Îmi zâmbeşte timid, arătându‑şi dinţii albi.

— De ce‑ai folosit un cablu? întreabă ea.

Pune întrebări despre ce s‑a întâmplat azi după‑amiază; asta‑i bine.

— E rapid, e simplu, iar tu ai simţit şi ai experimentat ceva diferit.

Ştiu că e un pic brutal, dar mie‑mi place asta când leg pe cineva.

Am un ton sec, dar încerc să şi glumesc puţin.

— E foarte bun să te ţină într‑un loc.

Privirea i se îndreaptă către Taylor, care stă pe locul din faţă.

Draga mea, nu‑ţi face griji în legătură cu Taylor. Ştie exact ce se întâmplă şi face asta de patru ani încoace.

— Totul face parte din lumea mea, Anastasia.

O strâng de mână ca s‑o liniştesc, apoi îi dau drumul. Ana priveşte iar afară, pe geam; suntem înconjuraţi de apă, căci traversăm lacul Washington pe podul 520, partea mea preferată din tot drumul.

Îşi trage genunchii la gură şi, aşa ghemuită, îşi cuprinde picioarele cu braţele.

Ceva se‑ntâmplă.

Se uită urât la mine şi îi zic:

— Aş da orice să‑mi spui la ce te gândeşti.

Ea oftează.

La naiba.

— Aşa‑i de nasol?

— Eu mi‑aş dori să ştiu la ce te gândeşti tu, zice ea.

Zâmbesc cu subînţeles, fericit să aud asta şi bucuros că nu ştie cu adevărat ce am eu în cap.

— Şi eu la fel, iubito, îi răspund.

Taylor parchează în faţa casei părinţilor mei.

— Eşti gata pentru asta? o întreb.

Ana dă aprobator din cap, iar eu o strâng de mână.

— Şi pentru mine e o noutate, şoptesc eu.

După ce Taylor iese din maşină, îi zâmbesc Anei răutăcios, cu subînţeles.

— Pun pariu că ai fi vrut să ai chiloţi pe tine acum.

Se‑ncruntă la mine, dar eu cobor din maşină să‑i salut pe mama şi pe tata, care aşteaptă în prag. Ana pare liniştită şi calmă când vine spre noi.

— Anastasia, o cunoşti pe mama mea, Grace. Acesta e tatăl meu, Carrick.

— Domnule Grey, mă bucur mult să vă cunosc.

Zâmbeşte şi‑i strânge mâna.

— Plăcerea e de partea mea, Anastasia.

— Vă rog, spuneţi‑mi Ana.

392 Grey

E L James 393

— Ana, e minunat că ne vedem din nou.

Grace o îmbrăţişează.

— Intră, draga mea.

O ia de mână pe Ana şi o conduce înăuntru, iar eu mă ţin după

fundul ei fără chiloţi.

— A venit? ţipă Mia de undeva din casă.

Ana se uită la mine înspăimântată.

— Ea este Mia, sora mea mai mică.

Ne întoarcem amândoi în direcţia din care se aud nişte tocuri tropăind pe hol. Şi iat‑o că apare.

— Anastasia! Am auzit atât de multe despre tine!

Mia o strânge cu putere în braţe. Deşi e mai înaltă decât Ana, îmi amintesc că sunt aproape de aceeaşi vârstă.

Mia o ia de mână şi o târăşte în vestibul, în timp ce părinţii mei şi cu mine ne ţinem după ele.

— N‑a mai adus niciodată o fată acasă, îi spune Mia cu un glas strident.

— Mia, calmează‑te, o dojeneşte Grace.

Da, pentru numele lui Dumnezeu, Mia. Nu face o scenă.