— Dar eu sunt aproape un străin, am întrerupt-o. Şi mi-ar plăcea s-o aud de la tine.
— Să auzi ce?
— Că îl iubeşti cu adevărat. Că nu te măriţi cu el ca să
pleci de-acasă ori ca să laşi Barcelona şi familia departe, undeva unde nu-ţi pot face niciun rău. Că te duci, şi nu fugi.
Ochii îi luceau în lacrimi de furie.
— N-ai dreptul să-mi vorbeşti aşa, Daniel. Tu nu mă
cunoşti.
— Spune-mi că greşesc şi am să plec. Îl iubeşti?
Ne-am privit îndelung, în tăcere.
— Nu ştiu, şopti ea în cele din urmă. Nu ştiu.
— Cineva a spus o dată că, în clipa când stai să te gândeşti dacă iubeşti sau nu pe cineva, deja ai încetat să-l mai iubeşti, am zis eu.
Bea căută ironia pe chipul meu.
— Cine a spus-o?
— Cineva pe nume Julián Carax.
— Un prieten de-al tău?
M-am surprins încuviinţând.
— Cam aşa ceva.
— Va trebui să mi-l prezinţi.
— În seara asta, dacă vrei.
Am ieşit din Universitate sub un cer vineţiu. Umblam fără
nicio ţintă, mai mult ca să ne obişnuim fiecare cu paşii celuilalt decât ca să ajungem undeva. Ne-am refugiat în singurul subiect pe care îl aveam în comun, fratele ei Tomas.
Bea vorbea de el ca de un străin la care ţii, dar pe care abia dacă îl cunoşti. Îmi evita privirea şi zâmbea cu nervozitate.
Am simţit că îi părea rău pentru ceea ce îmi spusese în curtea interioară, că încă o dureau vorbele care o rodeau pe dinăuntru.
— Ascultă, din ce ţi-am spus mai devreme, zise ea dintr-o dată, fără nicio legătură, n-ai să-i spui nimic lui Tomas, nu-i aşa?
— Sigur că nu. N-am să spun nimănui.
Râse nervos.
— Nu ştiu ce-a fost cu mine. Să nu te simţi jignit, dar uneori te simţi mai liber să vorbeşti cu cineva străin decât cu oamenii pe care îi cunoşti. De ce oare?
Am ridicat din umeri.
— Probabil fiindcă un străin ne vede aşa cum suntem, şi nu aşa cum vrea să creadă el că suntem.
— Asta e tot de la prietenul tău Carax?
— Nu, asta tocmai am scornit-o eu ca să te impresionez.
— Şi cum mă vezi tu pe mine?
— Ca pe un mister.
— Ăsta-i cel mai ciudat compliment care mi s-a făcut vreodată.
— Nu-i un compliment. E o ameninţare.
— Ce vrei să spui?
— Misterele trebuie să le rezolvi, să cercetezi ce ascund ele.
— Poate că o să fii dezamăgit când o să vezi ce-i înăuntru.
— Poate că o să fiu surprins. Şi tu la fel.
— Tomas nu mi-a zis că ai un obraz atât de gros.
