— Şi încă n‑am terminat cu tine, îi spun.

Sunt foarte mândru de ea. A reuşit. A făcut tot ce mi‑am dorit.

E tot ce‑mi doresc.

Şi dintr‑odată mă simt copleşit de o emoţie necunoscută care trece prin mine, care‑mi străbate oasele şi tendoanele şi care lasă în urma sa nelinişte şi teamă.

Ana îşi răsuceşte capul şi încearcă să se cuibărească la pieptul meu.

Întunericul se ridică la suprafaţă, înfricoşător şi familiar, înlo‑

cuindu‑mi neliniştea cu un sentiment de groază. Fiecare muşchi din trup mi se încordează. Ana clipeşte către mine cu o privire limpede, în timp ce eu mă străduiesc din răsputeri să‑mi controlez frica.

— Nu face asta, şoptesc.

Te rog.

Se lasă pe spate şi se uită fix la pieptul meu.

Controlează‑te, Grey.

— Îngenunchează lângă uşă, îi ordon, desprinzându‑mă de ea.

Pleacă. Nu mă atinge.

Se ridică tremurând în picioare şi se duce târâş până la uşă, acolo unde se aşază din nou în genunchi.

Respir adânc, ca să‑mi revin.

Ce‑mi faci, Ana Steele?

Mă ridic în picioare şi mă întind, mult mai liniştit.

Ea îngenunchează lângă uşă şi îmi dă senzaţia că este supusa ideală.

Are privirea împăienjenită; a obosit. Sunt sigur că‑şi revine după

eliberarea de adrenalină. De‑abia îşi mai ţine ochii deschişi.

Ah, nu e bine. O vrei ca supusă, Grey. Arată‑i ce înseamnă asta.

Din sertarul cu jucării scot unul dintre cablurile pe care le‑am cumpărat de la Clayton’s şi o pereche de foarfeci.

— Te plictisesc, nu‑i aşa, domnişoară Steele? o întreb, prefă‑

cându‑mă supărat.

Ea tresare speriată şi mă priveşte cu vinovăţie.

— Ridică‑te.

Se ridică încet în picioare.

— Eşti moartă de oboseală, nu‑i aşa?

Dă din cap cu un zâmbet timid.

Ah, iubito, te‑ai descurcat atât de bine.

— Revino‑ţi, domnişoară Steele. Încă nu m‑am săturat de tine.

Întinde mâinile în faţă, ca şi cum te‑ai ruga.

Se încruntă pentru un moment, dar îşi adună palmele laolaltă

şi întinde mâinile. Îi leg încheieturile cu cablul. Ochii îi sclipesc, pentru că‑şi aduce aminte.

— Ţi se pare cunoscut?

Îi zâmbesc şi‑mi trec degetul de‑a lungul cablului de plastic, verificând dacă n‑am strâns‑o prea tare.

— Am foarfeca aici.

I‑o arăt.

— Îl pot tăia într‑o clipă.

Pare că s‑a liniştit.

382 Grey

E L James 383

— Vino‑ncoace.

O iau de mâini şi o duc la patul cu baldachin.

— Vreau mai mult — mult mai mult, îi şoptesc, cât ea se uită

curioasă la pat. Dar o să termin repede. Eşti obosită. Rămâi aşa.

Se opreşte, prinzându‑se de stâlpul de lemn.

— Mai jos, îi comand.

Îşi coboară mâinile şi se apleacă.

— Aşa. Nu‑i da drumul. Dacă‑i dai drumul, te plesnesc. Pricepi?