În bucătărie, Mia şi mama fac curat.

— Mă duc să‑i arăt Anastasiei curtea din spate, o anunţ pe mama, prefăcându‑mă vesel.

Când ieşim, dispoziţia mi se‑ntunecă şi furia urcă la suprafaţă.

Chiloţii. Fotograful. Georgia.

Traversăm terasa şi urcăm treptele până la peluză. Ana se opreşte pentru o secundă să admire peisajul.

Da, da. Seattle. Lumini. Lună. Apă.

Eu merg mai departe peste peluza întinsă, către hangarul pentru bărci al părinţilor mei.

— Opreşte‑te, te rog, mă imploră Ana.

Mă opresc şi mă uit urât la ea.

— Tocurile. Trebuie să‑mi scot pantofii.

— Nu te deranja, mormăi eu şi o ridic repede peste umăr.

Ea ţipă, surprinsă.

La naiba. O plesnesc tare peste fund.

— Vorbeşte mai încet! mă răstesc eu şi străbat peluza cu paşi mari.

— Unde mergem? scânceşte ea, legănându‑se pe umărul meu.

— La hangar.

— De ce?

— Trebuie să rămân singur cu tine.

— Pentru ce?

— Pentru că trebuie să te bat la fund şi apoi să ţi‑o trag.

— De ce? scânceşte ea.

— Ştii tu bine de ce, mă răstesc.

— Credeam că eşti omul momentului.

— Anastasia, ăsta e momentul, crede‑mă.

Smucesc uşa hangarului, intru şi aprind lumina. Neoanele se trezesc la viaţă, iar eu urc în separeu. Acolo apăs pe un alt întreru‑

pător şi aprind şi lămpile cu halogen.

O las pe Ana să alunece de‑a lungul trupului meu, savurând această senzaţie, şi o aşez în picioare. Are părul ciufulit, ochii îi scân‑

teiază în lumina becurilor, iar eu ştiu că n‑are chiloţi pe ea. O vreau.

Acum.

— Te rog să nu mă loveşti, şopteşte.

Nu pricep. Mă uit la ea fără expresie.

— Nu vreau să mă plesneşti la fund, nu aici, nu acum. Te rog să

n‑o faci.

Dar… Mă holbez la ea, paralizat. De‑asta am venit aici. Ea ridică

mâna şi, pentru o clipă, nu‑mi dau seama ce vrea să facă. Întunericul se învolburează şi mi se încolăceşte în jurul gâtului, ameninţând să mă sufoce dacă mă atinge. Dar ea îmi pune degetele pe obraz şi le lasă încet către bărbie. Întunericul se retrage şi închid ochii, 402 Grey

E L James 403

simţindu‑i degetele blânde pe piele. Cu cealaltă mână îmi răvăşeşte părul, trecându‑şi degetele prin el.

— Ah, gem eu, şi nu ştiu dacă gem de teamă sau de dorinţă.

Am rămas fără suflu, la marginea prăpastiei. Când deschid ochii, ea se apropie şi se lipeşte de mine. Strânge mâinile şi mă trage uşor de păr, ridicându‑şi buzele către mine. Şi o privesc cum face asta ca un spectator, de parcă m‑aş ridica deasupra propriului trup. Sunt un simplu spectator. Buzele ni se ating şi închid ochii, în timp ce ea îmi strecoară limba în gură. Iar geamătul meu sparge vraja făcută de ea.

Ana.

O iau în braţe, o sărut pe spate, lăsând în acel sărut două ore întregi de nelinişte şi tensiune. Limba mea o posedă, se reconec‑

tează cu ea. O apuc cu mâinile de păr şi îi savurez gustul, iar limba şi trupul ei lipit de al meu mă fac să mă aprind.

La naiba.

Când mă desprind de ea, amândoi tragem aer în plămâni, iar ea se prinde cu mâinile de braţele mele. Sunt derutat. Vreau s‑o ples‑

nesc la fund. Dar ea a zis nu. Aşa a zis şi la masă.

— Ce‑mi faci tu mie? o întreb.

— Te sărut.

— Ai zis nu.

— Poftim?

Pare uluită sau poate c‑a uitat ce s‑a întâmplat.