Cui? Probabil cuiva pe care încercase să-l impresioneze, dar adevărul e că își amintea cuvânt cu cuvânt toate interviurile care o mișcaseră la fel de tare ca acesta.

— Ai fost foarte curajoasă, Dawn, spuse ea, și îi strânse din nou mâna. Îți mulțumesc că ai vorbit cu mine și mi-ai acordat din timpul tău. Am să-l sun pe domnul Sparkes să-l anunț când va apărea articolul. Îți las și cartea mea de vizită; poți să mă contactezi oricând simți nevoia.

Kate își strânse repede lucrurile, strecură reportofonul în geantă și cedă locul de pe canapea ofițerului de legătură. Sparkes îi conduse pe ea și pe Mick la ușă.

— A fost minunat. Mulțumesc, Bob! îi șopti ea la ureche. Te sun după ce scriu articolul.

Ieși în fugă din casă, încercând să-și evite colegii de breaslă furioși. În mașină, rămase câteva momente rememorând notițele pe care le luase în minte și încercă să pună cap la cap povestea. Intensitatea întâlnirii cu Dawn o golise de energie și o zdruncinase întrucâtva. Vru să-și aprindă o țigară, dar ajunse să-l sune pe Steve. Îi răspunse mesageria vocală – probabil era ocupat –, dar Kate îi lăsă un mesaj: „Totul a decurs perfect. Biata femeie! Nu va putea trece niciodată peste nenorocirea asta. Am scos o lasagna de la congelator pentru diseară. Vorbim mai târziu”.

În timp ce rostea cuvintele, își dădu seama că vocea îi era puțin schimbată.

VP - 38

„Pentru numele lui Dumnezeu, Kate, trebuie să-ți revii! Nu e decât slujba ta”, își spuse ea și porni motorul, cu gând să caute un loc liniștit unde să poată parca și să se apuce de scris. „Cred că îmbătrânesc și devin sentimentală”.

•

Dawn Elliott începu s-o sune pe Kate Waters a doua zi, când apăru articolul.

O apela de pe mobil, din cadă, departe de privirile iscoditoare ale lui Sue Blackman. Nu știa prea bine de ce sună în secret, dar avea nevoie de ceva numai al ei. Polițiștii îi disecau toată viața, și voia doar puțină normalitate. O discuție banală la telefon.

Kate fu încântată – o linie telefonică directă cu mama era premiul la care sperase, dar nu se culcă pe-o ureche și încercă să cultive relația cu multă grijă.

N-avea să pună întrebări legate de anchetă, să forțeze, să insiste. Nu voia s-o sperie pe Dawn. Stătu de vorbă cu ea ca și cum i-ar fi fost prietenă, împărtășindu-i detaliile propriei vieți – vorbiră despre băieții ei, despre traficul aglomerat, despre haine și celebrități. Dawn îi răspunse exact așa cum se aștepta, îi povesti despre temerile ei și despre ultimele piste ale poliției.

— Au primit un telefon din străinătate. De lângă Malaga, parcă. Cineva care se află în vacanță spune că a văzut o fetiță într-un parc și i s-a părut că e Bella.

Credeți că ar putea fi acolo?

Kate murmură ceva s-o liniștească în timp ce-și nota informațiile și-i trimise un mesaj corespondentului care se ocupa de criminalitate, un tip care bea din greu și care ratase câteva cazuri în ultima vreme. Încântat să fie inclus pe lista de contacte a lui Kate, individul sună îndată o relație pe care o avea la poliție și ceru redactorului-șef să-i rezerve cât mai repede un zbor spre Spania.

Nu fu vorba despre Bella. Dar ziarul profită de încă un interviu mișcător luat unor oameni în vacanță și se folosi de el ca pretext pentru a mai publica o serie de fotografii.

— A meritat investiția, comentă redactorul biroului de știri și, când trecu pe lângă biroul lui Kate, îi spuse acesteia că se descurcase de minune. Faci o treabă

excelentă!

Kate avea acces direct la Dawn, dar trebuia să fie atentă. Dacă Bob Sparkes ar afla de telefoanele lor secrete, n-ar fi tocmai încântat.

Kate îl plăcea pe Sparkes. Se ajutaseră deseori unul pe celălalt cu prilejul unor cazuri la care acesta lucrase – el îi dădea informații care s-o ajute să-și scrie articolele, iar ea îi oferea la rândul ei noi piste pe care polițistul să le poată

explora. Era un fel de prietenie, își spuse Kate, de pe urma căreia amândoi aveau de câștigat. Și se aflau în relații bune. Dar nu era nimic mai mult între ei.

Kate aproape că roși când își aminti că la un moment dat făcuse o mică pasiune VP - 39

adolescentină pentru Bob, prin anii ’90. Fusese atrasă de felul lui tăcut de a fi și de ochii lui căprui și se simțise flatată când el o invitase de vreo două ori la un pahar.

Corespondentul pe probleme de criminalitate de la ziarul unde lucrase înainte o tachina pentru relația ei apropiată cu Bob Sparkes, dar amândoi știau că inspectorul nu era un iubăreț, așa cum erau unii dintre colegii lui. Era renumit pentru fidelitatea față de soție, iar Kate nu avea nici timpul și nici propensiunea pentru relații extraconjugale.

— E un bărbat adevărat, îi spusese corespondentul lui Kate. Unul dintre ultimii.

Kate știa că risca foarte tare să-și strice relația cu Sparkes pentru simplul motiv că lucra pe la spatele lui cu Dawn, dar faptul că avea acces direct la povestea femeii merita prețul plătit. Putea fi articolul vieții ei.

În drum spre muncă, își revizui argumentele: „Trăim într-o țară liberă, și Dawn poate vorbi cu cine dorește… N-o pot opri să mă sune… Nu eu o caut. Nu-i pun nicio întrebare referitoare la anchetă. Pur și simplu îmi povestește diverse chestii”.

Știa că nu i-ar fi mers cu Sparkes. De fapt, el era cel care o introdusese în viața lui Dawn Elliott.

„În fine, nu-i nicio problemă”, își spuse ea, promițându-și să-i comunice lui Bob tot ceea ce l-ar fi putut ajuta în anchetă, în același timp, spera ca norocul să

țină cu ea.

Nu dură însă mult până când primi un apel de la Sparkes.

•

Telefonul sună, Kate răspunse și ieși în coridor pentru mai multă intimitate.

— Bună, Bob! Ce mai faci?

Polițistul îi spuse că era stresat. Ultima conversație pe care Dawn o avusese cu Kate fusese auzită de ofițerul de legătură, și Sparkes era dezamăgit. Cumva, era mai rău decât dacă ar fi fost furios.

— Stai puțin, Bob! Dawn Elliott e o femeie în toată firea – poate vorbi cu cine vrea. Ea m-a sunat.

— Sunt convins. Kate, nu asta a fost înțelegerea noastră. Te-am prezentat lui Dawn Elliott pentru un prim interviu, și tu ai lucrat pe la spatele meu. Asta poate avea urmări asupra anchetei – îți dai seama, nu?

— Bob, femeia m-a sunat pentru că voia să stea de vorbă cu cineva, n-are nicio legătură cu ancheta ta. Simte nevoia să evadeze, chiar și numai pentru câteva minute.

VP - 40

— Iar tu simți nevoia de povești. Nu face pe buna samariteană cu mine, Kate!

Te cunosc.

Ea se simți rușinată. Într-adevăr, el o cunoștea.

— Îmi pare rău că te-ai supărat, Bob. Hai să bem un pahar împreună și să

vorbim pe îndelete, ce zici?

— Sunt foarte ocupat, poate săptămâna viitoare. Și, Kate…

— Da, da. Cu siguranță i-ai spus să nu mă mai sune, dar eu n-am să-i închid telefonul dacă mă caută.

— Înțeleg. Ai să faci ce trebuie să faci, Kate. Sper atunci că Dawn o să-și vină

în fire. Cineva trebuie să se comporte ca un adult.

— Bob, eu îmi fac treaba mea, iar tu ți-o faci pe a ta. Nu periclitez cercetările voastre, din contră, le popularizez în ziare.