Cred că încearcă să nu râdă.

Da, da. Game, set şi meci pentru tine, domnişoară Steele.

— Christian! strigă Mia de la etajul de dedesubt.

La naiba.

— La fix. Doamne, cât poate fi de enervantă.

Dar aşa e surioara mea. Alarmat, mă uit cum Ana îşi îmbracă

repede chiloţii. Se încruntă la mine şi‑şi îndreaptă rochia, aran‑

jându‑şi apoi părul cu mâinile.

— Aici sus, Mia, strig eu. În fine, domnişoară Steele, mă simt mai bine acum — dar tot vreau să te plesnesc la fund.

— Nu cred că merit, domnule Grey, mai ales după ce‑am tolerat acest atac neprovocat.

E băţoasă şi oficială.

— Neprovocat? M‑ai sărutat.

— A fost un atac mascat în cea mai bună apărare.

— Apărare împotriva cui?

— Împotriva ta şi a palmei tale care te tot mănâncă.

Încearcă să‑şi reţină un zâmbet.

Tocurile înalte ale Miei se aud pe scări.

— Dar a fost uşor de tolerat? o‑ntreb.

Ana zâmbeşte cu subînţeles.

— La limită.

— Ah, aici eraţi! exclamă Mia, zâmbindu‑ne.

Dacă venea cu două minute mai devreme, situaţia ar fi fost cu totul dubioasă.

— Îi arătam Anastasiei împrejurimile.

Îi întind Anei mâna. Aş vrea să‑i sărut degetele, dar mă mulţu‑

mesc s‑o strâng uşor.

— Kate şi Elliot vor să plece. Vă vine să credeţi aşa ceva? Nu pot sta fără să se atingă unul pe celălalt.

Mia strâmbă din nas îngreţoşată.

— Voi ce‑aţi făcut pe‑aici?

— I‑am arătat Anastasiei trofeele mele de la canotaj.

Cu mâna liberă arăt către statuetele din metal fals‑preţios câşti‑

gate pe vremea când făceam canotaj la Harvard, aranjate pe rafturile din capătul camerei.

— Hai să ne luăm la revedere de la Kate şi Elliot.

406 Grey

E L James 407

Mia se răsuceşte, iar eu o las pe Ana în faţa mea, dar înainte să

ajungem la scări, îi trag una la fund.

Îşi înăbuşeşte ţipătul.

— O s‑o fac din nou, Anastasia, şi încă foarte curând, îi şoptesc în ureche, apoi o iau în braţe şi o sărut pe păr.

Mergem de mână de‑a lungul peluzei înapoi în casă, în timp ce lângă noi Mia trăncăneşte vrute şi nevrute. E o seară minunată; a fost o zi minunată. Mă bucur că Ana mi‑a cunoscut familia.

De ce n‑am mai făcut asta niciodată?

Pentru că nu mi‑am dorit.

O strâng pe Ana de mână, iar ea mă priveşte sfioasă şi‑mi zâmbeşte dulce. În cealaltă mână îi duc pantofii şi, când ajungem la treptele de piatră, mă aplec s‑o încalţ şi‑i închei fiecare sanda în parte.

— Gata, o anunţ când termin.

— Ah, vă mulţumesc, domnule Grey, spune ea.

— Plăcerea e de partea mea.

— Îmi dau seama de asta, domnule, mă necăjeşte ea.

— Ah, voi doi sunteţi atât de drăguţi! se pisiceşte Mia când intrăm în bucătărie.

Ana se uită la mine cu subînţeles.

Aflaţi deja în hol, Kavanagh şi Elliot se pregătesc să plece. Ana o îmbrăţişează pe Kate, dar apoi o trage deoparte şi încep să discute aprins.

Ce mama dracului mai e şi asta? Elliot o apucă pe Kavanagh de braţ şi părinţii mei le fac cu mâna până când cei doi se urcă în cami‑