— Nu i-o prinde prea rău. Dacă tot faci asta, ai putea dumneata să-mi pregăteşti şi mie un sandviş cu ce găseşti pe-acolo, că emoţiile astea mi-au făcut o foame de nu te văd.
Don Federico s-a îndepărtat cu o atitudine demnă şi ne-a lăsat între patru ochi.
— Unde suntem, Fermín?
— La loc sigur. Tehnic vorbind, ne aflăm într-un mic apartament din partea stângă a cartierului Ensanche, proprietatea unor prieteni ai lui don Federico, căruia îi datorăm viaţa şi mai mult decât atât. Gurile rele l-ar califica drept casă de rendez-vous, însă pentru noi e un sanctuar.
Am încercat să mă ridic. Durerea din ureche se prefăcuse acum într-o pulsaţie ce mă ardea.
— O să rămân surd?
— Surd, nu ştiu, însă cât pe ce să dai în mongolism.
Energumenul acela de domn Aguilar, cu pocneala lui, era cât pe ce să-ţi lichefieze meningele.
— Nu domnul Aguilar a fost cel care m-a bătut. A fost Tomas.
— Tomas? Prietenul dumitale, inventatorul?
Am încuviinţat.
— Oi fi făcut dumneata ceva.
— Bea a fugit de-acasă… am început eu.
Fermín se încruntă.
— Continuă.
— E însărcinată.
Fermín se uita la mine năucit. În sfârşit, expresia lui era impenetrabilă şi severă.
— Nu mă privi aşa, Fermín, pentru Dumnezeu.
— Ce vrei să fac? Să împart ţigări de foi?
Am încercat să mă ridic, însă durerea şi mâinile lui Fermín m-au oprit.
— Trebuie s-o găsesc, Fermín.
— Stai liniştit. Nu eşti în stare să te duci nicăieri. Spune-mi unde-i fata şi-o să mă duc eu după ea.
— Nu ştiu unde e.
— Am să te rog să fii ceva mai exact.
Don Federico îşi făcu apariţia cu un bol de supă aburindă.
Îmi zâmbi călduros.
— Cum te simţi, Daniel?
— Mult mai bine, mulţumesc, don Federico.
— Ia două pastile din astea cu supă.
Schimbă o scurtă privire cu Fermín, care încuviinţă.
— Sunt pentru durere.
Am înghiţit pastilele şi am sorbit supa, care avea gust de xeres. Don Federico, un monument al discreţiei, părăsi încăperea şi închise uşa. Atunci am băgat de seamă că
Fermín ţinea în poală manuscrisul Nuriei Monfort. Ceasul care ticăia pe măsuţa de noapte bătea ora unu, am bănuit că
ziua.
— Mai ninge?
— Ninge e puţin spus. E potopul de pulbere.
— L-ai citit? am întrebat.
Fermín se mărgini să încuviinţeze.
— Trebuie s-o găsesc pe Bea înainte de a fi prea târziu.
Cred că ştiu unde e.
