul, cred eu. E o chestie alunecoasă, adevărul ăsta.

— Ăăă, da. Au fost niște impedimente în anchetă – poliția ar fi prima care s-o recunoască.