Când mă‑ntorc e deja îmbrăcată şi‑mi evită privirea. De ce a devenit atât de timidă dintr‑odată?
— Am găsit nişte ulei. Lasă‑mă să te masez cu el pe fund.
— Nu. O să fiu în ordine, spune ea, privind în pământ şi evitând în continuare contactul vizual.
— Anastasia, o avertizez eu.
316 Grey
E L James 317
Te rog, fă cum ţi se spune.
Mă aşez în spatele ei şi trag de pantalonii de trening. Îmi torn nişte ulei pe mână şi o masez pe fundul traumatizat.
Îşi pune mâinile în şolduri într‑o atitudine încăpăţânată, dar nu spune nimic.
— Îmi plac mâinile mele pe tine, recunosc eu cu voce tare. Gata.
Îi trag pantalonii în sus.
— Acum plec.
— Te conduc, zice ea încet, stând deoparte.
O iau de mână şi mă desprind cu greu de ea când ajungem la uşa de la intrare. O parte din mine nu vrea să plece.
— Nu trebuie să‑l suni pe Taylor? mă întreabă, cu ochii lipiţi de fermoarul hainei mele de piele.
— Taylor e aici de la ora nouă. Uită‑te la mine.
Mă priveşte cu ochii ei albaştri şi mari printre genele dese şi lungi.
— N‑ai plâns.
Am o voce joasă.
Şi m‑ai lăsat să te plesnesc la fund. Eşti uimitoare.
O iau în braţe şi o sărut, arătându‑mi astfel recunoştinţa şi strân‑
gând‑o la piept.
— Duminică, şoptesc, înfierbântat, aproape de buzele ei.
Îi dau drumul brusc ca să nu fiu tentat s‑o întreb dacă pot rămâne, apoi ies în stradă, acolo unde Taylor mă aşteaptă în SUV.
După ce intru în maşină, mă uit în urmă, dar a dispărut. Poate că e obosită… ca şi mine.
Obosită la modul plăcut.
Cred că asta a fost cea mai plăcută discuţie despre „limite flexi‑
bile“ pe care am purtat‑o vreodată.
La naiba, femeia asta este imprevizibilă. Închid ochii şi o văd urcată pe mine, cu capul dat pe spate în extaz. Ana nu face lucrurile pe jumătate. Se dăruieşte. Şi când te gândeşti că a făcut sex pentru prima dată cu abia o săptămână în urmă.
Cu mine. Cu nimeni altcineva.
Zâmbesc şi mă uit pe geamul maşinii, dar nu‑mi văd decât chipul fantomatic reflectat în fereastră. Aşa că închid ochii şi mă las pradă visării.
Antrenamentul va fi distractiv.
Taylor mă trezeşte din visare.
— Am ajuns, domnule Grey.
— Mulţumesc, mormăi eu. Am o şedinţă dimineaţă.
— La hotel?
— Da. O videoconferinţă. N‑o să am nevoie să mă duci nicăieri.
Dar aş vrea să plec înainte de prânz.
— La ce oră vreţi să strâng?
— La zece şi jumătate.
