rămân, deci am venit.
Te‑ai scos, Grey.
— Şi te‑am găsit aşa.
326 Grey
E L James 327
Nu erai aşa când am plecat.
— Cu siguranţă că eu sunt de vină, dar nu ştiu de ce. Pentru că
te‑am lovit?
Se căzneşte să se ridice şi se strâmbă când reuşeşte.
— Ai luat Advil?
Aşa cum ţi‑am ordonat?
Ea scutură din cap.
Când o să faci ce ţi se spune?
Mă duc s‑o caut pe Kavanagh. O găsesc pe canapea, spumegând.
— Pe Ana o doare capul. Ai vreun Advil?
Ridică din sprâncene, surprinsă, probabil, de grija mea faţă de prietena ei. Uitându‑se urât la mine, se ridică şi se duce la bucătărie.
După ce răscoleşte câteva cutii, îmi dă câteva pastile şi o ceşcuţă cu apă.
Mă întorc în dormitor, i le dau Anei şi mă aşez pe pat.
— Ia astea.
Mă ascultă, cu ochii plini de spaimă.
— Vorbeşte cu mine. Mi‑ai spus că te simţi bine. Nu te‑aş fi părăsit niciodată dacă aş fi ştiut că erai în starea asta.
Distrată, se joacă cu un fir ieşit din cuvertură.
— Îmi dau seama că mi‑ai spus că te simţi bine şi nu era aşa.
— Credeam că mă simt bine, recunoaşte ea.
— Anastasia, nu poţi să‑mi spui ce crezi tu că vreau s‑aud. Nu e prea cinstit din partea ta. Cum să am încredere în tot ce mi‑ai spus până acum?
Chestia asta nu va merge niciodată dacă nu e sinceră cu mine.
Gândul ăsta mă deprimă.
Vorbeşte cu mine, Ana.
— Cum te‑ai simţit când te‑am lovit şi după aceea?
— Nu mi‑a plăcut. Aş prefera să n‑o mai faci.
— Nu trebuia să‑ţi placă.
— Ţie de ce‑ţi place? mă întreabă, rostind rar cuvintele.
La naiba. Nu pot să‑i spun de ce.
— Chiar vrei să ştii?
— Ah, crede‑mă, sunt fascinată.
Acum e sarcastică.
— Ai grijă, o avertizez eu.
Păleşte când îmi vede expresia feţei.
— Ai de gând să mă mai loveşti o dată?
— Nu, în seara asta nu.
