Îmi place la nebunie s‑o fac să râdă. Nu râde cât ar trebui.

— E vina mea, recunosc mai mult pentru mine, masând‑o puţin pe umeri şi pe braţe, ca să‑şi revină.

Se răsuceşte către mine cu o privire întrebătoare şi obosită.

— Că nu râzi mai mult, precizez eu.

— Nu mă pricep la râs, spune ea şi cască.

— Ah, dar când râzi, e o minune şi o bucurie să te privesc.

— Foarte artistic, domnule Grey, spune ea, tachinându‑mă.

Zâmbesc.

— Aş spune că ţi‑am tras‑o aşa cum trebuie şi că ai nevoie de somn.

— Asta n‑a fost artistic deloc, se strâmbă ea, certându‑mă.

O ridic de la mine din poală ca să mă pot ridica, mă întind după

jeanşi şi mi‑i trag pe mine.

— Nu vreau să‑l sperii pe Taylor sau pe doamna Jones, de altfel.

N‑ar fi pentru prima oară.

Ana rămâne aproape adormită pe podea. O apuc de braţe, o ajut să se ridice în picioare şi o conduc către uşă. Din cârligul de pe uşă

iau roba cenuşie şi o îmbrac cu ea. Nu‑mi mai e de folos cu nimic; e de‑a dreptul epuizată.

— În pat, îi zic eu, sărutând‑o scurt.

Peste chip i se aşterne o expresie alarmată.

— Ca să dormi, o liniştesc eu.

Şi aplecându‑mă, o ridic în braţe, o strâng la piept şi o car până

în dormitorul supusei. Ajunşi acolo, trag cuvertura şi o aşez pe pat şi, într‑un moment de slăbiciune, mă urc lângă ea. Trag cuvertura peste amândoi şi o iau în braţe.

O s‑o ţin aşa până adoarme.

— Dormi acum, frumoaso.

O sărut pe păr şi mă simt satisfăcut… şi recunoscător. Am reuşit.

Fata asta dulce şi inocentă m‑a lăsat să mă dezlănţui. Şi cred că i‑a plăcut. Ştiu că mie mi‑a plăcut… mai mult decât înainte.

Mami stă, uitându‑se la mine în oglinda cu o crăpătură

imensă.

Îi perii părul. E moale şi miroase a mami şi a flori.

Ia peria şi îşi piaptănă buclele.

Parcă e un şarpe cocoşat la ea pe spate.

Aşa, spune ea.

Şi se răsuceşte către mine zâmbind.

Astăzi e fericită.

Îmi place când mami e fericită.

Îmi place când zâmbeşte la mine.

E atât de drăguţă când zâmbeşte.

Hai să facem o plăcintă, Viermişor.

Plăcintă de mere.

Îmi place când mami găteşte.

Mă trezesc brusc cu un parfum dulce care‑mi invadează mintea.

Este al Anei. Doarme dusă lângă mine. Eu stau întins pe spate şi mă

holbez la tavan.

Când am mai dormit eu în camera asta?

Niciodată.

386 Grey

E L James 387

Gândul acesta mă irită şi, dintr‑o motiv greu de explicat, mă

nelinişteşte.

Ce se‑ntâmplă, Grey?

Mă ridic cu grijă în capul oaselor, ca să n‑o deranjez, şi‑o privesc cum doarme. Ştiu ce este — sunt agitat pentru că mă aflu aici, cu ea.